Asculta acest articol
Ziua de 31 august reprezintă ultima zi din anul bisericesc. Spre deosebire de anul civil, care începe la 1 ianuarie, anul bisericesc începe la 1 septembrie, pentru că, după tradiția moștenită din Legea Veche, în această zi s-a început creația lumii și tot în această zi și-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică.
Data de 1 septembrie, când noi prăznuim începutul anului bisericesc, este legată de istoria mântuirii. Pe parcursul unui an bisericesc se rezumă lucrarea de mântuire de la creație și până la sfârșitul lumii.
Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de către Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea, când s-a rânduit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor “anul bineplăcut Domnului”. S-a hotărât de către Sfinții Părinți (318) participanți la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, pe considerentul că începutul activității de propovăduire a Evangheliei de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a făcut la începutul lunii septembrie, deoarece după calendarul iudaic intrarea în sinagoga din Nazaret (Luca 4, 14-19) a Mântuitorului, după întoarcerea din pustia Carantaniei a fost în luna a șaptea, numită Tișri (care corespunde în calendarul nostru lunii septembrie).
Astfel, anul bisericesc se încheie în luna august, când avem sărbătorile Adormirii Maicii Domnului, la data de 15, și Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, la data de 29 august, cel mai mare prooroc până la venirea Mântuitorului. Aceste două sărbători ne vorbesc despre viața veșnică, fiind vorba de două morți. Sfântul Ioan, ca prooroc al pocăinței, îndeamnă în cuvântul său: “Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor“, același cuvânt fiind rostit și de către Iisus Hristos la începutul lucrării de propovăduire a Evangheliei. Propovăduirea pocăinței, condiție pentru intrarea în împărăția cerurilor, ne arată tocmai venirea împărăției lui Dumnezeu, încheierea veacului acestuia și începutul eshatonului.
O ultimă semnificație legată de acest termen derivă din faptul că de la 1 septembrie romanii calculau anii indictionului (indiction – poruncă, arătare).
La romano-catolici, anul bisericesc începe cu prima duminică din Advent, respectiv cea mai apropiată de 30 noiembrie, cu aproximativ patru săptămâni înainte de Crăciun.
Și evreii încep calendarul cu luna Tișri, adică cu septembrie. În prima zi din septembrie, evreii aveau zi de odihnă și aduceau Domnului ardere de tot. De asemenea, cinstirea acestei luni de către evrei era legată și de câteva evenimente care s-au petrecut în vechime: apele potopului au scăzut și corabia lui Noe s-a oprit pe Muntele Ararat; Moise a coborât de pe Sinai cu tablele Legii; s-a început construirea cortului Domnului.
Simbolismul anului nou bisericesc
Sfârșitul anului bisericesc, ca de altfel și începutul lui, se află sub ocrotirea și binecuvântarea Sfintei Fecioare Maria, prin praznicul Adormirii, fiindcă Adormirea Maicii Domnului nu este decât trecerea din această lume în veșnicie, cum spune și troparul sărbătorii: “Mutatu-te-ai la viață fiind Maica Vieții…“. Cu această sărbătoare, practic, se încheie anul bisericesc și, în chip simbolic, veacul acesta.
Și sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan, ultimul dintre prooroci, cel mai mare dintre ei, care pregătește poporul pentru primirea lui Mesia, stă în legătură cu viața viitoare, cu eshatonul.
La fel, începutul anului are, ca primă sărbătoare importantă, tot un praznic închinat Maicii Domnului: Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), aceea prin care se săvârșește mântuirea oamenilor, ea născând pe Hristos, răscumpărătorul păcatelor noastre. De altfel, toate praznicele împărătești cu dată fixă sunt în strânsă legătură cu istoria mântuirii: Nașterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Nașterea Domnului, Soborul Maicii Domnului și toate celelalte.
Fii primul care comentează