Image 1
Image 2

Al doilea an de război la graniţe

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Se intră în cel de-al doilea an de război. Rusia a ratat o victorie fulgerătoare. Joe Biden ajută în continuare Ucraina. La fel Marea Britanie. Oficial, Uniunea Europeană oferă sprijin Ucrainei, dar părerile sunt împărţite, de la ţară la ţară.
Un Viktor Orban este pe faţă pentru o negociere cu Rusia. În Germania încep mitingurile împotriva războiului prin a cere guvernului să nu mai acorde ajutoare militare Ucrainei.
România, susţinătoare fără rezerve a Ucrainei, este în pragul unui conflict cu regimul Zelenski din cauza unor lucrări pe canalul B`stroe care compromit navigaţia pe Dunăre, pe canalul Sulina, singurul navigabil.
Cum se va finaliza acest conflict diplomatic? Apar o serie de nemulţumiri la adresa ţării vecine. A început cu culoarul de tranzit al cerealelor ucrainene spre porturile de la Marea Neagră. Ucrainenii nu au respectat procedura, începând să desfacă mărfurile în România, la preţuri de damping. Fermierii români protestează, dar guvernul loial promisiunilor făcute, se jenează să ia măsuri. Apartenenţa la NATO, la UE, parteneriatul strategic cu SUA, împiedică guvernul Ciucă să se aventureze într-o dispută pe faţă cu Ucraina. România a tăcut m]lc şi când prin legea minorităţilor românii din Basarabia au rămas fără drepturi.
S-ar părea că marile puteri sunt interesate pentru continuarea războiului. Cancelarul german spunea că nu crede în bunele intenţii ale Chinei de a face demersuri pentru pace. În Statele Unite începe campania pentru prezidenţiale. Donald Trump, fostul preşedinte care-şi doreşte încă un mandat îl acuză pe Joe Biden, care de asemenea vrea să candideze pentru încă un mandat, că implică ţara în război. De altfel, Trump declara că dacă el ar fi fost preşedinte nu ar fi izbucnit acest război. Cu cât se va intra mai adânc în campania electorală, susţinătorii lui Trump vor manifesta împotriva războiului. Nu este exclus ca sub presiunea opiniei publice ajutoarele americane să se diminueze. Un astfel de conflict s-ar putea termina ca o remiză la o partidă de şah: Rusia nu a fost învinsă, iar Ucraina nu a fost ocupată, sau desfiinţată. Pe termen scurt ar fi mulţumită toată lumea. România, indiferent ce necazuri i-ar mai face Ucraina, nu-şi poate manifesta supărarea. Un prim motiv ţine de situaţia Republicii Moldova. În caz de invazie, prima ţară care i-ar sări în ajutor ar fi Ucraina. Dar şi în România, la fel ca în SUA, încep pregătirile pentru alegerile de anul viitor. Deja a apărut o alternativă la poziţia faţă de Rusia. Dacă înainte cine era împotriva Ucrainei era automat considerat un pro-rus, iată că acum se face o netă departajare. A fi împotriva metodelor folosite de Ucraina, desfacerea cerealelor, adâncirea canalului B`stroe, etc., nu înseamnă automat a fi pro-Rusia.
Prin urmare vor apare voci care vor deranja liniştea în care se complace guvernul României. Un curent anti-război este inerent. Câteva luni, un an de război, mai treacă-meargă, dar prelungirea oricărui conflict este taxată de populaţie indiferent de conjunctură, de obiective. Un partid ca AUR a învăţat să profite de situaţia internaţională. Partidele anti-sistem se mulează pe evenimente, profită de crize, de conflicte. Resursele au fost, sunt şi vor fi mijloace de accedere la putere. Austria luptă pentru a-şi păstra rezervele de gaz şi petrol româneşti.
Cu ce simt capitaliştii occidentali, austrieci şi de unde vor fi fiind ei, mai multă compasiune pentru poporul român decât ar face-o oligarhii ruşi sau ucraineni? Ce să spui dacă refuză să plătească şi o infimă taxă de solidaritate? Până la urmă, dincolo de nebunia lui Putin, avem de-a face cu un război al resurselor. Dacă lucrurile stau aşa, nu există niciun dubiu că războiul se va termina doar atunci când vor dori magnaţii în mâinilor cărora se află resursele.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

Sigla Informatia Zilei

Intrăm în altă logică

Asculta acest articol Marcel Ciolacu a intrat mai greu în pielea liderului politic al celui mai mare partid din România.