Image 1
Image 2

Amalia Tătăran i-a îndemnat pe elevii de la Școala “Mircea Eliade” să practice sport

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare a organizat marți o nouă acțiune din cadrul proiectului “Campionii României în școală, liceu și universitate”. În vizor a fost luată Școala Gimnazială “Mircea Eliade” din Satu Mare, iar elevii de acolo au avut-o în față pe spadasina Amalia Tătăran. Aflată acasă în cantonament cu lotul național de spadă, Amalia a fost ascultată de peste 120 de elevi.

Aceștia au fost interesați de performanțele obținute, de motivele care au determinat-o să aleagă acest sport. Amalia Tătăran a îndemnat elevii să practice orice formă de sport, mișcarea fiind un element foarte important pentru sănătate și dezvoltarea personală. Alături de Amalia s-a aflat și Adrian Ardelean – directorul DJST Satu Mare.

Printre rezultatele deosebite obținute de Amalia amintim că sportiva noastră a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial pentru cadeți de la Baku, medalia de bronz la Campionatul European de cadeți în proba pe echipe, medalia de argint la individual la Campionatul European de juniori de la Budapesta, altă medalie de argint, de data asta pe echipe, la Campionatul European pentru seniori de la Zagreb, medalia de bronz la Campionatul European pentru tineret de la Vicenza. În anul 2012 a devenit cea mai tânără membră a lotului olimpic.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with