Image 1
Image 2

Abia acum începe adevărata competiție dintre PNL și PSD

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

“Până la 1 Decembrie vom avea un guvern” au promis cele două partide. Promisiune onorată. Drept pentru care de Ziua Națională nu au mai avut loc obișnuitele certuri între putere și opoziție, între PNL și PSD.

Cu măști pe figură, liberali și social-democrați au asistat umăr la umăr, păstrând distanța fizică, la festivitățile dedicate zilei de 1 Decembrie.

Comparând imaginile de acum 30 de ani, de acum 20 de ani, cu imaginile din anul 2021, nimic nu mai seamănă.
Armata s-a americanizat total, iar politicienii nu mai mizează pe declarații facile. Merg la esențe. Se vor fi maturizat după 31 de ani? S-au schimbat ei singuri sau au fost obligați de realitate să se schimbe?

și una și alta. Omul politic al anului 2021 nu mai seamănă cu politicianul anilor de după 1989. Politicianul de azi nu seamănă nici cu politicianul de acum zece ani.

Pentru a demonstra această teorie este suficient să-i punem față în față pe un Ludovic Orban cu un Florin Cîțu, dar și pe un Liviu Dragnea cu un Marcel Ciolacu. Diferențele sunt vizibile. Nu foarte net în favoarea unuia sau a altuia.

Important este însă dacă alegătorii sesisează diferențele. Dacă ar avea loc alegeri duminica viitoare, cine ar obține mai multe voturi, Marcel Ciolacu sau Liviu Dragnea, Ludovic Orban sau Florin Cîțu? Este și acesta un mod de a gândi etapele istorice.

Poate că Ludovic Orban a fost un politician mai responsabil decât Florin Cîțu. Este posibil ca Liviu Dragnea să fi avut o viziune politică și economică mai pragmatică decât Marcel Ciolacu. La momentul lui, programul electoral prezentat de Dragnea a avut succes. Dovadă stau rezultatele bune obținute la alegerile parlamentare din 2016.

Dar mai sunt valabile ideile de acum cinci-șase ani? Nu mai sunt. La rândul lui, Ludovic Orban contestându-l pe președintele Iohannis, prin gesturi extreme, contestă propriile lui opțiuni politice din anul 2019.

O primă și grăbită concluzie ar fi că lumea se schimbă în mare viteză, se schimbă văzând cu ochii. Lucrurile se schimbă cu atât mai rapid cu cât întreaga lume a fost cuprinsă de o criză nemaîntâlnită provocată de un virus căruia nu i se găsește leac.

În aceste condiții, în această conjunctură mondială, pe bună dreptate se pune întrebarea dacă alianța dintre PNL și PSD poate dura? Pot fi calculate consecințele ruperii acestei alianțe dintre stânga și dreapta? Desigur. Sunt, de asemenea, previzibile consecințele politico-electorale pentru PSD și PNL dacă își continuă colaborarea până la sfârșitul ciclului electoral din 2024. Cel puțin până acum, nu în favoarea PNL.

Adevărul este că adevărata competiție dintre PNL și PSD începe abia acum, când ambele partide se află la guvernare.
În cele câteva zile de când este la guvernare, PSD deja a marcat câteva puncte electorale. Deși au adoptat un program comun, măsurile bune trec în contul PSD, chiar dacă nu i se datorează, în timp ce neajunsurile vor fi puse în cârca PNL.

Partidul lui Ciolacu are mai buni comunicatori. PNL se confruntă cu o criză internă. PSD mizează pe măsurile imediate, cu impact social, în timp ce PNL mizează pe măsuri ale căror rezultate se vor vedea în timp. Având în vedere acumularea de capital, cele două partide nu pot rămâne indiferente la modul în care cetățenii percep rolul lor în îmbunătățirea traiului zilnic al cetățeanului.

Pentru că PNL mizează pe marile investiții, PSD punctează și la capitolul susținerea intreprinderilor mici și mijlocii.
Alianța dintre PNL și PSD schimbă și percepția publică despre rolul președintelui. Klaus Iohannis nu mai este privit ca factor de care depinde primul ministru, ca în timpul guvernului Florin Cîțu. Președintele este redus la rolul său constituțional, nu ca jucător politic. Și acest lucru este în avantajul PSD.

Ce consecințe va avea o competiție între două partide, amândouă aflate la guvernare? Nu este greu de prevăzut că o confruntare dintre PNL și PSD ar transforma criza economică și sanitară într-o adevărată catastrofă națională.

Cel puțin pe termen scurt, PNL și PSD sunt condamnate să se suporte și să dea impresia că se înțeleg perfect.