Image 1
Image 2

Adevăratele probleme sunt în altă parte

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Lupta dintre PSD şi DNA cunoaşte o nouă etapă. Susţinătorii lui Liviu Dragnea s-au aflat din nou faţă în faţă cu adeversarii lui, şi implicit susţinătorii DNA şi a Laurei Codruţa Kovesi. S-a ajuns în punctul în care se consideră că ar fi o confruntare personală între cele două personalităţi.

Desigur, Liviu Dragnea se consideră o ţintă, în vreme ce şefa DNA consideră că instituţia pe care o conduce trebuie să-şi facă datoria, indiferent de poziţia socială a celor pe care-i cercetează.

Între timp se apropie momentul crucial pentru adoptarea sau respingerea Legilor Justiţiei. Probabil că scoaterea lui Liviu Dragnea pe linie moartă ar conduce la modificări de substanţă ale pachetului de legi ajuns în parlament. :efa DNA avertizează că modificările vor limita prerogativele instituţiei care s-a făcut remarcată în lupta anti-corupţie la nişte cazuri  mici. Cu alte cuvinte, i s-ar lua DNA-ului obiectul muncii. PSD şi ALDE continuă să susţină că legea în vigoare permite prea multe abuzuri şi încălcarea drepturile omului.

Exagerări sunt şi într-o parte şi în alta. Nu poate avea o parte dreptate absolută, iar alta să greşească total. Adevărul este undeva pe la mijloc. Dacă ar exista un dialog între părţi ar putea exista o cale de mijloc. Cum nu există comunicare decât prin intermediul presei, prin declaraţii, iar declaraţiile părţilor sunt scoase din context, s-a creat impresia unui război total.

Practic societatea este divizată. Principiul “cine nu este cu noi este împotriva noastră” este mai actual decât oricând. 

Aparent, prea puţină lume rămâne indiferentă. În realitate, marea majoritate, majoritatea mută, rămâne departe de orice tabără.

Dacă pe lângă subtilităţi de natură juridică se poate trece,   problemele reale nu pot fi ocolite nici de cei care trăiesc în mijlocul muntelui. Preţurile în creştere, haosul creat de modificările fiscale, nesiguranţa zilei de mâine, se datorează în totalitate majorităţii PSD-ALDE. Liviu Dragnea, ca artizanul acestor schimbări, poate fi acuzat, împreună cu partidul pe care-l conduce, în complicitate cu Tăriceanu, că încearcă să sustragă atenţia opiniei publice de la problemele reale prin atacurile la adresa DNA.

Într-adevăr, de ce trebuiau lansate două bombe în acelaşi timp? De ce se modifică legile justiţiei şi cele ale fiscalităţii concomitent? Nici una, nici alta nefiind clară, este normal să se creeze impresia de haos. Cu modificările din sectorul juridic nu sunt de acord oamenii din justiţie, iar cu cele din domeniul fiscal nu sunt de acord sindicatele şi patronatele.

Şi în cazul “revoluţiei” fiscale Liviu Dragnea este tot o ţintă? Lucrurile sunt foarte încurcate. În curând se împlineşte un an de la alegerile parlamentare şi deja scena politică este gata de explozie. Societatea este bulversată. Divizată în ceea ce priveşte legile justiţieie, dar aproape unanimă în ceea ce priveşte modificările fiscale, făcute după calcule care unora le dă cu plus la salarii şi pensii, altora cu minus. Mediul de afaceri se simte  sufocat. Nimeni nu ştie ce va fi anul viitor.

În aceste condiţii, lupta de care pomeneam la început, cea dintre PSD şi DNA, devine floare la ureche. Cui îi pasă că Liviu Dragnea se simte o “ţintă”? Să-şi rezolve problemele dincolo de ecranul televizoarelor. Dar şi DNA are o vitrină de expunere.

O adevărată scenă devine întreaga ţară odată cu îndemnul la proteste de stradă venite întâi din partea PNL apoi şi din partea PSD. Parcă în această ţară nu avem altceva mai bun de făcut decât să ne certăm în văzul lumii.