Image 1
Image 2

3 meciuri în luna noiembrie pentru naționala României de rugby

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol


Federația de specialitate anunță că naționala de rugby a României va disputa trei meciuri test World Rugby în luna noiembrie, cu Chile, Uruguay și Samoa, toate urmând a avea loc pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf. De asemenea, la București, se va disputa în cuplaj cu meciurile Stejarilor și două partide test extrem de interesante, Tonga vs Chile și Tonga vs Uruguay.

Astfel, pe 5 noiembrie, România va deschide seria meciurilor cu întâlnirea cu Chile, după care va urma pe 12 noiembrie, partida cu Uruguay și pe 19 noiembrie, cea cu Samoa. Orele de disputare ale partidelor vor fi anunțate în perioada următoare.

“Stejarii revin pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf cu trei meciuri test de gală. Sunt partide cu echipe bine cotate, toate calificate la Cupa Mondială. Pentru mine, aceste partide sunt practic startul pregătirii pentru competiția de anul viitor din Franța și sunt noi oportunități în care mai putem testa jucători sau tactici”, a declarat Alin Petrache, președintele Federației.

Meciuri test World Rugby, Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf:
• 5 noiembrie: România – Chile
• 12 noiembrie: România – Uruguay
Tonga – Chile
• 19 noiembrie: România – Samoa
Tonga – Uruguay

România (locul 17 în ierarhia mondială) și Uruguay (locul 18) s-au întâlnit de 12 ori până acum, 9 victorii revenind Stejarilor, două sud-americanilor, fiind înregistrat și un rezultat de egalitate. Cele două echipe s-au întâlnit și în acest an, în cadrul turneului de vară pe care Stejarii l-au făcut în America de Sud, împărțindu-și victoriile 30-22 pentru România  și  26-20 pentru Los Teros.

În ceea ce privește pe Chile (locul 21 în clasamentul World Rugby) va fi doar a doua întâlnire din istoria sportivă a Stejarilor cu Los Condores.

Prima partidă cu aceștia a avut loc în 8 iunie 2019, la Valparaiso, un meci în care debutau Taylor Gontineac, Mihai Lămboiu și Gabriel Rupanu, România  impunându-se cu 27-11.
România și Samoa se vor întâlni pentru a treia oară, primele două întâlniri fiind câștigate de Stejari, ambele disputate în București, în luna noiembrie, 32-24 în 1989, și 17-13 în 2017.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with