176 de sătmăreni amendaţi de Poliţia Animalelor! Principalele motive

De la începutul anului 2022, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Satu Mare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, au demarat o serie de activităţi de informare şi control a populaţiei, cu privire la respectarea obligaţiilor deţinătorilor de animale, prevăzute de legislaţia în vigoare, respectiv Legea nr. 2005/2004 rep. privind protecţia animalelor, O.U.G. 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân şi O.U.G. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi.

În cadrul controalelor efectuate în municipiul Satu Mare şi în localităţile Botiz, Batarci, Călineşti-Oaş, Culciu Mare, Hodişa, Homorod de Mijloc, Oraşu Nou, Pişcolt, Petreşti, Turţ, Viile Satu Mare, poliţiştii au aplicat un număr de 176 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 16.200 lei pentru nerespectarea prevederilor obligativităţii deţinătorilor de animale privind:

• Identificarea animalelor prin microcipare sau alt mijloc de identificare stabilit de către A.N.S.V.S.A.,
• Sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparţinând rasei comune şi metişii acestora,
• Vaccinarea antirabică a câinilor cu stăpân şi a celor ce urmează să fie daţi spre adopţie,
• Asigurarea de către deţinătorii de animale a unui adăpost corespunzător, hrană şi apă suficiente, posibilitatea de mişcare suficientă, îngrijire şi atenţie, asistenţă medicală,
• Înregistrarea câinilor din categoria celor periculoşi la Asociaţia Chinologică Română şi la sediul poliţiei în a cărei rază este situat imobilul în care este deţinut câinele,

De asemenea, au fost întocmite un număr de 8 dosare penale pentru infracţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare, respectiv:
• Uciderea animalelor cu intenţie, fără drept.
• Rănirea sau schingiuirea animalelor.
• Intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor.
Pe această cale, se readuce la cunoştinţa deţinătorilor de animale, principalele obligaţii prevăzute de lege:
• Să asigure animalelor, în funcţie de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă şi categorie de producţie un adăpost corespunzător, hrană şi apă suficiente, posibilitate de mişcare suficientă, îngrijire şi atenţie, asistentă medicală;
• Proprietarii câinilor au obligaţia să identifice şi să înregistreze animalele în RECS în termen de 90 de zile de la fătare sau înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit, scoaterea în spaţii publice a acestora ori vaccinarea contra rabiei;
• Deţinătorii animalelor aparţinând rasei comune precum şi metişii acestora au obligaţia sterilizării acestora;
• Proprietarii sau deţinătorii temporari ai câinilor periculoşi sau agresivi au obligaţia să înregistreze câinii la Asociaţia Chinologică Română şi să depună la sediul Poliţiei în a cărei rază teritorială este situat imobilul în care este deţinut câinele, o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română precum şi o declaraţie pe propria răspundere cu privire la caracteristicile animalului.

În cazul în care cetăţenii au cunoştinţă despre abandonarea/ alungarea animalelor a căror existenţă depinde de îngrijirea omului, sau alte situaţii în care le sunt provocate suferinţe fizice, prin orice mijloace, se pot adresa organelor de poliţie prin: sesizare directă la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, prin e-mail la adresa cabinet@sm.politiaromana.ro, sau la numărul de telefon al Biroului pentru Protecţia Animalelor: 0261.807.769.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517