Image 1
Image 2

165 de sătmăreni au solicitat până acum ajutor la încălzirea locuinţei

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Şeful Biroului Prestaţii Sociale din cadrul SPAS, Adrian Balaj
Şeful Biroului Prestaţii Sociale din cadrul SPAS, Adrian Balaj

Cererile pentru acordarea ajutorului pe întreg sezonul se preiau până în 28 octombrie

Din această săptămână, sătmărenii pot solicita ajutor pentru încălzirea locuinţei cu gaz, lemne sau energie electrică. În urmă cu mai mulţi ani, startul la înregistrarea cererilor şi depunerea actelor justificative era unul caracterizat de o aglomeraţie de nedescris la sediul Serviciului Public de Asistenţă Socială din municipiu.

Modificările legislative sau, dimpotrivă, faptul că nu s-a mai modificat nimic la limita de venituri până la care se poate solicita acest sprijin financiar, a subţiat rândurile beneficiarilor de ajutor la încălzirea locuinţei.
Până joi după-masă, aşa cum aflăm de la Adrian Balaj – şef Birou Prestaţii Sociale în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare, şi-au depus cereri pentru a obţine ajutor la încălzirea locuinţei cu gaz 150 sătmăreni, 11 să™ăreni a solicitat ajutor la încălzirea cu energie electrică şi 4 la încălzirea locuinţei cu lemne. S-au ridicat până în momentul de faţă 950 de formulare de cerere, ne spune interlocutorul.
Cererile şi actele justificative se preiau de luni până joi de la 8.30 la 14.30 de la sediul Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare, strada Ilişeşti nr. 4. Tot de acolo se ridică şi  formularele de cerere pentru solicitarea ajutorului la încălzirea locuinţei cu gaz, lemne sau energie electrică, gratuit.

Limita de venituri până la care se poate solicita acest sprijin financiar este de 615 lei/persoană.

Limita de venituri până la care se poate solicita acest sprijin financiar este de 615 lei/persoană. De la un an la altul, tot mai puţini sătmăreni beneficiază de această formă de sprijin financiar. Dacă în 2009, un total de 7.529 de persoane primeau ajutor la încălzirea cu gaz, în 2010 numărul lor a scăzut la 4.317, ajungând în 2014 la 1.279, iar anul trecut la nici o mie de persoane. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu gaz, lemne sau energie electrică se acordă pe o perioadă de 5 luni, noiembrie 2016 – martie 2017. Cei care vor să beneficieze de ajutor la încălzirea locuinţei cu gaz, lemne sau energie electrică pe întreg sezonul rece trebuie să îşi depună la SPAS documentele justificative şi cererea până în 28 octombrie.

Cuantumuri şi nivelurile venitului net

Pentru obţinerea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, solicitanţii, la fel ca în anii anteriori, vor depune cererea şi documentele justificative privind componenţa familiei, veniturile realizate şi bunurile pe care le au. Cuantumurile şi nivelurile venitului net pe membru de familie în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu gaz sunt< până la 155 lei venit – 262 lei, între 155,1 – 210 lei venit – 190 lei, de la 210,1 – 260 lei venitului net pe membru de familie – 150 lei, de la 260,1 la 310 lei venit – 120 lei, de la 310,1 – 355 – 90 lei, la venit de la 355,1 la 425 lei – 70 lei, de la 425,1 – 480 lei venit – 45 lei, de la 480,1 la 540 lei venit –  35 lei ajutor de încălzire, iar de la 540,1 la 615 lei venit – sprijin financiar de 20 de lei. Cât despre încălzirea cu elergie electrică, cuantumurile şi nivelurile venitului net pe membru de familie sunt limita de venituri până în 155 lei – cuantum 240 lei, limita de venituri 155,1 – 210 lei – cuantum 216 lei, limita între 210,1 şi 260 lei – cuantum 192 lei, limita între 260,1 şi 310 lei – cuantum 168 lei, limita 310,1 – 355 – cuantum 144 lei, limita de venituri între 355,1 – 425 – cuantumul sprijinului financiar 120 lei, limita de la 425,1 la 480 lei – cuantum 96 lei, limita de 480,1 – 540 lei – cuantum 72 lei, respectiv limita de la 540,1 la 615 lei – cuantum 48 lei. Cel mai mic ajutor financiar l-au primit mereu cei ce se încălzesc cu lemne. Cuantumurile şi nivelurile venitului net pe membru de familie în vederea acordării acestui ajutor sunt la venitul net până în 155 lei – 54 lei, la venitul cuprins între 155,1 şi 210 lei – 48 de lei ajutor, la venitul între 210,1 şi 260 lei – 44 lei, în cazul limitei de venituri 260,1 – 310 lei – cuantum 39 lei, la un venit net de la 310,1 la 355 – ajutor de 34 de lei, la venit de la 355,1 la 425 lei – cuantumul ajutorului e de 30 de lei, în cazul venitului cuprins între 425,1 şi 480 lei – cuantumul e de 26 lei, la venit de la 480,1 la 540 lei – 20 lei ajutor, iar cei ce au venitul între 540,1 şi 615 lei primesc 16 lei ajutor.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with