12 şoferi care au condus pe raza judeţului Satu Mare au rămas pietoni într-o singură zi | Informaţia Zilei

12 şoferi care au condus pe raza judeţului Satu Mare au rămas pietoni într-o singură zi

Scris de Matei Larisa, 12 iunie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Peste 120 de conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional marţi, 11 iunie, de către poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare. Ca de obicei, aceştia au desfăşurat mai multe activităţi în vederea prevenirii şi combaterii accidentelor rutiere pe raza judeţului. Valoarea totală aproximativă a celor 120 de sancţiuni contravenţionale a fost de 33.600 lei.

De asemenea, au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 12 conducători auto şi au ridicat un certificat de înmatriculare.

Totodată, ca urmare a acţiunilor organizate, poliţiştii rutieri au constatat şi o infracţiune în flagrant delict la regimul rutier. Astfel, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare, au identificat în trafic, pe raza localităţii Iojib, un conducător auto, de 45 de ani, din judeţul Suceava, care se afla la volanul unui autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie alcoolică de 0,46 mg/l, alcool pur in aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării probelor de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0745.657.429 sau 0744.55.2345