42% dintre copiii români s-au confruntat cu pericole în mediul virtual în pandemie

Scris de I. Z., 13 noiembrie 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Organizaţia Salvaţi Copiii avertizează că în perioada pandemiei, pericolele pe internet au crescut foarte mult, astfel că 42% dintre copii declară că s-au confruntat cu o situaţie dificilă în mediul virtual.

Salvaţi Copiii România lansează campania de conştientizare „Creştem o generaţie fără frică”, prin care doreşte să ofere informare şi susţinere părinţilor privind pericolele pe care copiii le pot întâlni în mediul online.

Pentru a sprijini copiii şi părinţii, organizaţia lansează serviciul online de informare şi consiliere oferit prin platforma farafrica.ro. Iniţiativa are în spate cifre îngrijorătoare, conform specialiştilor: 42,4% dintre copii spun că în timpul navigării pe internet au întâmpinat probleme. Conform studiului „Impactul crizei COVID-19 şi al carantinei asupra copiilor din România”, realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii, 3 din 10 copii spun că au petrecut zilnic mai mult de 6 ore pe internet în perioada pandemiei, în timp ce cele mai des întâlnite riscuri online au fost dependenţa de internet (54,1%), ştirile false (39,5%) şi cyberbullying-ul (25,8%).

Principalele riscuri din mediul online

Pentru a-i ajuta pe copii să depăşească aceste obstacole, Salvaţi Copiii lansează campania „Creştem o generaţie fără frică”. Obiectivul campaniei este de a aduce în atenţia părinţilor principalele riscuri din mediul online care îi vizează pe copii, de a le oferi sfaturi practice şi resurse care să îi ghideze, dar şi de a le arăta că nu trebuie să se descurce singuri, notează sursa citată într-un comunicat publicat pe pagina sa.
„De peste 10 ani, Organizaţia Salvaţi Copiii promovează o utilizare a Internetului care să le permită tuturor copiilor o experienţă digitală sigură şi utilă. Pentru aceasta, este esenţial ca şi părinţii să fie permanent informaţi cu privire la activitatea copiilor din mediul online şi riscurile la care aceştia sunt expuşi, dar şi să găsească cele mai potrivite sfaturi şi răspunsuri pe care să le ofere atunci când cei mici ajung în situaţii complicate şi au nevoie de ajutorul lor. Oricât am fi de conectaţi, oricât de multe informaţii am avea despre lumea digitală, vom fi la un moment dat puşi în situaţia de a nu şti cum să îi sprijinim pe copiii noştri când vine vorba de utilizarea internetului.

Ne dorim ca prin campania „Creştem o generaţie fără frică”, să îi îndemnăm pe părinţi să se informeze corect, direct de la experţi, fără teama că ar putea greşi sau că nu sunt suficient de pregătiţi să abordeze aceste teme cu copiii lor”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv Salvaţi Copiii România.

Modalităţi de contactare a psihologilor liniei de consiliere

Pe platforma www.farafrica.ro, părinţii şi copiii vor descoperi sfaturi utile, resurse, mesajele transmise de susţinătorii campaniei, precum şi modalităţile prin care pot contacta psihologii şi specialiştii liniei de consiliere ctrl_AJUTOR. Campania este derulată în cadrul programului european Ora de Net şi vine ca o continuare a campaniei „O lume fără frică”, aceasta având ca scop susţinerea copiilor care au experimentat situaţii de cyberbullying.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517