Image 1
Image 2

A apărut „Acolada” nr. 12 / 2017

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

„Un nou Crăciun însângerat” se intitulează editorialul semnat de Radu Ulmeanu în acest număr al revistei literare ce apare la Satu Mare, sub conducerea lui și a lui Gheorghe Grigurcu.

„Sărbătorim acum, pe 24 decembrie 2017, cel mai trist Crăciun de care am avut parte de la însângeratul decembrie ’89. Dacă atunci a curs sângele a peste 1.000 de morţi şi al altor zeci de mii de răniţi, împuşcaţi din ordinul celor ce au furat revoluţia, acum curge sângele Justiţiei. Iar dacă noile legi vor intra în vigoare, vom muri cu toţii, dar nu ca eroi, ci ca o turmă care merge orbeşte spre propria pierzare, mânată cu ciomagul din urmă de nişte ciobani ciorditori şi de câinii turbaţi ai lor.” Cam trist, nu?

Cronica literară a lui Gheorghe Grigurcu, „Rebreanu în monument” e un omagiu adus editorului consacrat al romancierului și e prilejuită de apariția volumului acestuia: Niculae Gheran, „Rebreniana, studii, articole, documente”, I, II, Ed. Academiei Române, 2017. În legătură cu dificultățile întâmpinate de editor după marea transformare începută după evenimentele din decembrie ’89, cronicarul îl citează chiar pe autor: „Mi s-a făcut lehamite în zilele cînd am fost nevoit să-i agrăiesc – cum se mai zice – pentru a le capta bunăvoința. Predică-n pustiu. Pe un prim-ministru ca Radu Vasile îl interesa de o mie de ori mai mult soarta versurilor ce le merda între două ședințe de guvern, decît să aplece urechea la relatarea mea privind halul îngrozitor în care se află marile ediții ale patrimoniului național; Ion Caramitru – actor talentat, dar pus peste noapte să-și oficieze slujba în catedrala tuturor iubitorilor de frumos – scriitori, muzicieni, pictori, interpreți ai artei din variile ei domenii – s-a dovedit un țîrcovnic, contestat pînă și de cei din breasla domniei sale”, pentru a trage mult așteptata concluzie, în încheiere: „Jurnal al edificării unui monument închinat unui important scriitor, ultima scriere a lui Niculae Gheran se citește pe nerăsuflate.”

O altă cronică literară este semnată de nonagenarul Barbu Cioculescu, dovedind aceeași prospețime spirituală ca în anii tinereții domniei sale, de care își reamintește citind și scriind, acum, despre noul roman al lui Radu Ulmeanu, „Siberii” (Editura Tribuna, Cluj, 2017), chiar sub titlul „Era tânăr, era frumos…”. „Cum s-a alcătuit, de-a lungul etapelor forjării unei personalităţi, tânărul Vlad, ce şcoli a urmat, ce viaţă studenţească a dus, pe cine iubind şi de cine fiind iubit, ce prietenii a avut, cu ce bucurii şi câte dezamăgiri ni se comunică într-o cronică doveditoare a unei excepţionale memorii, a unei vii puteri de cuprindere, calităţile de bază ale unui romancier de vital temperament, genă pe care o trece eroului său.” Prezentând în linii mari traiectul zbuciumat al personajului principal până la pragul senectuții, exegetul încheie: „Final simfonic (al romanului – nota mea!), interzicând orice intruzie, semnal al purificării intervenite – odihna literelor, după închiderea versetelor unei cărţi memorabile.” Drept care nu ne rămâne, nici nouă, decât să recomandăm romanul spre lectură celor interesați.

Pagina de poezie a revistei ni-l prezintă pe poetul clujean Gabriel Cojocaru cu un frumos grupaj de poeme, remarcate, la rândul său, și de parodistul revistei, Lucian Perța.

Regăsim în continuare, în paginile revistei, colaboratorii ei cunoscuți, cu articole mereu valoroase: Florica Bud („Locul unde copiii cad în fântâni”), Constantin Trandafir, „Scrisul şi cititul cărţilor”), Constantin Călin („Văzând, citind, auzind”), Paul Aretzu, („Naşterea prin moarte”), Dumitru Augustin Doman („Paradisul şi iadul literaturii”), Magda Ursache („Luaţi degetele de pe etnolog!”), 11 Lucia Negoiţă („Interviul «Acoladei». Maria Pilchin”), Nicholas Catanoy („Alambicul lui Ianus”), I. Vasiliu-Scraba („Alterarea adevărului, pe fundal de M. Vulcănescu”), Ştefan Ion Ghilimescu („Artur Enăşescu şi cei care l-au cunoscut”), Coriolan Babeţi („Mihai Olos: O vedere a expoziţiei în zariştea arheilor”), Pavel Şuşară („Dumitru Ivan sau despre arta contrariilor”), Dan Culcer („Seismograme. Cazul Lăncrănjan”), Mircea Moţ, „Pentru un posibil portret”) etc.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with