Image 1
Image 2

Preşedintele Iohannis, între protestatarii de la Palatul Cotroceni

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

UPDATE 22.15 – Aproximativ 6.000 de manifestanţi, potrivit unor surse, s-au strâns miercuri seara, pentru a noua zi consecutiv, în Piaţa Victoriei, pentru a manifesta împotriva Guvernului.

Protestarii au pancarte pe care se poate citi: ”Afară ninge ca-n poveşti, dar ei se fac că plouă”, ”Sunt în 2017 şi încă strig Jos Comunismul”, ”Zi de zi aici vom fi”, ”Demisia”, ”Suntem cu ochii pe voi”, ”#Rezistăm, Existăm”, ”În loc să muncim, stăm şi vă păzim”.

Protestatarii de la Palatul Cotroceni au plecat acasă.

UPDATE 22.oo

Reacţiile protestatarilor după vizita lui Iohannis la miting: A fost un teatru! Jos pălăria pentru Servicii!

Protestatarii din faţa Palatului Cotroceni au reacţionat dur după vizita preşedintelui la miting, spunând că acesta a venit doar ca să îi “manevreze” şi că rolul său este acela de mediator, nu de a împărţi România în două.

“Nu l-am lăsat să ne spună, ne-am exprimat vehement. Acesta a fost un teatru care ne-a manevrat frumos ce-i drept, e normal la Serviciile ce le are dânsul să poată să ne manevreze, nu aveam cum să ne manifestăm decât nervoşi, oricum jos pălăria pentru Servicii. Preşedintele să nu manipuleze, să fie echidistant, trebuie să-l iubim, dar să arate că e al nostru, nu al unei părţi din ţară. Are capacitatea, puterea are cu ce”, a afirmat Sorin Alexndrescu, unul dintre manifestanţi.

“Să dea banii înapoi pe casa pe care a furat-o. Un preşedinte care fură case să nu spună la popor că ceilalţi sunt penali. El ne dă lecţii de integritate morală. Ne-a sfidat pe toţi în Parlament, parcă e nepotul lui Hitler”.

„A stat două minute şi a fugit. A venit să vadă fraierii. Ai lui sunt la Victoriei. Noi suntem aici Statele Unite ale Moldovei, Olteniei şi Ardealului. Noi nu suntem români, numai el e român”.

UPDATE 21.42 – Preşedintele Klaus Iohannis ar urma să ajungă, miercuri seară, şi la protestatarii din Piaţa Victoriei, după ce în urmă cu câteva ore, a fost la cei de la Cotroceni, potrivit unor surse citate de Antena 3.

UPDATE 19.15 Preşedintele Klaus Iohannis a ieşit din Palatul Cotroceni şi a mers la protestatarii care manifestă, de 4 zile consecutiv, împotriva sa şi îi cer demisia.

Revenit în Palat, Iohannis a postat pe o reţea de socializare. despre gestul său.

”Am fost în această seară să vorbesc cu oamenii care protestează de câteva zile în faţa Palatului Cotroceni. Înţeleg să îmi exercit mandatul de preşedinte ascultând vocea tuturor românilor, indiferent de opţiunile lor. Este absolut firesc să existe diferenţe de păreri şi puncte de vedere şi este dreptul fiecărui cetăţean de a-şi face cunoscute convingerile, în mod paşnic şi civilizat.”

UPDATE  Ulterior s-a aflat că preşedintele a spus câteva civinte în faţa protestatarilor. ”Suntem cu toţii români. Eu zic să terminăm pentru astăzi.”, le-a spus preşedintele celor care îl acuzau că a împărţit România în două, între românii săi şi alţi români.

UPDATE 18.14

Preşedintele Iohannis a ieşit la protestatarii de la Cotroceni. A ascultat huiduielile timp de două minute după care s-a retras în palat. După ce a trecut de poartă s-a urcat în maşina care-l aştepta pe aleea interioară.

Klaus Iohannis a fost înconjurat de un nămăr mare de SPP-işti şi a stat în faţa gardului de protecţie. Când a fost în Piaţa Victoriei, Iohannis a intrat printre protestatari. Iohannis nu a discutat cu oamenii din stradă, doar a zâmbit. Manifestanţii au considerat gestul preşedintelui drept o sfidare. Protestatarii au refuzat ceaiurile care le-au fost trimise de la Cotroceni.

UPDATE 17.40 Peste 70 de persoane protestează miercuri în Piaţa Victoriei cerând demisia guvernului.

Manifestanţii au pancarte cu mesaje printre care se regăsesc următoarele: “Hoţii şi mincinoşii, plecaţi de la guvern”, “Noi în frig, hoţii la răcoare”, “Guvernul penalilor, grup infracţional organizat”.

Protestatarii au făcut un om de zăpadă căruia i-au ataşat o pancartă cu mesajul “#Rezist Day 9”. De asemenea, un manifestant are o cruce cu mesajul “2017 — Dumnezeu e cu noi”.
Demonstranţii flutură steagurile României, ale Uniunii Europene şi ale Statelor Unite ale Americii. Câţiva manifestanţi îndepărtează cu lopeţile zăpada din zona unde are loc protestul.

UPDATE 17.15: Aproximativ 100 de persoane s-au adunat miercuri, din nou, în faţa Palatului Cotroceni pentru a-i cere demisia preşedintelui Klaus Iohannis.

Pe pancartele purtate de manifestanţi se poate citi “Jos acoperiţii din Justiţie”, “Demisia pentru trădare, nu dezbinare”, “Mediator, nu dezbinare”, “Respectă-mă să te respect”.

Demonstranţii manifestă zgomotos cu fluiere şi vuvuzele.
Este a patra zi consecutiv când se protestează în faţa Palatului Cotroceni. Manifestaţia este una paşnică.

UPDATE: Un număr de 12 membri ai Alianţei Europensionarilor din România s-au adunat, miercuri, de la ora 15.00, pe esplanada din faţa Prefecturii Galaţi, în ciuda vremii potrivnice, şi protestează împotriva preşedintelui României, Klaus Iohannis, susţinând Guvernul Grindeanu.

Vârstnicii ascultă cântece patriotice, poartă în mâini pancarde cu mesajul “Jos Iohannis”, un drapel naţional şi scandează “Demisia” şi “Jos Iohannis”.

Protestul este unul autorizat şi se va repeta zilnic, de la 15,00 la 18,00, până sâmbătă, după care este posibil ca pensionarii să plece chiar şi la Bucureşti să protesteze la Cotroceni.

UPDATE: Protestatarii din Piaţa Victoriei nu s-au lăsat intimidaţi de vremea nefavorabilă din capitală, ci au venit cu lopeţi pentru a da zăpada la o parte şi a pregăti zona pentru protestele de diseară. Aceştia au avut grijă să nu strice sloganul “REZIST” scris în zăpadă. O nouă manifestaţie împotriva Guvernului şi care susţine justiţia este aşteptată să aibă loc în această seară.

Unul dintre protestatari a ieşit din casă dimineaţa, pe viscol, şi a venit în Piaţa Victoriei pentru a scrie mesajul “REZIST” în zăpada strânsă pe asfalt. O tânără se plimbă constant pe literele scrise pe asfalt pentru ca zăpada să nu le poată acoperi, potrivit Hotnews.

4 comentarii

  1. @Babacule !, Numai ca de sarbatori tineretul talentat frumos si luminos se aseaza la masa pensionarului ca sa nu mai spun ca multi locuiesc alaturi de parintele pensionar in casa pensionarului si stau la masa pensionarului !. Iar tineretul fara loc de munca sunt sustinuti, intretinuti si hraniti de parintii pensionari !. Cinste pensionarilor !. Studentii “recunoscatori” pt. gratuitatea calatoriei la CFR primita de la Guvernul actual au profitat ca sa protesteze drept multumire impotriva Guvernului !. Guvernul ar trebui sa retraga Ordonanta cu privire la gratuitatea la CFR pt. studenti !!!.

  2. @Babacu. Eu voi vorbi de cel care s-a afisat in fata acestor pensionari. Nu poti sa nu remarci cat potential are acest hipnotizator, nici preotii brahmani nu se pot lauda cu astfel de performanta, cum a reusit el sa dirijeze sutele de mii de protestatari in fata Guvernului, cum li s-a alaturat punand constitutia mai la o parte, daca nu eram in UE cu un singur semn i-ar fi scos pe membrii Guvernului pe usa din dos. Pacat ca puterea miraculoasa pe care o are nu este folosita in slujba binelui acestor pensionari, pentru ca niciodata nu stim cine va muri primul in secundele urmatoare.

  3. @Babacu. Eu voi vorbi de cel care s-a afisat in fata acestor pensionari. Nu poti sa nu remarci cat potential are acest hipnotizator, nici preotii brahmani nu se pot lauda cu astfel de performanta, cum a reusit el sa dirijeze sutele de mii de protestatari in fata Guvernului, cum li s-a alaturat punand constitutia mai la o parte, daca nu eram in UE cu un singur semn i-ar fi scos pe membrii Guvernului pe usa din dos. Pacat ca puterea miraculoasa pe care o are nu este folosita in slujba binelui acestor pensionari, pentru ca niciodata nu stim cine va muri primul in secundele urmatoare.

  4. La Cotroceni protestatarii sint in proportie de 90% pensionari. Cu tot respectul pentru pensionari, dar ei nu pot decide viitorul. Viitorul apartine tinerilor. Si sa nu uitam, actualii pensionari sint cei care acum 25 ani l-au votat pe Iliescu 85%. Deci, dragi pensionari, aveti tot dreptul la proteste, lumea va respecta, dar atit!

Lasă un răspuns

Connect with