Asculta acest articol
În ianuarie 1893 a fost dată în folosință clădirea care urma să găzduiască uzina electrică a orașului Satu Mare, inaugurată festiv câteva săptămâni mai târziu. Povestea electricității sătmărene a fost spusă într-o carte apărută în decembrie 2017.
“A fost odată… Uzina Electrică” este un volum bilingv, tipărit cu sprijinul Consiliului Județean, scris de Erdei Peter în limba maghiară și tradus în românește de Vass Maria și Nagy Ilona. Foarte bogat ilustrată, cartea are o scriitură plăcută și o documentare impecabilă, mai ales în privința anilor de început ai rețelei electrice în Satu Mare.
La început a fost noul teatru
Prima uzină electrică funcțională la nivel public în România s-a inaugurat la Timișoara în 1884. A urmat Satu Mare. În monografia lui Borovszky Samu apărută în 1908 se scrie:
“Printre intreprinderi industriale mai mari, trebuie să amintim uzina electrică în regie proprie a orașului, care din 1891 există. Publicul orașului în 1891 și-a construit teatrul nou, iar ministeriul de interne i-a permis vernisajul teatrului numai dacă schimbă iluminatul cu petrol, proiectat, pe iluminat electric. În această situație de necesitate, publicul orașului a instalat un agregat de 50 de cai putere, pentru asigurarea parțială a iluminatului electric. În 31 decembrie 1891, seara la ora 7, au efectuat prima probă a iluminatului la teatrul orășenesc. În 3 ianuarie 1892 s-a deschis și iluminatul stradal.”
Erdei Peter notează în continuare: “Se înțelege de la sine că generatorul de curent electric trebuia conectat la o mașină cu abur deja în funcțiune, care poate fi utilizată și pentru alte scopuri. De aceea au căutat direcțiunea Morii cu Aburi, construită în anul 1869, cu hărți și proiecte despre iluminatul electric al teatrului și al străzilor. Au început tratative lungi cu firma Siemens din Berlin, fabrica Ganz din Budapesta și direcțiunea Morii cu Abur. Ca rezultat al tratativelor în 11 iunie (1891) au încheiat contractul conform căruia firma Siemens și Halske din Viena a confirmat că pe lângă instalația care va fi montată la moara cu aburi, din cele 500 de ”flăcări electrice” puse la dispoziția orașului, 159 bucăți de becuri de putere de șaisprezece lumânări (lucși) și o lampă cu arc, cu o lumină corespunzătoare de 1.200 lumânări, vor fi instalate în teatru, iar 251 becuri și 8 lămpi cu arc pe străzile orașului.”
Ziarul “Szatmar” din 26 septembrie 1891 vorbește deja despre nașterea Uzinei Electrice a orașului regal liber Satu Mare: “în 21 septembrie.. adunarea generală extraordinară a emis decizia nr. 252… conform căreia contractul cu Asociația Morii cu Abur să se desfacă și toate instalațiile necesare iluminatului electric al orașului precum și construirea unei săli de mașini pe malul Someșului să fie realizate din forțe proprii. La începutul lui decembrie a sosit locomobilul (mașina cu aburi) necesar iluminatului electric și a fost amplasat în spatele teatrului pe un teren provizoriu pe str. Gh. Doja.”
Inaugurarea: 1 aprilie 1893
După succesul inaugurării teatrului, în 1892 a început expansiunea iluminatului electric și pe străzile laterale ale orașului și în curând se va insista și asupra comenzilor private pentru iluminat. La 1 octombrie au introdus primul iluminat privat. Un reportaj scrie despre sinagoga inaugurată în 24 martie 1893: ”Biserica… una dintre perlele clădirilor comunale… în interior este iluminată electric… Merită vizitată.”
În cursul anului 1892 se obține pentru locul definitiv al uzinei electrice terenul de 5.970 mp dintre Someș și strada Baia Mare. În 28 ianuarie 1893 au raportat că “…clădirea ridicată pentru stația electrică a fost predată funcției. Se modifică decretul care reglementează iluminatul electric… conform căruia următoarele locuri de muncă vor fi asigurate: un post de electrotehnician, un mașinist, un fochist, un supraveghetor și o calfă (…) Decretul următor este că personalul angajat pentru iluminat va intra în funcție la 1 martie, ca până la 1 aprilie să obțină experiență în meserie.”
Pe fotografia făcută probabil la 1 aprilie 1893, când a avut loc inaugurarea, numai doi oameni par specialiști. “Grupa mai mare (…) a fost alcătuită din reprezentanții conducerii orașului și ai firmei Siemens și Halske, care furnizau utilajele. (…) recunosc membrii comisiei de iluminat electric: Pap Geza, consilier administrativ, Herman Mihaly, procuror șef, și probabil Boszormenyi Karoly, primar, și inginerul șef Erdelyi Istvan”, notează Erdei Peter.
Electricitatea, o problemă publică
În septembrie 1893 ziarul “Szamos” publica următoarea știre: “Expoziție electrotehnică. Firma Siemens și Halske, care a efectuat iluminatul electric al orașului, a organizat o expoziție, interesantă și instructivă din toate punctele de vedere, în teatrul orășenesc. Din cele văzute am avut ocazia să ne convingem despre lucrurile pe care le înglobează electrotehnica modernă, de exemplu lanterna electrică portabilă, aparate, ceainice, de încălzit apă, brichete electrice, aparate de ventilație electrică, călcătoare etc. Expoziția a fost vizitată de numeroși oameni care și-au declarat recunoștința față de cele văzute.” Electricitatea a devenit o problemă publică.
Conform Registrului Fondului de iluminat electric, în 1897 au fost consemnați 185 de consumatori, în timp ce în 1898 au fost 257 de consumatori. În mai 1909 erau 967 de consumatori,
iar în octombrie 1910 1.408 consumatori, o creștere foarte rapidă. În 1913 cifra ajunsese la aproape 2.000, iar clădirile importante din oraș fuseseră și ele branșate de mult timp la rețeaua electrică.
În timpul războiului prețul electricității s-a triplat, dar în 1917 existau totuși 2.650 de consumatori. Până în 1930 s-a ajuns la peste 3.200, iar în 1939 erau 5.250 și în 1943 erau 6.706, plus 280 de consumatori industriali.
Uzina a fost demolată în august 1975. În aprilie 2016 s-a plasat pe locul ei o coloană memorială.
La 22 octombrie 1944 uzinele și podurile au fost dinamitate
Când trupele germane au abandonat orașul Satu Mare în octombrie 1944 au recurs la represaliile obișnuite în vreme de război. Odiseea uzinei electrice este relatată în cartea lui Erdei Peter, la paginile 131-137:
Uzina electrică ”a scăpat nevătămată” în urma celor două bombardări din septembrie 1944. Dar nu a putut scăpa, nu a scăpat de barbaria din 22 octombrie 1944 a trupelor germane în retragere. Luptele erau deja la hotarele localităților Gerăușa și Ardud. Orașul care a trecut prin atâtea suferințe era aproape pustiu, la sala mașinilor de la uzina electrică s-a prezentat la serviciu doar personalul operator. Dar de data aceasta nu era nevoie nici de ei.
La schimbul de tură, în loc de “totul e în regulă” utilizat în mod obișnuit, personalul din tura de noapte a raportat că la ordinul nemților au oprit turbinele și în cazane au lăsat să se stingă focul. După aceea au fost scoși din încăpere, iar pirotehnicienii nemți au așezat în jurul coșului de fum, la cuplajul turbinelor și sub condensatoare lăzi pline cu explozivi. A mai rămas timp și aburi doar pentru un șuierat dureros prelungit.
Kertesz Gyula, Pfau Balint, Vajda Jozsef, Kozma Lajos, Jenei Istvan și mulți alții nu consideraseră Uzina electrică doar un simplu loc de muncă. Cu toții au participat la construirea și echiparea acestei uzine, care era una dintre cele mai moderne uzine electrice din țară. De drept erau mândri de ea. Nu putem ști ce au simțit acești oameni când explozia uriașă a învelit împrejurimea în nori de praf, din care s-a înălțat doar coșul înalt de 39 m, de parcă ar ezita pentru un moment, ca după aceea să cadă, întinzându-se pe toată lungimea lui pe drumul Baia Mare, până la actuala stradă Aurel Popp. După nemții plecați în goană mare cu autocamioanele lor, a rămas doar praf, fum și munți de moloz. Turbinele de 3.250 CP au devenit inutilizabile, s-au prăbușit cazanele și construcția principală terminată de abia 6 ani. A încetat să mai bată ”inima” orașului, care înaintea războiului asigura curentul electric pentru 6.800 consumatori casnici și 280 consumatori industriali.
Au fost explodate podurile feroviare și cele rutiere, uzina de apă. Pentru un moment s-a oprit viața. Dar nu pentru mult timp, deoarece directorul în data de 25 primește ”numire” în funcție purtând ștampila comandamentului armatei sovietice. Și primește și dispoziția: făcând tot posibilul, să înceapă neîntârziat alimentarea cu apă și curent electric a centrului orașului. (…)
Pornirea primului generator a avut loc în 4 noiembrie, în curtea de pe str. Mircea cel Bătrân nr. 14. Acesta a funcționat timp de două luni, cu o capacitate zilnică de 540 kWh. Încă înaintea Crăciunului, se instalează pe strada Ana Ipătescu o batoză cu aburi, pe care s-a montat un dinam de 6 CP. Aceasta a funcționat până în martie, cu o capacitate zilnică de 192 kWh. La începutul lunii ianuarie 1945, lângă clădirea spălătorului din grădina mănăstirii s-a pus în funcțiune un generator acționat de un motor cu gaz de aspirație. Acesta a funcționat cu o capacitate zilnică de 280 kWh, timp de mai mult de un an.
Chiar de la începutul anului 1945, în vecinătatea imediată a uzinei electrice, într-un șopron al depozitului de fier vechi Popper, era în funcțiune timp de două luni un generator acționat de motorul unui compresor rutier. Iar la sfârșitul lunii noiembrie a funcționat deja și în curtea fabricii de cărămidă de pe strada Botizului un generator cu motor diesel. Capacitatea totală a acestora abia a atins puterea de 80 CP.
Trupele germane în retragere au uitat în gara din Ghilvaci patru agregate diesel Ganz-Jendrassi, pe care le-au demontat de la Întreprinderea Minieră Baia Mare. Dintre acestea au fost aduse două, în așa fel încât angajații uzinei electrice au împins vagoanele până în Gara Ferestrău, întrucât din cauza podurilor bombardate pe această linie nu circula încă locomotivă. Acolo le-au încărcat pe căruțe, au făcut rost de boi și le-au transportat pe podul provizoriu construit pe Someșul cu nivelul crescut până în curtea uzinei. Nefiind un loc mai potrivit, acestea trebuiau instalate în beciul clădiri integre a direcțiunii. Acolo, generatoarele au fost rebobinate și după ce într-un spațiu de birou s-a montat și echipamentul de comutație, în data de 11 martie 1945 s-a pornit din nou ”uzina electrică”.
Reconstrucția de după război a durat peste 15 ani.
Fii primul care comentează