Asculta acest articolRomanul “Adolf H. Două vieţi”, de Eric Emmanuel Schmitt, considerat cel mai bun roman semnat de scriitorul francez, va fi lansat miercuri, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38).
Scriitoarea şi jurnalista Sabina Fati, scriitorul şi jurnalistul Marius Constantinescu precum şi jurnalista Mihaela Dedeoglu vor vorbi despre modul în care Eric Emmanuel Schmitt pune în discuţie problema răului şi a vinei, a libertăţii şi a responsabilităţii individuale, într-un roman ce îl are ca protagonist pe Adolf Hitler. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.
Utilizând excelent resursele literaturii, Eric Emmanuel Schmitt construieşte în acest roman două biografii paralele: una fidelă realităţii, romanul lui Hitler, mort în 1945 în Berlinul distrus de bombardamente, cealaltă, plăsmuită în întregime, povestea lui Adolf H., un pictor care, după Marele Război, frecventează avangarda din Montparnasse, ca într-un final să se stingă liniştit în 1970 la Santa Monica.
Romanul e urmat de o postfaţă, ce cuprinde jurnalul autorului din perioada scrierii acestuia. Schmitt îşi exprimă aici anxietatea, îndoielile, uneori chinul şi oroarea pe care le-a încercat din momentul în care a decis să dea viaţa figurii celei mai sumbre din istoria recentă.
Ce s-ar fi întâmplat dacă Hitler ar fi devenit pictor? Dacă, pe 8 octombrie 1908, Academia de Arte Frumoase din Viena nu l-ar fi respins pe tânărul timid Adolf Hitler? O clipă care a schimbat nu numai cursul unei vieţi, ci şi mersul istoriei. Propunându-şi să demonstreze că „nu ne naştem monştri, ci devenim“, Schmitt realizează un portret dihotomic, alternând biografia istorică cu biografia imaginară a pictorului Adolf Hitler. Autorul conturează astfel două feţe ale aceluiaşi om, două destine. Pe de o parte, destinul tânărului Hitler, care, rămas orfan şi sărac, vrea să devină pictor, însă este respins. Acest eşec, precum şi experienţa războiului îl marchează, transformându-l într-un personaj plin de ură. Pe de altă parte, este destinul tânărului Adolf H., admis la Academia de Arte Frumoase, care îl cunoaşte pe Freud. Marele Război îl tulbură profund, devine pictor, locuieşte la Paris, unde îi întâlneşte pe André Breton, Man Ray şi pe alţi suprarealişti şi asistă la ascensiunea omonimului său.
„Decizia e luată: după Isus, Hitler. Întunericul urmează luminii. Întrucât în Evanghelia după Pilat am studiat ispita iubirii, este necesar să mă apropii, acum, de ispita răului. Cum într-ale omenescului, şi nu în afara lui locuiesc şi Isus, şi Hitler, umanismul meu nu va exista decât cu preţul acestei duble cercetări. Nu se pune problema să-mi provoc o plăcere, am nevoie să mă înţeleg. După ceea ce mă atrage, voi descrie ceea ce-mi repugnă“, spune Eric Emmanuel Schmitt în “Jurnalul romanului Adolf H. Două vieţi toamna 2000 – vara 2001”.
„Adolf H. Două vieţi este un roman serios, grav, neliniştitor. Este un interesant mecanism literar, care forţează cititorul să-şi pună întrebări, nu întotdeauna în mod făţiş, în legătură cu partea tenebroasă care zace în noi. Fiind o reflecţie asupra răului, merită întreaga noastră atenţie.“ (Le Figaro Littéraire)
În seria de autor „Eric-Emmanuel Schmitt“ au apărut: “Milarepa”, “Domnul Ibrahim şi florile din Coran”, “Oscar şi Tanti Roz”, “Copilul lui Noe”, “Viaţa mea cu Mozart”, “Secta Egoiştilor”, “Evanghelia după Pilat”, “Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri”, “Visătoarea din Ostende”, “Pe când eram o operă de artă”, “Concert în memoria unui înger”, “Cei doi domni din Bruxelles”, “Elixirul dragostei”, “Otrava iubirii”, “Femeia în faţa oglinzii”, “Noaptea de foc” şi “Adolf H. Două vieţi”.
Eric-Emmanuel Schmitt s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obţine titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, “Noaptea de la Valognes”. Îi urmează “Vizitatorul”, care îi aduce consacrarea şi pentru care este distins cu trei premii Molière, “Variaţiuni enigmatice”, “Libertinul”. În 1994 îi apare primul roman, “Secta Egoiştilor”, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franţa şi în străinătate.
În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De acelaşi succes răsunător se bucură şi romanele sale “Evanghelia după Pilat” (2000), “Adolf H. Două vieţi” (2001), “Pe când eram o operă de artă” (2002), precum şi eseul “Viaţa mea cu Mozart” (2005). Volumele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ – “Milarepa” (1997), “Domnul Ibrahim şi florile din Coran” (2001), “Oscar şi Tanti Roz” (2002), “Copilul lui Noe” (2004), “Luptătorul de sumo care nu se putea îngrăşa” (2009) şi “Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată” (2012) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestselleruri din numeroase ţari.
Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, “Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri” (2006), “Visătoarea din Ostende” (2007), “Concert în memoria unui înger” (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, “Cei doi domni din Bruxelles” (2012) şi “La vengeance du pardon” (2017). În 2008 publică romanul “Ulysse from Bagdad”, în 2011, “Femeia în faţa oglinzii”, în 2013, “Papagalii din Piaţa Arezzo”, în 2014, dipticul “Elixirul dragostei “şi “Otrava iubirii”, în 2015, “Noaptea de foc”, iar în 2016, “L’homme qui voyait à travers les visages”. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii şi distincţii literare, în 2001 pri-mind titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cărţile lui sunt traduse în peste 40 de limbi.
Fii primul care comentează