Accident frontal produs la Boineşti
În 3 august, poliţiştii negreşteni au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către o femeie, despre faptul că pe DJ 109 L, în localitatea Boineşti ar fi avut loc un eveniment rutier, soldat cu victime omeneşti. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Astfel, un tânăr, de 20 de ani, din localitatea Trip în timp ce conducea un autoturism pe DJ 109L dinspre localitatea spre localitatea Trip, într-o curbă la dreapta, ar fi pierdut control autoturismului intrând pe sensul opus de mers, unde ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din localitatea Cămârzana.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a celor doi conducători auto, cărora li s-au acordat îngrijirile medicale necesare. Ambii bărbaţi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Totodată, acestora li s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcolemii. În cauză se efectuează alte verificări.