Analia Selis şi pianistul Mariano Castro susţin două concerte la Filarmonică

Scris de I. Z., 15 februarie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Săptămâna aceasta pe scena Filarmonicii de Stat  „Dinu Lipatti” va urca binecunoscuta cântăreaţă Analia Selis alături de pianistul Mariano Castro.

Prezenţă obişnuită a publicului meloman sătmărean în ultimii ani, argentinianca Analia Selis va celebra printr-un concert aniversar, 100 de ani de la naşterea renumitului compozitor sud-american Astor Piazzolla alături de orchestra simfonică sătmăreană. Aflată pe podiumul câştigătorilor ediţiei 2004 a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur, Analia Selis a fost o prezenţă constantă în peisajul muzical românesc în special prin muzica latino-pop şi prin proiectele simfonice în care a fost implicată. Astfel în anul 2015 a lansat proiectul „Tango Simfonic”, tango aranjat pentru orchestră de cameră, pian şi voce, cântând în colaborare cu cele mai importante filarmonici din România. În anul 2016 devine membru al ansamblului „ArgEnTango” alături de patru mari muzicieni (Răzvan Suma – violoncel, Rafael Butaru – vioară, Mariano Castro – pian şi Omar Massa – bandoneon). Invitată  în Germania în anul 2018, Analia a participat la Kammermusiktage Barth Festival, cu proiectul ArgEnTango, iar în luna august a susţinut două concerte de Tango Simfonic în Elveţia, în oraşele Biel şi Solothurn, alături de Sinfonie Orchestre Biel-Solothurn sub bagheta dirijorului Kaspar Zehnder. În prezent continuă să promoveze tangoul argentinian atât în România cât şi în Europa fiind invitată anul aceasta în Lituania, Elveţia si Cehia.

Muzician complex, pianist, chitarist, compozitor, orchestrator, solist sau membru în diferite formaţii, Mariano José Castro, argentinian din Buenos Aires s-a stabilit din 2013 în România. A adus cu el vasta sa cultură muzicală, un statut recunoscut la nivel mondial şi o mare bucurie de a cânta. În cariera sa de interpret la pian sau chitară, abordează diferite stiluri muzicale, cântând alături de formaţii de tango, jazz, rock şi muzică clasică, şi ca solist. Are activ peste 30 de turnee internaţionale in diferite oraşe din Statele Unite, Canada, Brazilia, Ecuador, Italia, Elveţia, Germania, Romania, Franţa, Rusia, Portugalia, Polonia, Spania, Danemarca, Bulgaria, Olanda, Cehia şi Lituania. Din anul 2008, şi pana 2016 când proiectul se închide, face parte din grupul Narcotango, care realizează o fuziune între tango, jazz şi muzică electronică. Împreună cu Narcotango, Mariano Castro în triplă calitate – interpret, compozitor şi orchestrator – a fost nominalizat de două ori la Latin Grammy Awards (2009 şi 2010) la categoria „Cel mai bun album de tango”. În anul 2015 apare ca pianist solist alături de diferite orchestre filarmonice din Romania, precum Orchestra de Camera Radio (Bucureşti), Kamerata Kronstadt (Braşov), Filarmonica Târgu Mureş, Filarmonica „Paul Constantinescu”, între alte, în concertele intitulate „Tango Simfonic”, împreună cu cântăreaţa argentiniană Analia Selis, aranjamentele muzicale fiind realizate integral de către Mariano Castro, peste 30 de concerte cu Orchestre Filarmonici din România, Elveţia, Cehia si Lituania in perioada 2015-2020.

Cei doi artişti vor susţine alături de orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” două concerte, unul joi 18 februarie de la ora 18.30 care va fi rezervat abonaţilor filarmonicii iar cel de-al doilea va avea loc vineri 19 februarie tot de la ora 18.30, la acesta intrarea se va face pe baza biletelor disponibile la casa de bilete a filarmonicii.

Numărul spectatorilor va fi limitat de reglementările ce privesc măsurile de combatere a infecţiei cu virusul Sars-Cov-19.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517