Image 1
Image 2

Acum 80 de ani Satu Mare avea aceleași probleme nerezolvate ca în ziua de azi

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Satu Mare în 1936
Satu Mare în 1936

Începând de azi vom publica în serial articolele apărute în revista “Afirmarea” din Satu Mare, acum 80 de ani, în numărul al treilea, publicat în luna mai a anului 1936.

Conducătorii revistei erau Const. Gh. Popescu și Octavian Ruleanu, iar printre colaboratori îi amintim pe Lucian Bretan, I. Luca, Petru Țiucra-Pribeagul. Apare în acest număr și un text scris de Zaharia Stancu.

Am păstrat ortografia epocii, pentru savoarea ei aparte și autenticitatea istorică. Începem cu articolul de fond, intitulat “Pentru cei ce nu ne cunosc Sătmarul”, semnat Const. Gh. Popescu.

În 1936 orașul avea peste 60.000 de locuitori

Satu-Mare, orașul în care s’a sbuciumat și s’a sfârșit leul dela Sișești, marele patriot dr. Vasile Lucaciu, e, pentru majoritatea populației răslețită pe cuprinsul acestei țări, foarte puțin cunoscut.

Am auzit pe unii, confundându-l probabil cu Satu-Lung de prin părțile Brașovului, imaginându-și-l un fel de sat mai mare, mai răsărit decât alte sate. Alții, mai inițiați, îl presupuneau un fel de târgușor mai mult sau mai puțin înstreinat, bun doar pentru ostracizarea mutaților disciplinar.

Adevărul fiind departe de imaginația unora și deducțiile altora, vom căuta a-l prezinta acelor ce nu-l cunosc încă, pe cât posibil în cadrul realităților.

Păstrător al unui nume românesc încă de prin veacul al XII, Sătmarul e capitala județului cu acelaș nume, ținut păstrător de datini și credințe strămoșești.

Așezat la periferia de nord-vest a țării, de o parte și de alta a liniștitului dar înșelătorului Someș, înglobează azi o populație de peste 60.000 locuitori împrăștiați pe o suprafață absolut șesă de cca 1200 ha. și e unul din orașele mult râvnite de trâmbițașii neastâmpărați și avizi ai Budapestei.

Depărtat cu aproximativ 900 km. de capitala țării, e numai la 8 km. de graniția revizioniștilor și la 15 minute cu trenul de poarta dinspre Cehoslovacia, Halmei.
Municipiu drăguț, e îngrijit ca majoritatea orașelor noastre< centrul și arterele mai principale. Ar putea fi cu mult altfel, după posibilitățile de cari dispune. Cu toate acestea Satu-Mare e impunător. Parcul englezesc din centru și alte mici parcuri din diferite cartiere, edificiile publice imposante, școlile monumentale, străzile și bulevardele largi presărate prin mijloc ori pe margini cu flori, caracteristice orașelor ardelene, îi dau un aspect de civilizație occidentală.

Realizările cari i-au schimbat înfățișarea de oarecare târg se datoresc în întregime administrației românești. Spiritul gospodăresc și ambițios al foștilor primari au făcut din Satu-Mare, inestetic și timid de altădată, un oraș de toată splendoarea. Păcat că o apă mizerabilă intocsică lumea cu abundența ei în fier. E vorba însă ca încurând și acest neajuns să fie înlâturat.

Industria și ștrandurile, puncte forte

În comparație cu alte orașe, ecscelează prin mulțimea și varietatea fabricelor, prin impunătoarele-i localuri de școli și mai ales prin apreciatele-i ștranduri, locuri minunat amenajate pe malul Someșului pentru recreare și pentru băi în timpul verii. Ștrandurile constituesc o particularitate a Sătmarului. Pentru aceste admirabile grădini, orașul a fost decretat mai anii trecuți, cu toată așezarea lui pe șes, chiar stațiune climaterică.

Cele 11 școli primare de stat, puține în raport cu populația de școlarizat, de pe cuprinsul municipiului, în majoritatea lor cu câte 8-12 catedre, sunt instalate în niște clădiri cari nu prea întâlnesc rivalitate. Nu e cazul să mai amintesc de școlile confesionale. Eu am cutreerat multe orașe, am cercetat suficiente școli. În afară de unele modeste ecscepții, în marea majoritate a cazurilor,, școlile noastre de prin orașe și chiar în București sunt instalate în clădiri puțin corespunzătoare, cu totul nepotrivit. Aci, e drept, nu prea sunt construite cu gust, dar așa cum sunt predomină.

Coșurile multiplelor fabrici îl prezintă tuturor trecătorilor cu trenul dinspre Oradea ori dinspre Sighet ca pe un oraș industrial și comercial. Faptul acesta atrage asupra-i mulțimea voiajorilor de tot felul. În lumea negustorească se bucură de-o mare reputație, iar în angrenajul economiei noastre naționale aduce un real aport. Diferitele soiuri de fabrici în frunte cu “Unio”, marea fabrică de vagoane și de laminare, apoi frații “Prinț” de tot felul de vase de bucătărie și mașini și alte diverse intreprinderi îi justifică reputația pe care și-a creiat-o.

Slabe preocupări culturale

Dar dacă de o viață industrială și comercială se poate vorbi cu îndreptățită mândrie, nu tot acelaș lucru s’ar putea spune despre o viață culturală. În Satu-Mare nu prea ecsistă preocupări culturale, iar viața românească nu’i aceia care s’ar impune. O vină, în această privință, o poartă și cărturarii noștri de seamă, propagandiștii, cari nu se prea interesează de acest oraș, multora fiindu-le, prin contrast cu atenția ce i-o acordă ungurii, ori necunoscut, ori indiferent. Toate inițiativele de culturalizare, de stimularea sentimentului național, de promovarea cauzelor românești își curmă avântul la Oradea, ca și cum încă trei ore cu trenul ar fi un sacrificiu.

Aci, vorbind de oraș, trebuie s’o spun cu regret, ne cam pierdem printre streini. Satu-Mare, dacă l-am aprecia după auz în orele destinate plimbărilor, pe porțiunea parecă anume limitată, căreia în jargon local i se zice corso, am zice că nu prea ne aparține. Nu-i vorbă, la această confuzie ajută foarte mulți dintre ai noștri, din obișnuință.

Cei 14 mii de români sunt împărțiți în tabere, pe partide, pe interese, pe credințe etc. Armonia necesară consolidării intereselor naționale lasă în unele ocazii de dorit. Și lasă fiind că românul, până nu-l pișcă realitățile, e neglijent. În afară de asta mai sunt mulți încurcați cu streinii fie prin căsătorii, fie prin alte legături, cari îi împiedică a fi independenți în anumite chestiuni. Cunosc cazuri când români, ortodocși, veniți de prin ținuturi Moldovene sau Muntene, s’au căsătorit cu unguroaice și în loc ca nevestele lor să fie înduplecate a învăța românește, s’au apucat ai noștri să învețe și să vorbească ungurește. Asemenea lucruri se petrec atât între civili cât și între militari, nesfiindu-se nici unii nici alții a-și boteza copiii uneori în alte religii decât aceia a lor și a-i crește întreținându-i cu conversații numai în limba lui Arpad. Nu relev ca o surpriză cazuri când copil din tată român a învățat românește numai la școala primară.

Conducătorii nu se gândesc și nu prea iau în serios asemenea așa zise fleacuri, pentru a le reglementa fie prin legi, fie alte diferite măsuri. Nu trebuie să se deducă însă că nu sunt și români vajnici. Avem, dar de multe ori aceștia sunt împiedicați ori întârziați în acțiunile lor fie de inconsecvența unora, fie de indiferentismul nostru biurocratic. Tăblițele cu “vorbiți românește” sunt atât pe coridoarele școlilor cât și în orice alte birouri publice. Lipite mai mult spre satisfacerea unei obligații, nu rezolvă în realitate nimic, căci de vorbit se vorbește cum se dorește, se tolerează și uneori se încurajează.

Cei 400-500 români intelectuali amatori de artă ori “literatura” ziarelor, dacă nu-s mai mult indiferenți față de producțiile artistice, nu-s mai puțin amatori de frecventarea cluburilor, în care Sătmarul, spre norocul câtorva inși, abundă. Azi se joacă pe fasole. – Suta – ori mia de lei bobul.

Teatrul, deși concesionat “Astrei” e angajat de primărie unei trupe de cabotini unguri, cari zilnic afișează și joacă încă în limba maghiară diferite piese ori operete. Avem de două ori pe săptămână și trupă românească, permanentă. Era și timpul. Un singur cotidian românesc, trecut prin necesare metamorfoze, azi intitulat “Gazeta”, e citit mai mult de pleașcă și se menține din reclame și din mici subvenții. Rezistă încă și în acțiunea-i românească întreprinsă față de cele trei cotidiene și alte publicațții evreo-maghiare, e ajutat de vreo trei ziare românești săptămânale, organe a unor partide politice. Societatea culturală Astra și societatea corală “Vasile Lucaciu” încă animează prilejuind ocazii de afirmare românească. Încolo, viața e cea provincială. După zece seara poți împușca pe străzi cu toată siguranța că nu vei întâlni pe nimeni. Lumea într-o promiscuitate de confesiuni și națiionalități se cultivă prin diferite cluburi, se distrează pe la cinematografe, ori se amuză prin familii amărându-se sau complicându-și liniștea cu nevinovate, dar caracteristice intrigi.

Ocazii de serioase manifestații românești se impun. E necesar ca societățile noastre culturale să fie îndrumate spre colțul acesta uitat de Români, dar pentru care Ungurii nu se dau înlături dela nici un sacrificiu. Satu-Mare merită să fie vizitat, e necesar să fie cunoscut și se impune a fi mai îndeaproape supraveghiat.

Sătmarului
Alexandru Nicorescu

Din zi în zi te schimbi în bine, aliură ai de capitală,
Pavaje noai, statui, palate, ba-îți mai ridic și-o catedrală.

Te îngrijesc edilii noștri, te dichisesc ca pe-o mireasă
Că singur te întrebi ce timpuri belșug de raze își revarsă!…

Îți vor croi prin case drumuri, să fii oraș modernizat,
Și poate-ți vor schimba numirea să nu mai fii știut de SAT.

Îți pregătesc acum surprize, “o lună ‘ntreagă în Sătmar”,
Cu călușei, cu panorame, cu fleici gustoase la grătar.

Și vom vedea edilii noștri, cum vor petrece ‘n călușei,
Că de!… atâta mulțumire acum or merita și ei.

Din zi în zi te schimbi, iubite, mă mir de-atâta dichiseală
Când mulți cereau ca Baia-Mare să ție loc de capitală…

O, nu mai ești acum orașul pe toate străzile murdar
Când străjuia din întuneric bolnavii ochi de felinar.

Ești luminat acum ca ziua, de când avem motoare noai,
Se ‘ntâmplă însă câte-o pană și-atunci dau orbii peste noi!…

Îți vor muta și trenușorul, micuțul tren de jucării!
Să nu mai ai aspect de târguri, ci mai modern acum să fii.

Acestea însă doar în centru… Încoa pe la periferii
Tu ai rămas sărmane – acelaș, cu-aceleași străzi de murdării.

Pe-acolo rar, din an în Paște, de se mai văd măturători,
Doar vântul neplătit de nimeni ne mai servește-adeseori…

Te schimbă numai doar în centru… Edilii noștri foarte rar
Au mai eșit să te cunoască, să te mai dea nițel cu var.

Ași vrea să cred că mâine poate te voiu găsi frumos, curat,
Pe străzi, pe unde primăria de-un an întreg n’a măturat.

3 comentarii

  1. AȘTEPTĂM REALIZAREA PROMISIUNILOR,CĂ VA FI UN ORAȘ CURAT,STRĂZI FĂRA GROPI ,O VIAȚĂ MAI BUNĂ CU MULTE LOCURI DE MUNCĂ ȘI O ADUCERE MASIVĂ DE BANI EUROPENI ȘI MULTE RENOVĂRI ALE CLĂDIRILOR ISTORICE,EXEMPLUL ORADIEI CICĂ V-A FI URMAT VREM SĂ VEDEM VORBELE CUM PRIND CONTUR REAL…

Lasă un răspuns

Connect with