Image 1
Image 2

44 milioane de euro disponibili prin PNDR pentru activităţi neagricole

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

Aşa cum a subliniat în vizita sa la Satu Mare Daniel Constatin, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 – 2020 sunt incluse finanţări consistente pentru activităţi neagricole. Spre exemplu fermierii care doresc să îşi deschidă pensiuni sau cabinete veterinare au posibilitatea din acest an să acceseze fonduri europene nerambursabile în valoare totală de 44 milioane de euro.

Un proiect care vizează activităţi de producţie, servicii medicale, sanitar-veterinare şi de agroturism poate fi finanţat cu până la 70.000 de euro.

Pot accesa fonduri inclusiv meşteşugarii care au minimum un PFA care nu a fost înfiinţat în urmă cu mai mult de 3 ani de zile. Pot obţine 70.000 de euro, 100% nerambursabil, în urma unei competiţii de proiecte.

Solicitanţii vor putea beneficia de fonduri nerambursabile, prin Submăsura 6.2 – Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale, de maximum 50.000 de euro, pentru achiziţionarea de teren şi pentru prestarea de servicii şi agro-turism, cum ar fi servicii agroturistice de cazare, servicii turistice de agrement şi alimentaţie publică.

În accesarea fondurilor europene nerambursabile, prioritate o au fermierii sau membrii unei asociaţii agricole din mediul rural, care îşi pot deschide o activitate non-agricolă pentru prima dată.

Sprijinul nerambursabil se acordă sub formă de primă în două tranşe astfel: 70% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanţare şi 30% din cuantumul sprijinului se va acorda după implementarea corectă a Planului de Afaceri fără a depăşi 5 ani de la data semnării Deciziei de Finanţare, potrivit AFIR.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with