Image 1
Image 2

Absolvenții Liceului Eminescu, promoțiile 1999 și 1984, au sărbătorit ieri la Poesis

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Vineri, 24 mai, la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Satu Mare, sute de absolvenţi din promoţiile anterioare şi-au dat întâlnire pentru a marca de la 10 la 50 de ani de la absolvire. Aceste momente emoţionante din viaţa adulţilor de azi care pentru câteva ore măcar se reîntorc emoţional, dar şi fizic, pe băncile şcolii, au fost pregătite de conducerea colegiului cu multă meticulozitate şi rigoare.

În prezenţa actualilor elevi ai colegiului, absolvenţii au asistat la un cuvânt călduros de salut din partea gazdelor, dar şi la o suită de momente artistice care au impresionat majoritatea celor care după zece sau chiar mai mulţi ani s-au revăzut. Momentele emoţionante petrecute în curtea şcolii/ colegiului au fost urmate de tradiţionala oră de dirigenţie, momentul confesiunilor, de prezentare a împlinirilor, a rezultatelor obţinute de la întâlnirea precedentă.

Prezenţa la acest moment a fost nu neapărat pe măsura aşteptărilor, dar în bună parte absenţele au fost motivate. Nu puţini din foştii elevi sunt plecaţi în străinătate, iar locurile lor de muncă nu puteau fi părăsite, fie şi pentru o zi sau două.

Revenind la absolvenţii care au petrecut în cursul zilei de vineri, 24 mai, momente de profundă emoţie, printre ei s-au numărat cei care au marcat 10, 20, 25, 30, 35, 40 şi 50 de ani de la absolvirea liceului de pe atunci, actualul colegiu naţional. Spre exemplu cei care au marcat împlinirea a 35 de ani de la absolvire, întâmplător sau nu, în marea lor majoritate au 53 de ani. Parte dintre absolvenţii de acum 20 de ani, dar şi cei de 35 de ani, după ce au participat la momentele festive de la colegiu, au preferat să socializeze la Restaurantul Poesis din Satu Mare, locul elegant, primitor, acolo unde numeroase personalităţi culturale şi politice au avut asemenea momente.

Se cuvine menţionat faptul că în urmă cu 35 de ani doar 5 clase, aproximativ 180 de elevi, au absolvit colegiul, dintre care la întâlnire au participat puţin peste 80. Cu mult mai multe au fost clasele care au absolvit liceul/colegiul în urmă cu 20 de ani, fiind vorba despre 8 clase, ceea ce a însemnat aproximativ 250 de absolvenţi. Dan Cosma, promoţia 1999, clasa a XII-a G, ne-a spus că momentul revederii cu foştii colegi, chiarşi în acest an, a stârnit multora emoţii similare, poate chiar mai profunde, comparativ cu cele din urmă cu 20 de ani.

Drumul parcurs de absolvenţii acestei promoţii a purtat în bună parte amprenta profesorilor, a celor care s-au străduit să le ofere o educaţie aleasă, o instruire care le-a fost deosebit de utilă în formarea adultului de azi. Cât priveşte eventuale reproşuri sau realizări de excepţie, interlocutorul nostru a ezitat să răspundă, spunând că în viaţa fiecărui om sunt momente strălucite, dar şi din acelea care poartă o anume pată de umbră.

Din promoţia care a absolvit liceul/colegiul în urmă cu 35 de ani i-am abordat pe Dana Urda şi pe Florin Găzdac, ambii fiind colegi în clasa a XII-a A. Cei doi ne-au spus că bucuria revederii trezeşte emoţii profunde în sufletul fiecăruia. Într-o perioadă relativ lungă de la absolvirea liceului, fiecare absolvent are înscrise în palmares o multitudine de realizări.

Se cuvine subliniat faptul că o bună parte din această promoţie a pornit în viaţă pe drumuri mai puţin tatonate ori studiate în perioada de liceu, dar alegerile făcute în ceea ce priveşte cariera s-au dovedit de cele mai multe ori inspirate şi aducătoare de satisfacţii. Şi-au propus ca în perioada următoare să organizeze întâlniri în fiecare an.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns