Image 1
Image 2

Ambasadorul Zuckerman s-a întâlnit cu ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Vineri, 24 iulie, ambasadorul Adrian Zuckerman s-a întâlnit cu ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu la Ministerul Afacerilor Externe. Cei doi au discutat o serie de probleme cu care se confruntă în prezent România și Statele Unite, inclusiv securitatea națională, politica energetică și influența malignă. Ambasadorul a subliniat că este important ca „România şi Statele Unite să avanseze împreună, pe aceeași cale”, în ceea ce privește aceste subiecte și alte aspecte importante.

Ambasadorul l-a informat, de asemenea, pe ministrul de externe cu privire la activitățile nefaste ale guvernului comunist chinez, care au dus la decizia Guvernului Statelor Unite de a închide consulatul chinez de la Houston, din Texas. Guvernul comunist chinez a efectuat – și i-a încurajat pe alții să facă acest lucru – transfer ilegal de proprietate intelectuală în diverse sectoare, inclusiv tehnologie, biotehnologie și cercetare medicală. Conduita malignă a inclus și hacking. Consulatul chinez de la Houston a servit ca centru pentru multe dintre aceste activități ilegale.

Ambasadorul și ministrul de externe Aurescu au participat, de asemenea, la o conferință video cu administratorii fondurilor pentru Inițiativa celor Trei Mări, prin care se vor investi miliarde de dolari în proiecte de infrastructură transfrontalieră care vor aduce beneficii tuturor ţărilor membre. Proiectele care sunt în prezent în curs de analiză includ autostrăzi, căi ferate, conducte și infrastructură cibernetică. Ministrul de externe și ambasadorul au fost întru totul de acord cu privire la beneficiile economice substanțiale care vor rezulta. „Proiectele internaționale care vor fi întreprinse în cadrul Inițiativei celor Trei Mări vor îmbunătăți mult economiile fiecărui stat membru și a regiunii în ansamblu”, a declarat ambasadorul.

După întâlnire, ambasadorul Zuckerman i-a înmânat ministrului Aurescu steagul american arborat la Ambasada SUA pe 14 iunie 2020, la împlinirea a 140 de ani de relații diplomatice dintre Statele Unite și România. Ambasadorul i-a spus ministrului de externe Bogdan Aurescu că „a fost o onoare și un privilegiu să-i poată înmâna chiar steagul arborat la Ambasada Statelor Unite pe 14 iunie. El simbolizează relația bilaterală foarte puternică dintre România și Statele Unite. România nu are un prieten mai bun decât Statele Unite.” Ambasadorul a subliniat, de asemenea, că „Statele Unite se angajează să continue să sprijine România în plan economic, militar și să consolideze relația bilaterală, astfel încât România să devină o țară vibrantă economic, fără grija integrității graniţelor sale.”

1 comentariu

  1. Cit timp SUA va fi de partea noastra securitatea Romaniei va fi garantata. Iar sprijinul SUA pentru Romania nu este “de fatada” cum spun rauvoitorii si bagatorii de seama, ci este chiar unul consistent. Vezi scutul de la Deveselu, vezi bazele miltare Kogalniceanu si Cimpia Turzii, vezi Comandamentul NATO de la Cincu, vezi prezenta Ford in Romania.

Lasă un răspuns

Connect with

MIZERIE ÎN SOMEŞ

Se va rezolva problema deşeurilor

Problema deşeurilor de pe râul Someş a fost semnalată de multe ori chiar şi de către vecinii noştri din Ungaria. Ideal ar fi să nu se mai arunce deşeuri în acest râu, dar dincolo de educaţie s-a pornit un proiect amplu princare se vor colecta deşeurile.