Image 1
Image 2

Ancheta legată de reportajul “The Sun” ridică alte semne de întrebare

Jucarii din oua Kinder
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Jucarii din oua Kinder
Jucarii din oua Kinder

Reportajul jurnaliştilor britanici de la cotidianul “The Sun” a arătat că în unele cazuri jucăriile care vin ambalate în ouăle de ciocolată sunt asamblate la domiciliu, o practică despre care compania mamă susţine că nu se află stipulată în Codul de conduită.

Legat despre difuzarea acestui reportaj s-a discutat şi în 24 noiembrie în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, subiectul fiind deschis de către prefectul judeţului Satu Mare Radu Bud.

Autorităţile susţin că au demarat controale, însă au constatat că fabrica din Carei respecta toate normele igienico-sanitare, cel puţin la nivelul sediului acesteia. Nici un reprezentant al instituţiilor publice nu a afirmat însă dacă până la această dată s-ar fi descoperit şi alte cazuri în care jucăriile sunt asamblate şi de alţi careieni înafara fabricii, la fel ca şi Timea Jurj, careianca filmată de către jurnaliştii britanici.

În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, prefectul Radu Bud a afirmat că odată cu demararea controalelor au mai fost analizate şi alte documente care ridică o serie de semne de întrebare. “S-a creat o echipă foarte eficientă şi au demarat o serie de controale, imdiat după publicarea reportajului. Ulterior a intrat pe rol şi DIICOT, iar cercetările continuă. Apar aspecte la care nu ne-am fi gândit. În primă fază ne-am pus o întrebare legitimă: Ce se întâmplă cu această doamnă care lucrează la domiciliu  care este pensionată de boală?

Din imagini am văzut că este o femeie energică, la o vârstă tânără aşa că am vrut să aflăm din ce motiv s-a pensionat şi unde a fost ultimul loc de muncă? Am aflat că în documentele firmei la care a lucrat înainte de pensionare nu apare nici o zi de concediu de boală. Ştiţi foarte bine că pentru ca să te pensionezi pe caz de boală ai nevoie de 90 de zile de concediu, abia după aceea poţi să te pensionezi, deci sunt nişte proceduri de respectat! Deocamdată atâta ştim şi urmează să se continue verificările”, a precizat prefectul Radu Bud.

Mai multe citiţi în ediţia tipărită din data de 25 noiembrie, disponibilă la chioşcurile de ziare, sau în format electronic (PDF).

5 comentarii

  1. se vedem daca intra la apa doctorita din ianculesti care da pensii de boala la tot careiu si toate satele….sau la fesedeu nu se aplica legea? are un apartamanet in carei dat in chirie la primarie pe 900 lei pe luna si are casa in ianculesti construita pe parcul satului ca sotul a fost coactionar cu jeno la fabrica de mobila falimentata…ioiiii cum ies la iveala tate tate da nu credem ca are curaj prefectura sa puna adevarul on fata noastra!.

  2. corect Bulibas.strainii vin aici pentru ca avem coruptie sanatoasa( asa cum ar trebui sa fie economia) si tot omu de rand pica la mijloc.guverul e in stare sa dezminta orice numa sa aratam ca o ducem bine.jos conducerea kinder din romania, jos coruptia din romania (cu r mic)

  3. Acest prefect este o ilustrare perfecta a statului opresiv, abuziv, dar si prost facut gramada. El, ca reprezentant al Guvernului in teritoriu si prin intermediul institutiilor deconcentrate care ii raporteaza, nu a sesizat pana acum ca femeia ar fi suspecta de pensionare ilegala pe caz de boala. Insa acum, daca a „turnat” la presa, sigur e suspecta de ceva. Altminteri, n-o verifica nimeni la dosar ever…
    Mai mult, prefectul crede ca noi, cititorii, publicul, am putea fi chiar atat de prosti incat sa credem ca reportajul ar putea fi o inscenare. Adica a venit jurnalistul britanic cu sacii de piese Kinder de la el de-acasa sa traga niste cadre prin Romania sa-i dauneze lui Ferrero la afaceri. Sau poate erau piesele de la ouale Kinder pe care le cumpara in mod regulat amarata asta copiilor sai.
    La fel ca in cazul traficantilor de arme din reportajul celor de la Sky News, autoritatile nu sar sa investigheze complet si apoi sa vina cu probe indubitabile (daca sunt) ca este vorba de o inscenare. Ele sar cu ameninatri si presiuni asupra celor care au avut curajul sa devoaleze aspecte inacceptabile din tara asta plina de mizerii.
    DIICOT-ii lui peste prajit au sarit sa ameninte inclusiv cu arestarea jurnalistilor britanici(apropo, le-ati luat macar vreo declaratie la dosar celor de la Sky News sau v-au dat cu flit?), dar din august pana acum este o imensa patura pe tambalul cazului, inclusiv “traficantii de arme” romani, cei amenintati asta-vara cu piscaria, fiind acum bine-merci, in libertate. Si totusi, asa cum sustinea parchetul, in filmare aparea un Kalashnikov modificat pentru vanatoare. De unde?! Poate cineva detine legal un Kalashnikov, fie el si modificat? Eu, de exemplu, as putea avea unul modificat sa ma stropesc cu apa?… Chit ca, la nevoie, in 10 minute poate fi modificat sa dau o spargere…
    Revenind, Radu Bud o ameninta indirect pe una din intervievatele din reportajul celor de la The Sun cu retragerea pensioei de boala. Cica i-ar lipsi nu-s’ ce zile de concediu medical inainte de pensionare. De parca n-ar fi atatea firme care, sub atenta supraveghere a adormitelor Inspectoarte Teritoriale de Munca din subordinea, ati ghicit, prefectilor, la primul semn de boala, sarcina sau alta “hiba”, te dau afara fara drept de apel.
    Apropo, musiu Bud, mata unde ai fost dupa ce n-ai mai fost prefect pe vremea lui Tariceanu? In cei opt ani cat ai stat ascuns sub titulatura “inspector guvernamental”, poti sa ne spui si noua ce frunza ai taiat de-o sa iesi cu o pensie cat n-au altii salariu?…

  4. Acest prefect este o ilustrare perfecta a statului opresiv, abuziv, dar si prost facut gramada. El, ca reprezentant al Guvernului in teritoriu si prin intermediul institutiilor deconcentrate care ii raporteaza, nu a sesizat pana acum ca femeia ar fi suspecta de pensionare ilegala pe caz de boala. Insa acum, daca a „turnat” la presa, sigur e suspecta de ceva. Altminteri, n-o verifica nimeni la dosar ever…
    Mai mult, prefectul crede ca noi, cititorii, publicul, am putea fi chiar atat de prosti incat sa credem ca reportajul ar putea fi o inscenare. Adica a venit jurnalistul britanic cu sacii de piese Kinder de la el de-acasa sa traga niste cadre prin Romania sa-i dauneze lui Ferrero la afaceri. Sau poate erau piesele de la ouale Kinder pe care le cumpara in mod regulat amarata asta copiilor sai.
    La fel ca in cazul traficantilor de arme din reportajul celor de la Sky News, autoritatile nu sar sa investigheze complet si apoi sa vina cu probe indubitabile (daca sunt) ca este vorba de o inscenare. Ele sar cu ameninatri si presiuni asupra celor care au avut curajul sa devoaleze aspecte inacceptabile din tara asta plina de mizerii.
    DIICOT-ii lui peste prajit au sarit sa ameninte inclusiv cu arestarea jurnalistilor britanici(apropo, le-ati luat macar vreo declaratie la dosar celor de la Sky News sau v-au dat cu flit?), dar din august pana acum este o imensa patura pe tambalul cazului, inclusiv “traficantii de arme” romani, cei amenintati asta-vara cu piscaria, fiind acum bine-merci, in libertate. Si totusi, asa cum sustinea parchetul, in filmare aparea un Kalashnikov modificat pentru vanatoare. De unde?! Poate cineva detine legal un Kalashnikov, fie el si modificat? Eu, de exemplu, as putea avea unul modificat sa ma stropesc cu apa?… Chit ca, la nevoie, in 10 minute poate fi modificat sa dau o spargere…
    Revenind, Radu Bud o ameninta indirect pe una din intervievatele din reportajul celor de la The Sun cu retragerea pensioei de boala. Cica i-ar lipsi nu-s’ ce zile de concediu medical inainte de pensionare. De parca n-ar fi atatea firme care, sub atenta supraveghere a adormitelor Inspectoarte Teritoriale de Munca din subordinea, ati ghicit, prefectilor, la primul semn de boala, sarcina sau alta “hiba”, te dau afara fara drept de apel.
    Apropo, musiu Bud, mata unde ai fost dupa ce n-ai mai fost prefect pe vremea lui Tariceanu? In cei opt ani cat ai stat ascuns sub titulatura “inspector guvernamental”, poti sa ne spui si noua ce frunza ai taiat de-o sa iesi cu o pensie cat n-au altii salariu?…

  5. Eu cred ca aceasta familie maghiara datorita presiunilor la care a fost supusa din partea autoritatilor romane pt. modul real in care au prezentat situatia grea in care traiesc (si in care traiesc inca foarte multi romani) datorita sistemului hot si corupt din Romania, eu cred ca aceasta familie este indreptatit sa ceara Ambasadei Engleze din Romania protectie si azil politic !. Nu aceasta familie pt. munca cinstita si sinceritatea lui ar trebui hartuita, pusa la zid si aratata cu degetul ca pe niste infractori si tratati ca atare in mod represiv, ci intreg sistemul hot si corupt din Romania care nu este in stare sa asigure un nivel de trai decent si protectie sociala adecvata cetatenilor cinstiti din Romania in conformitate cu Art. 47 din Constitutia Romaniei !.

Lasă un răspuns

Connect with