Asculta acest articolȚările din Europa de Est, intrate rând pe rând în Uniunea Europeană, au avut de-a lungul timpului abordări diferite față de noul lor statut. Dacă Polonia, Cehia și Ungaria au fost rugate să intre, România și Bulgaria au bătut insistent la ușă, s-au rugat, au stat în genunchi, au făcut promisiuni peste puterile lor, iar când în sfârșit au fost acceptate s-au considerat cele mai norocoase țări de pe pământ. România a și plătit scump intrarea în clubul select: privatizarea celor mai importante companii.
Intrarea în UE, printre altele, ne-a costat și rezervele de petrol și gaze, odată cu privatizarea Petrom. Poate și vreo două miliarde de dolari, costul autostrăzii care nu s-a făcut de către Bechtel. Sunt lucruri care nu se spun în mod oficial, dar fiecare politician mai răsărit ține să le amintească.
Fără să poată fi contestată importanța istorică a intrării țării noastre în UE, pe măsură ce trece timpul descoperim că am rămas, totuși, ruda săracă de la colțul mesei. Mai mult, și cele trei favorite descoperă că nu sunt tratate ca partenere egale. Nici măcar în ceea ce privește produsele alimentare.
Marile firme care au ocupat piețele fostelor țări socialiste au împărțit consumatorii în două categorii. Același produs are caracteristici diferite, în funcție de unde se vinde. Același ambalaj, aceeași etichetă, alt produs. Analizele de laborator din diferite țări din Est, de la Ungaria la Slovacia, Polonia și România, au scos la iveală un adevăr care demonstrează disprețul față de populația acestor țări.
Acest tratament duce civilizația occidentală în Europa Evului Mediu, în epoca conchistadorilor.
Exportatorii occidentali procedează exact invers față de exportatorii din est. În timp ce esticii se străduiesc să dea la export cele mai bune produse, de cea mai bună calitate, cei care ne dau lecții despre democrație și drepturile omului exportă, sub masca aceluiași ambalaj, pruduse de o calitate îndoielnică. Am ajuns o piață de desfacere a produselor aproape expirate. Prețurile sunt la fel, dacă nu cumva și mai mari.
În tot acest timp, țărilor de mâna a doua li s-a dat de lucru. Să lupte pentru democrație, să lupte pentru combaterea corupției, să facă hârtii și scheme cât mai sofisticate pentru a nu putea accesa fondurile europene.
Nu mai punem la socoteală migrația forței de muncă. România, ca și alte țări estice, rămâne fără populația activă. Esticii contribuie la dezvoltarea țărilor deja dezvoltate. Este prea mult să ne considerăm o colonie, dar nu suntem foarte departe de acest statut de țară de mâna a treia.
Interesant este că în campaniile electorale nu se dezbate cu seriozitate acest fenomen. Populația României este una dintre cele mai fidele față de UE. Euroscepticismul nu a prins teren, dar nu se știe niciodată. S-a atins ușor problema marilor firme cu capital românesc desființate în numele luptei anticorupție, prin arestarea patronilor. Este vorba, fără îndială, de înalte rațiuni de stat, dar în niciun caz ale statului român.
Într-un fel sau altul, populația, poate chiar statul, va descoperi că în spatele sloganelor se ascund intenții dintre cele mai lipsite de onestitate. Capitalismul este dur, competiția nemiloasă. Suntem ajutați ca să se ajute pe ei. Devenim o societate de consum, dar nu al produselor autohtone. Consumăm ce ne dau alții, indiferent de calitate.
Ce s-ar fi întâmplat în cazul produselor de altă calitate decât cea înscrisă pe ambalaj dacă era o firmă românească? Era desființată și locul ei era luat de o multinațională. Ca în cazul Hexi-Pharma. UE – țări diferite, tratamente diferite.
