Image 1
Image 2

A murit istoricul Neagu Djuvara

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Neagu Djuvara
Neagu Djuvara

Neagu Djuvara s-a stins din viaţă joi la vârsta de 101 ani. Memorialist, diplomat, filosof şi istoric, Neagu Djuvara era unanim recunoscut drept unul dintre cei mai importanţi intelectuali români.

Neagu Djuvara s-a născut la Bucureşti în 1916. A fost licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). După ce a intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, a fost trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică.

Implicat în procesele politice din toamna anului 1947, a hotărât să rămână în exil. Din 1984, a fost secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după Revoluţia din decembrie 1989, când s-a întors în ţară. Din 1991, a fost profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti şi membru de onoare al Institutului de Istorie “A.D. Xenopol” din Iaşi.

Istoricul Neagu Djuvara a primit, în octombrie 2012, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti. De asemenea, Neagu Djuvara a fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului naţional “Serviciul Credincios”, cu Ordinul naţional “Steaua României” în grad de Cavaler şi cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer.

1 comentariu

  1. Deși unele dintre teoriile sale nu sunt acceptate de majoritatea istoricilor români, Neagu Djuvara rămâne unul dintre cei mai importanți istorici români ai secolului XX, încurajând în general o atitudine critică asupra istoriei românilor și a istoriei în general. Opiniile sale legate de glorificarea istoriei naționale au atras la rândul lor critici din partea unor figuri politice naționaliste în România, fiind catalogate ca “antiromânești”, și o influență nefavorabilă asupra percepției de sine la români și a românilor în afara granițelor țării.

    Istoricii contemporani i-au contestat teoriile și calificarea ca istoric, numindu-l, după propria-i afirmație, “amator”. Studiile sale în domeniu precum și doctoratul de stat în filosofia istoriei acordat de Universitatea Sorbona sunt însă necontestate, iar scrierile sale au căpătat recent o atenție sporită, datorată în mare popularității sale în România.

Lasă un răspuns

Connect with