Image 1
Image 2

Agențiile ONU avertizează că statele nu reușesc să prevină violența împotriva copiilor

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţă că împreună cu partenerii săi va continua să colaboreze cu statele lumii în vederea implementării depline a strategiilor INSPIRE

În fiecare an, jumătate din copiii lumii cad victime violenței fizice, sexuale sau psihice. Agențiile ONU avertizează că statele nu reușesc să prevină violența împotriva copiilor. Raportul global privind prevenirea violenței împotriva copiilor face apel către guverne să sporească măsurile în acest domeniu și atrage atenția asupra „efectului dramatic” al Covid-19.

Potrivit datelor publicate de Organizaţia Unicef, în fiecare an, jumătate din copiii lumii, adică aproximativ un miliard, cad victime violenței fizice, sexuale sau psihice, suferind vătămări corporale, dizabilități și chiar pierzându-și viața, pentru că statele lumii nu au reușit să aplice strategiile pentru protecția copiilor.

 

Deși în 88% din ţări există legi pentru protecția copiilor împotriva violenței, 47% au declarat că aceste legi sunt aplicate temeinic

 

Aceasta este situația conform unui raport publicat zilele trecute de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), UNICEF, UNESCO, Reprezentantul special al Secretarului General al ONU pentru combaterea violenței împotriva copiilor și a Parteneriatului global Opriți Violența Împotriva Copiilor. Raportul global privind prevenirea violenței împotriva copiilor 2020 este primul de acest tip și urmărește progresele înregistrate în 155 de state prin raportare la cadrul „Inspire” – șapte strategii pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva copiilor, scrie Unicef pe pagina sa. Raportul semnalează că, în toate țările, este necesară amplificarea eforturilor de aplicare a acestor strategii. Deși în aproape toate țările (88%) există legi pentru protecția copiilor împotriva violenței, mai puțin de jumătate dintre țări (47%) au declarat că aceste legi sunt aplicate temeinic.

 

Raportul arată că aproximativ 40.000 de copii au fost uciși

 

În premieră, raportul cuprinde estimări privind numărul copiilor cu vârsta sub 18 ani care au fost uciși. Anterior, estimările aveau la bază date care includeau tinerii cu vârste între 18 și 19 ani. Raportul arată că aproximativ 40.000 de copii au fost uciși. Conform documentului, progresele diferă mult de la țară la țară. “Dintre strategiile INSPIRE, progresele cele mai mari s-au înregistrat în creșterea participării școlare, 54% dintre țări raportând un număr suficient de copii care au beneficiat de măsuri în acest sens. Între 32% și 37% dintre țări consideră că victimele violenței au acces la servicii de sprijin, în timp ce 26% dintre țări oferă programe de asistență pentru părinți și tutori; 21% dintre țări aplică programe de modificare a normelor dăunătoare; 15% dintre țări au introdus modificări pentru a asigura un mediu fizic sigur pentru copii. Cu toate că majoritatea țărilor (83%) dispun de date privind violența împotriva copiilor la nivel național, doar 21% dintre acestea folosesc aceste date ca referință pentru stabilirea unor ținte naționale privind prevenirea și combaterea violenței împotriva copiilor. Aproximativ 80% dintre țări au planuri de acțiune și politici naționale, dar doar o cincime au planuri integral finanțate sau cu obiective măsurabile”, scrie Unicef.

 

Strategiile INSPIRE au fost lansate în 2016

 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţă că împreună cu partenerii săi va continua să colaboreze cu statele lumii în vederea implementării depline a strategiilor INSPIRE, considerând că sunt necesare acțiuni la nivel global pentru a asigura tuturor statelor asistența financiară și tehnică de care au nevoie. Lansate în 2016, strategiile INSPIRE implică aplicarea și impunerea legilor; schimbarea normelor și valorilor, astfel încât violența să devină inacceptabilă; crearea unor medii fizice sigure pentru copii; asigurarea sprijinului pentru părinți și îngrijitori; îmbunătățirea veniturilor și siguranței și stabilității economice; îmbunătățirea măsurilor de protecție și sprijinire a victimelor; educație și abilități de viață pentru copii, notează Unicef.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

Peste 1500 de participanți la concertul de pricesne de la Catedrala Ortodoxă

MUNICIPIUL SATU MARE

Peste 1500 de participanți la concertul de pricesne de la Catedrala Ortodoxă

Întreg municipiul Satu Mare și Catedrala Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” au răsunat sub glasurile angelice ale celor peste 1300 de copii, elevi ortodocși la diferite instituții de învățământ din reședința de județ, dar și din alte orașe și localități. Aceștia au fost reuniți în cadrul proiectului județean “Comuniunea și bucuria întâlnirii cu Hristos, pricesne și laude aduse Domnului de către tineri”.