Image 1
Image 2

A fost stabilit programul concertului Filarmonicii în memoria lui Rudolf Fatyol

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Miercuri, 28 august 2019, de la ora 19:00, orchestra Filarmonicii ”Dinu Lipatti” Satu Mare concertează la Carei, în memoria maestrului Rudolf Fátyol. Evenimentul va avea loc în aer liber, pe platoul din fața Castelului Károlyi, și îi va avea ca protagoniști pe dirijorul Franz Lamprecht și celebrul violonist Alexandru Tomescu. În caz de vreme nefavorabilă, concertul va avea loc în Sala Cavalerilor. Intrarea este liberă.

În program: A. Dvořák – Poloneza în Mi bemol major, C. Porumbescu – Balada pentru vioară și orchestră, E. Elgar – Pomp and Circumstance – Dans Nr.4 în Sol major, C. Gounod – Vals din opera ”Faust”, J. Massenet – Méditation din opera ”Thais”, L. Delibes – Csárdás din opera ”Coppélia”, C. Ziehrer – Fächer – Poloneza, B. Bartók – Dansuri populare româneşti, J.  Strauss – ”Vocea primăverii” – Vals, L. Delibes – Mazurca din opera ”Coppelia”, E. Waldteufel – Estudiantina. 

Orchestra va susține și un al doilea concert, a doua zi, 29 august, de la ora 19:00, la Satu Mare, în Piața 25 Octombrie.

Conf. univ. dr. Rudolf Fátyol s-a născut în 2 mai 1957 în Carei şi a absolvit Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a fost discipolul maestrului Ştefan Ruha. De-a lungul carierei sale a obţinut cele mai înalte distincţii şi premii, fiind iubit şi apreciat atât în ţară, cât şi peste graniţe.

A fost un adevărat exemplu de perseverență și profesionalism în artă și cultură, unul dintre cei mai apreciați violoniști și manageri de instituție de cultură din România. Fostul manager al Filarmonicii ”Dinu Lipatti”, cetățean de onoare al municipiilor Carei și Satu Mare, a plecat la cele veșnice în data de 22 iulie 2019.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with