Image 1
Image 2

20 de elevi de la Colegiul Naţional „Doamna Stanca” s-au familiarizat cu profesiile preferate

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

St2În perioada 18-21 noiembrie 2014 la Colegiul Naţional „Doamna Stanca” s-a derulat Proiectul Naţional „Ziua Ştafetei- Acum decid eu”, iniţiat de Fundaţia „Terre des hommes”, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale.

Scopul proiectului a fost acela de a marca Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului prin asigurarea unui cadru pentru exercitarea dreptului la participare al elevilor la decizii importante din viaţa lor şi a comunităţii în care trăiesc, precum cea de alegere a unei profesii.

Profesiile preferate de elevi

În acest sens, un grup de 20 de elevi, coordonaţi de profesoarele Adina Ciupac şi Anişoara Irime, cu sprijinul conducerii colegiului, au fost iniţiaţi de mentorii lor în tainele meseriei pentru care vor opta în viitor. Astfel, ei au încercat să se familiarizeze cu meserii precum: make-up artist, profesor, medic de familie, medic stomatolog, judecător, informatician, asistent social, avocat, designer vestimentar, cofetar, medic veterinar, medic legist, arhitect, asistent medical, jandarm, criminalist, artist plastic. Elevii participanţi nu au fost doar simpli observatori, proiectul oferindu-le ocazia să se familiarizeze de timpuriu cu meseria aleasă, să-i cunoască părţile bune şi mai puţin bune pentru a opta în cunoştinţă de cauză pentru o profesie sau alta.

Mentorii implicaţi în proiect

Iată şi mentorii implicaţi în proiect, specialişti din domeniile menţionate mai sus, care au acceptat pe bază de voluntariat să predea „ştafeta”, pentru o zi, în profesiile alese de elevi: Karpacs Brigita – profesor de engleză la Colegiul Naţional „Doamna Stanca”, Cioltean Mariana – medic de familie, Doboş Attila – informatician, Acs Melisa – asistent social, Pop Ioana- avocat, Ionuţ Neamţ – judecător, Blaga Daniela – cofetar, Decebal Mihai – medic stomatolog, Laura Aştelean – arhitect, comisar şef Sasu Dan, Bunea Viorel – criminalist, Camelia Lucuţ, col. Brad Lorand, plt. Suciu Bogdan – jandarm, Mariţa Odette – make-up artist, Ioana Călin – designer vestimentar, Susa Ioan – medic veterinar, Scripor Lola – artist plastic, Ursei Adela – asistent medical, Danciu Nicolae – medic legist, Datcu Oana -medic stomatolog.
Cu prilejul finalizării proiectului, în sala festivă a colegiului, elevii participanţi şi-au împărtăşit gândurile în legătură cu profesia pentru care au optat. Apoi, profesoarele Adina Ciupac şi Anişoara Irime le-au înmânat diplome de participare atât elevilor participanţi, cât şi mentorilor.
Totodată, Anna-Maria Maruşca, directoare şi Cristina Gherman, directoare adjunctă, le-au mulţumit mentorilor pentru sprijinul acordat în cadrul proiectului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

PENTRU O LUME MAI BUNĂ

17 elevi de la Colegiul Doamna Stanca au devenit voluntari SNAC

Colegiul Național Doamna Stanca Satu Mare a început un parteneriat cu Centrul Multifuncțional Alter Ego, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială Satu Mare.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now