Image 1
Image 2

“Am primit o singură propunere de a antrena Olimpia”

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Interviu cu antrenorul Florin Fabian, proaspăt deținător al Licenței PRO

Invitatul emisiunii Panoramic Sportiv de luni a fost Florin Fabian, un nume important din fotbalul sătmărean, actualmente coodonator al centrului de copii și juniori de la CS Primavera. Pentru că, probabil, unii dintre iubitorii fotbalului nu au putut urmări emisiunea, vă prezentăm, sub formă de interviu, principalele chestiuni discutate cu Florin Fabian.

De câteva zile sunteți posesorul Licenței PRO, cea mai înaltă calificare a unui antrenor din România. Ce înseamnă acest lucru pentru Florin Fabian?

Da, după un an și jumătate, timp în care am parcurs mai multe module și am efectuat câteva stagii de pregătire, inclusiv în străinătate, am absolvit cursul pentru Licența PRO. La fel și colegul meu din Satu Mare, Dacian Nastai. Odată cu absolvirea lui am atins cea mai înaltă calificare pentru un antrenor de fotbal din România. Din acest punct de vedere mă consider împlinit chiar dacă acum activez la un club de copii și juniori.

Din câte știm, ați efectuat un stagiu în Grecia. Cum a fost acolo?
Da, am fost la Salonic, unde am urmărit antrenamentele conduse de Răzvan Lucescu la PAOK. Stagiul mi-a fost foarte util, iar Răzvan este un om și un antrenor de o calitate deosebită.

Acum, că aveți această licență, vin ofertele?
Obținerea Licenței PRO nu mi-a adus automat un contract în Liga 1 sau 2. Dar, recunosc, am avut câteva oferte. Una extrem de tentantă, de la o echipă de Liga 2 din Arabia Saudită. Dar am fost nevoit să refuz această ofertă.

De ce?
Oferta primită era, financiar extrem de convenabilă. Dar eu am niște principii, am pus câteva condiții care nu au fost acceptate de club.

Adică…
Printre altele, am dorit să merg cu propriul meu staff, cu familia. Condiții neacceptate în totalitate de club.

Și atunci rămâneți la Primavera?
De ce nu! Împliniri găsești și în munca aceasta, cu copii și juniori. Îmi place ce fac, avem un proiect serios pe mai mulți ani.

Și totuși, o echipă de seniori i-ar veni bine lui Florin Fabian.
Nu pot să neg asta. Chiar am avut discuții cu mai multe cluburi. Dar, cum am mai spus, am câteva principii. În primul rând îmi doresc un proiect viabil, cu obiective clare, cu respectarea unor condiții, un proiect care să fie întins pe o perioadă mai lungă etc. Ori nu am avut asemenea oferte.

Olimpia…
De mic copil am visat să joc la Olimpia. Aici am început să joc fotbal și, pas cu pas am ajuns până la prima echipă. Apoi am ajuns la Craiova deși inițial ajunsesem la o înțelegere cu Rapidul. Conducerea de atunci a Olimpiei a găsit însă că este mai convenabil să fiu transferat la Extensiv. Poate, dacă jucam la Rapid, o echipă de top în anii aceia, cariera mea lua o altă turnură. Dar timpul nu se poate da înapoi. Am jucat la echipe foarte bune din Craiova, inclusiv la Universitatea, o mare echipă, atunci și acum, a României. Legat de Olimpia pot să spun că, mi-am dorit mult s-o antrenez. Referitor la ofertele de a prelua Olimpia, vreau să clarific câteva aspecte. Am avut o singură propunere de a antrena Olimpia. S-a întâmplat în urmă cu 2 ani, înainte de a fi instalat Bogdan Andone. Dar proiectul prezentat a fost unul nesustenabil. Eu mi-am prezentat punctele de vedere, am făcut câteva propuneri, neacceptate de conducerea de atunci a clubului.

Ne puteți oferi câteva date concrete?
N-aș vrea să intru în detalii. Precizez doar că la acea vreme clubul avea datorii cifrate la circa 10 miliarde de lei vechi. Iar ca obiectiv, mi s-a cerut ocuparea locurilor 1-4 la final de campionat. Ori, având asemenea datorii, cu un obiectiv greu de atins, cu salarii mari oferite jucătorilor, eu nu am putut fi de acord. Dimpotrivă, am propus reducerera salariilor, renunțarea la unii jucători, un proiect întins pe durata a mai mulți ani centrat pe dezvoltarea clubului, a centrului de copii și juniori etc. Propunerile mele nu au fost acceptate după care a urmat aducerea unui alt antrenor, a unor jucători pe bani mulți, ratarea obiectivelor etc. Una peste alta, a fost un management cât se poate de prost la Olimpia. Dovadă concludentă în acest sens sunt cele petrecute ulterior. Nu știu ce se va întâmpla în viiitor. Dar sper, îmi doresc asta, ca fotbalul sătmărean să renască, să avem multe echipe de copii și juniori și cel puțin o echipă de Liga 2.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with