Image 1
Image 2

Andreea Paul: Drum nou cu stâlpii fix în mijlocul trotuarelor. Unde?

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

stalp NegrestiAşa ceva…noaptea minţii! Incompetenţa, minciuna şi falsul au fost bine şi strâns împletite de către PSD.

Incompentenţă. În Negreşti Oaş, planurile urbanistice ale PSD puse recent în aplicare arată aşa, cu stâlpii în mijlocul trotuarelor, probabil ca să întâmpine trecătorii mai mici sau mai mari în forţă. Negreşti Oaşul are nevoie urgentă de un inginer constructor la primărie, aşa cum este Cristi Jurge. În oraşul sau în satul dumneavoastră e tot aşa?

Minciună. Un oşean revoltat care lucrează la spital, care cunoaşte adevărul, mi-a adus şi broşura de propagandă cu ‘realizările’ PSD din Negreşti Oaş. Îmi arată şi găsesc uimită că PSD se laudă cu modernizarea laboratorului de analize al spitalului, deşi ea se datorează amendamentului meu ca deputat de Oaş, din comisia parlamentară, la bugetul ţării din anul 2015, prin care a fost posibilă această modernizare.

Fals. Mă surprinde, totodată, că PSD încearcă să convingă negreştenii că oraşul este ‘sigur’ şi plin de ‘fericire’ copiind două poze de pe internet, nicidecum relevând situaţia reală.

Iată sursa copiilor din broşura PSD:  https://www.fotolia.com/id/108455004?by=similia şi  https://www.fotolia.com/id/90423660 .

image (6)

Catalogaţi dumneavoastră această atitudine cum doriţi. Eu spun atât: Stop PSD! Ajunge un sfert de veac la guvernarea locală în Negreşti Oaş!

6 comentarii

  1. Daca asa-i traditia la romani ce sa-i faci !. Trebe sa ne obisnuim cu gandul ca pe plaiurile mioritice drumurile nationale se termina in campi iar trotuarele in stalpi ca sa nu fie in plopi sau in rauri. Olteanul Dorel nu asa ceva a vrut sa faca pe B-dul Lucian Blaga ?. Poate asa vrea PSD sa intre in istorie plantand stalpi PSD-isti in mijlocul trotuarelor !.

  2. În loc să vă împroșcați cu noroi unii pe alții mai bine v-ați uni forțele pt.a realiza ceva durabil și bun pt.oameni(eventual să mutați stâlpul din loc). Nici dv.(pnl sau pdl)nu știu ce forță politică reprezentați nu sunteți și nu ați fost mai bună. Chiar nu vedeți ce se întâmplă în țară? Românii se ceartă între ei iar străinii ne conduc. Ar fi bine să dați dovadă de mai mult patriotism și să nu uitați că sunteți și că suntem români.

Lasă un răspuns

Connect with