Image 1
Image 2

6.000 de sătmăreni în pensie de invaliditate beneficiază de recalcularea drepturilor

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Noua conducere a Casei Judeţene de Pensii Publice Satu Mare implementează cât mai repede prevederile legale de interes pentru pensionari.

Cea mai așteptată măsură este cea legată de recalcularea pensiilor persoanelor care nu au beneficiat de indice de corecție la calculul pensiei. Aici ne referim la persoanele care s-au înscris la pensie de invaliditate în intervalul 01.04.2001 – 31.12.2010 și au trecut la pensie de limită de vârsta după 01.01.2011 și nu au beneficiat de indice de corecție. Deci, ne referim la pensiile de invaliditate acordate și care au devenit pensii pentru limită de vârstă anterior datei de 10.02.2020, acestea fiind revizuite din oficiu. Persoanele care au intrat în pensie după data de 10.02.2020 au beneficiat deja de indicele de corecție stabilit în prezent la 1,41, aceste pensii nefăcând obiectul recalculării. La fiecare persoană în drept se va aplica indicele de corecție aferent anului în care au trecut la pensie de limită de varstă, având în vedere precizările Deciziei Curții Constituționale nr. 702 din 31 octombrie 2012,  indicele de corecție fiind diferit de la an la an.

Nu este necesară depunerea unei cereri

Informăm persoanele că, pentru recalcularea pensiei prin aplicarea la punctajul mediu anual aferent pensiei de limită de varstă a indicelui de corecție, nu este necesară depunerea unei cereri, pensiile fiind revizuite din oficiu după analizarea dosarelor de pensie și selectarea persoanelor în drept. Deja colectivul Casei Județene de Pensii Satu Mare a analizat peste 6.000 de dosare de pensie care intră în procesul de recalculare a aplicării prevederilor Curții Constituționale. Acestora  le va crește pensia în urma recalculării, persoanele în cauză primind cuantumul revizuit doar dacă cuantumul  rezultat este mai mare decât cel aflat în plată.

Primele decizii de pensie au ieșit pe poarta instituției. Pentru acestea, persoanele vor beneficia deja, în intervalul 10-15 mai, prin poștă, de diferențele restante pe perioada 10.02.2020 – 31.05.2020 dintre pensia nouă și cuantumul vechi al pensiei, urmând ca, pensia majorată să o  primeasca începând cu luna iunie.

Noul cuantum al pensiei se va acorda cu data de 10.02.2020 pentru toate persoanele, indiferent de data emiterii deciziilor, iar în funcție de data comunicării la plată, vor primi și restanțele, a declarat directorul executiv al instituției, Cristian Soponoș. Până în prezent s-au emis în jur de 1.000 de decizii de pensie recalculată.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with