Andrei Mihalache a împlinit 60 de ani de viaţă şi peste 20 în Teatrul de Nord

Asculta acest articol

Marţi, 8 august, regizorul Andrei Mihalache, care a condus, cu mici întreruperi, activitatea secţiei române a Teatrului de Nord în ultimele două decenii, a împlinit 60 de ani de viaţă.

S-a născut în 8 august 1957 la Bucureşti. În 1976 a absolvit Liceul  Teoretic nr. 2, Bucureşti, secţia real, urmând şi cursuri ale Liceului de Arte Plastice “Al. Tonitza”.

În perioada 1977-1981 a fost student la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” – regie teatru, clasa prof. univ. Mihai Dimiu, asistenţi fiind Gina Ionescu, Irina Niculescu şi un anume Silviu Purcărete. Examenul de diplomă, cu spectacolul “Chiriţa” de V. Alecsandri, l-a susţinut într-un loc emblematic pentru şcoala bucureşteană de teatru: Studioul “Casandra”.

Între 1981 şi 1985 a fost regizor al Teatrului din Turda, apoi timp de 13 ani a lucrat la Constanţa, la Teatrul Dramatic şi apoi la Teatrul Fantasio, căpătând experienţa spectacolelor muzicale, un gen pe care l-a ilustrat deseori şi pe scena sătmăreană.

20 de ani la Satu Mare

A ajuns la Satu Mare în 1996, iar din 1997 a preluat mandatul de director artistic al secţiei române, înlocuindu-l pe Cristian Ioan. Cu excepţia unei perioade de un an şi jumătate, a deţinut funcţii de conducere în Teatrul de Nord până în această vară, când a cedat postul de director artistic colegului regizor Ovidiu Caiţa. Dacă predecesorul său la conducere îşi legase numele de festivalul Teatru-Imagine, din 2007 Andrei Mihalache a fost printre principalii organizatori ai celor 7 ediţii ale Festivalului Internaţional “Fără Bariere”.

Pe site-ul Teatrului de Nord Satu Mare sunt pomenite, ca reprezentative probabil, aceste spectacole realizate de Mihalache cu actorii sătmăreni: “Mareşal din înalt ordin” de R. Askenazy, “Croitorii cei mari din Valahia” de Al. T. Popescu, “Muc cel mic” de A. Hauff, “Moş Teacă” de Bacalbaşa&Brăescu, “Chiriţa se întoarce” de V. Alecsandri, “Fata babei şi Fata moşneagului” de I. Creangă, “Prâslea cel voinic şi merele de aur” de P. Ispirescu, “Pygmalion” de G.B. Shaw, “Scufiţa roşie” de Fraţii Grimm, “Îndrăgostiţii din Ancona” de Vajda Katalin, “Au fost o dată… două orfeline” – parodie muzicală de E. Mirea, “Cotele apelor Dunării” de C. Udrea, “Gaiţele” de A. Kiriţescu, “Vizita bătrânei doamne” de Fr. Durrenmatt, “Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă” de Horia Lovinescu, “Casa Bernardei Alba” de F. G. Lorca, “Baltagul” – adaptare după M. Sadoveanu, “Steaua fără nume” de M. Sebastian, “Titanic vals” de T. Muşatescu, “Amintiri din copilărie” după I. Creangă, ”Take, Ianke şi Cadăr” de V. I. Popa, la care se adaugă multe alte spectacole mai recente la care ne vom referi în continuare. Desigur, cariera sa regizorală a cuprins colaborări cu multe teatre din întreaga ţară.

Ca director al teatrelor din Constanţa a obţinut mai multe premii în Festivalul Teatrelor de Revistă, iar cu unul din cele mai bune spectacole ale sale, “Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă“, a fost premiat în ediţia 2010 a Festivalului Internaţional “Atelier”.

O amprentă inconfundabilă

Unul dintre primele spectacole regizate de Andrei Mihalache în perioada sa de directorat a fost un ecou al spectacolului de licenţă. Se intitula “Chiriţa se întoarce” şi a avut premiera în mai 1998, cu un travesti memorabil realizat de Radu Sas şi avându-i în rolurile principale masculine pe Pavel Bartoş şi Daniel Vulcu. Avea să fie începutul uneia dintre marile direcţii de repertoriu ale regizorului-director: valorizarea comediei româneşti.

În această direcţie s-au înscris spectacole pe texte din perioada clasică – “Moş Teacă“ (1998), “O noapte furtunoasă“ (2002) sau “D-ale carnavalului” (2017)” – ori din foarte ofertanta perioadă interbelică -”Încurcă-lume” (2001), “Gaiţele” (2007), “Visul unei nopţi de iarnă“ (2009), “Steaua fără nume” (2011), “Titanic Vals” (2012), “Omul care a văzut moartea” (2012), “Profesorul de franceză“ (2013), “Take, Ianke şi Cadâr” (2014).

Nici comedia contemporană românească nu a trecut neobservată, prietenia cu dramaturgul clujean Cornel Udrea dând naştere unor spectacole de pomină pe textele acestuia: “Cotele apelor Dunării” (2005), “Prăvălia cu sentimente” (2015) sau foarte recentul “Ai promis, te rog să mori!” (2017), cu Vasile Blaga în rolul principal, spectacol ales pentru aniversarea celor 70 de ani ai dramaturgului, marcată la Cluj-Napoca. A abordat de asemenea un text dificil, tratat competent: “Dumnezeul de a doua zi” de Mimi Brănescu (2013).

Dacă ar fi să căutăm, cum ar face un detectiv, amprenta inconfundabilă a lui Andrei Mihalache, am spune că aceasta este blândeţea. Aproape niciodată în spectacolele sale nu se trece pragul vulgarităţii exagerate şi nu se râde prea grosier. Ironia cu care sunt taxate slăbiciunile personajelor nu trece limitele dincolo de care ar deveni o deriziune distrugătoare. Ceva din firea acestui om care a trebuit, timp de 20 de ani, să echilibreze orgoliile unei trupe adesea divizate, să se descurce în toate problemele administrării unui teatru, şi a reuşit, cu toate astea, să-şi păstreze umorul, gentileţea şi căldura, se vede în realizările sale scenice.

Format la “Fantasio” ca regizor de teatru muzical şi revistă, Andrei Mihalache s-a preocupat mereu de ilustraţia muzicală a spectacolelor sale şi şi-a asigurat în ultimii ani colaborarea lui Dorin Griguţă de la Baia Mare, actor cu mare experienţă în domeniu. Adaptând poveşti clasice în spectacole pentru copii, le-a prins atenţia şi prin muzică, deşi uneori versurile erau scrise mai mult pentru amuzamentul adulţilor. Uneori a reuşit (la “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” din 2011 se râdea în hohote de la cap la coadă), alteori echilibrul între nevoile copiilor şi poantele regizorului se clătina. Dar de lipsă de idei nu l-a putut acuza nimeni. Iar cel mai recent spectacol al său, “D-ale carnavalului”, găseşte întrucâtva echilibrul ideal între fidelitatea faţă de text şi ornamentele muzicale.

Întoarcerea spre dramă

Desigur, publicul preferă comedia, şi Andrei Mihalache ştie asta. Şi-a clădit o reputaţie şi o manieră proprie de a monta comedii. Dar când s-a întors spre dramă a dovedit că sensibilitatea şi umorul sunt dublate la el şi de profunzime.

Personal consider că cel mai bun spectacol pe care l-am văzut regizat de el a fost “Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă“ (2010). Radu Botar, Gabriel Duţu, Ciprian Vultur şi Dorina Nemeş au oferit atunci o demonstraţie de forţă dramatică, ajutată de regia austeră şi interiorizată impusă de Mihalache. La fel de impunător a fost, în aceeaşi stagiune, spectacolul “Casa Bernardei Alba”. Chiar “Vizita bătrânei doamne” (2007) sau “Sinucigaşul” (2004), spectacole pe texte nu lipsite de dimensiune comică, au arătat inteligenţa dramatică a regizorului. Rolul făcut de Agnes Lorincz în “Vizita bătrânei doamne” greu poate fi uitat de cei care au văzut spectacolul.

Ce să-i dorim lui Andrei Mihalache de ziua lui? Dincolo de urări de sănătate şi putere de muncă, îi urăm să-şi redescopere profunzimea, eliberat fiind acum de obligaţii şi compromisuri, şi să ne mai dea câteva spectacole mari. Poate “Moara cu noroc”, pentru publicul adult? Varianta pentru copii, chiar cu o virulenţă mai moderată, a avut scene foarte puternice. Acum, când nu mai are neapărat nevoie de popularitate, regizorul ar putea să ne ofere câteva bijuterii. Pentru că ştie şi poate.