15 Martie, Ziua națională a maghiarilor de pretutindeni, la fel ca în numeroase țări ale lumii unde trăiesc reprezentanți ai acestei națiuni, se sărbătorește și în numeroase localități din județul Satu Mare.
Evenimentele dedicate acestei zile au început de sâmbătă, la Berindani, unde a fost dezvelită o plachetă memorială, după care a urmat și tradiționala depunere de coroane. Duminică s-au organizat festivități la: Tășnad, Odoreu, Apa, Vama, Orașu Nou, Tămășeni, Cehal, Ghenci, Halmeu, Porumbești, Viile Satu Mare, Păulești, Dobra, Vetiș, Turulung, Oar.
În fiecare dintre aceste localități au fost oficiate slujbe comemorative, au fost prezentate programe literar-artistice și s-au depus coroane la monumentele eroilor și la plachetele memoriale ridicate în cinstea eroilor neamului. La Dara, la biserica reformată a fost oficiată o slujbă comemorativă, la care a fost prezent și Mihai Găman, primarul comunei Dorolț, de care aparține localitatea. Parohul bisericii, István Versényi, în predica sa a vorbit despre fuga evreilor din Egipt și sacrificiul imens pe drumul lor până în Israel, la fel cum s-au jertfit și eroii din 1848, care și-au dat viața pentru eliberarea de sub dominația austriacă. După slujbă a avut loc un program artistic prezentat de elevii din localitate, urmat de depunerea de coroane la Placheta memorială a eroilor căzuți în cel de al II-lea război mondial.
La Micula s-au depus coroane la placheta memorială Géllert Sándor
La Micula festivitatea a început după ce a ieșit lumea de la biserică. Astfel au sărbătorit împreună toți localnicii, indiferent de confesiunea de care aparțin. Programul s-a desfășurat în fața școlii, unde s-a adunat multă lume. A fost prezent primarul comunei, István Dobos, oficialitățile locale, precum și numeroși invitați. Discursul festiv a fost rostit de Csaba Dobos, secretarul filialei locale a UDMR, care a accentuat importanța conviețuirii și conlucrării pașnice între toate naționalitățile și toate confesiunile conlocuitoare, pentru că, doar în acest fel poate prospera comunitatea. Elevii clasei a IV-a B și cei de la secțiile maghiare din ciclul gimnazial au prezentat un program artistic pregătit cu ajutorul profesorilor Imola Bohonyi, Zita Orosz și Karolina Kallai, melodiile prezentate fiind acompaniate la țiteră și la ghitară de artistul pensionar Tibor Tamas. Secretara primăriei, Iuliana Bu a recitat o poezie dedicată evenimentului, după care au fost depuse coroane la placheta memorială Géllert Sándor. Parohul greco-catolic din localitate, István Kozsán a binecuvântat coroanele depuse.
În Lazuri s-a depus piatra de temelie a noii case parohiale de lângă biserica reformată
La Lazuri, eroii Revoluției din 1848 au fost cinstiți într-un mod cu totul special. Ieri a fost depusă piatra de temelie a noii case parohiale a bisericii reformate din localitate, care va deservi totodată și funcția de casă comunitară pentru adunarea locală. Evenimentul a fost precedat de o săptămână de rugăciune, iar la slujba festivă predica a fost rostită de noul episcop reformat de Oradea, István Csűry, fiu al comunei Lazuri, investit în funcția actuală în luna ianuarie. Episcopul a apreciat efortul comunității pentru a atinge un scop nobil, subliniind faptul că, cei care Îl urmează pe Dumnezeu, niciodată nu se vor rătăci. :i-a exprimat bucuria pentru prosperitatea vizibilă a comunității și a întregii localități, afirmând că astfel de realizări sunt posibile doar prin efortul comun al tuturor localnicilor, apoi s-a rugat pentru toți și i-a îndemnat pe toți creștinii să se roage pentru ei înșiși și unii pentru ceilalți, indiferent de naționalitatea sau de confesiunea de care aparțin.
După slujbă s-a depus piatra de temelie a noii case parohiale. Parohul gazdă, Gyula Jenő Képíró a mulțumit tuturor celor care au onorat evenimentul cu prezența lor. Protopopul de Satu Mare, Miklós Sipos i-a felicitat pe localnici pentru acest proiect măreț, afirmând că acest eveniment oferă ceva, cu totul special, în timp ce, de obicei la astfel de evenimente se ridică monumente și plachete memoriale, care cinstesc eroii și vizează trecutul, la Lazuri se construiește ceva, ce privește spre viitor. Episcopul a cerut ca această comunitate să-l primească atât pe el, cât și pe membrii familiei sale în rândurile reformaților din Lazuri, iar prin donațiile sale dorește să sprijine biserica gazdă. După ce preotul greco-catolic din localitate, Ferenc Hriczu a apreciat efortul consătenilor, a luat cuvântul și parohul local ortodox, Ioan Blaj, care, după cum spunea, cu toate că nu a înțeles ce s-a vorbit la slujbă, a acceptat cu plăcere invitația, iar în suflet a participat pe deplin la ceremonie. A mai adăugat că, nici Mântuitorul nu a știut nici ungurește și nici românește, dar a lăsat o poruncă pentru noi toți, în care este curprinsă toată Sfânta Scriptură: “Iubiți-vă unii pe alții!”
După cuvitele rostite de preoții prezenți la eveniment, primarul :tefan Lengyel a arătat că din bugetul restrâns de care dispune comuna, Consiliul Local va sprijini întotdeauna proiectele bisericești ale fiecărei confesiuni, iar parlamentarul Erdei D. Istvan și-a exprimat urările de bine, și a cerut binecuvântarea lui Dumnezeu pentru realizarea investiției. Sub piatra de temelie a fost așezat un tub în care au fost puse: documentul de fondare, un scurt istoric al parohiei, date privind starea actuală a comunității, o explicație a nevoii construirii unei case parohiale noi, precum și articole din presa locală despre acest eveniment. După ce a fost așezată la locul său, piatra de temelie a fost sfințită de episcopul István Csűry.
Luni, eroii Revoluției din 1848 vor fi comemorați în alte circa 20 de localități, printre care și în municipiile Satu Mare și Carei.
“Cum să fiu de acord cu oficializarea limbii maghiare? Mie mi-au ridicat ungurii în Senat de trei ori imunitatea parlamentară şi aceşti terorişti, pentru că asta este, terorism împotriva statului unitar român, în loc să fie la închisoare sunt la guvernare”, a subliniat Vadim.
“Ştiţi câţi secui s-au declarat ca atare la recensământul din 2002? În România, doar 200 de secui. Deci, de unde până unde Ţinut Secuiesc?”, întreabă liderul PRM.
Vinovaţi pentru situaţia autonomiei teritoriale sunt toţi cei trei preşedinţi care i-au tolerat şi i-au băgat şi la guvernare pe unguri, spune Corneliu Vadim Tudor, adăugând că toţi au capitulat în faţa revizionismului maghiar.
“Soluţiile trebuie să fie radicale. Pentru că fascismul unguresc numai de frică ştie. Deci, ori arestarea, ori expluzarea din România a acestora”, arată Vaidm.
Liderul PRM a afirmat că secuii cer autonomie pe criterii etnice, însă această “formulare aberantă” contravine Constituţiei României şi normelor internaţionale. “Deci, guvernarea României este o organizaţie ilegală”, concluzionează Vadim Tudor.
Aproximativ 300 de primari şi aleşi locali din Harghita, Covasna şi Mureş au participat, vineri, la cea de-a două Adunare a Aleşilor Locali din Secuime, unde au votat ca limba maghiară să fie declarată oficială în această zonă şi ca 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, să fie zi liberă.
]]>
“Le-am spus să lase măcar pentru o perioadă această obsesie pentru autonomia teritorială, pentru acest Ţinut Secuiesc care să fie stat în stat, şi să facem ceva împreună pentru a ieşi din sărăcie, pentru că asta vrea şi românul şi maghiarul”, a subliniat Solomon.
Acesta a precizat că Formului Civic al Românilor va face o adunare la Topliţa în care românii să îşi spună punctul de vedere în privinţă autonomiei maghiarilor, să se înţeleagă că românii nu vor aşa ceva. “Acest drum nu duce decât la confruntare”, a spus Ion Solomon.
“Se lucrează din punct de vedere strategic, foarte bine pus la punct. Trebuie să înţeleagă şi UDMR şi cine o mai fi, să îi ajute pe maghiarii de acolo, să îi stimuleze să înveţe limba română, nu să îi oblige pe români să ştie limba maghiară. Prin această politică îi defavorizează tocmai pe maghiari, pentru că nu vor avea un viitor doar în aceste zone”, a explicat liderul Forumului.
]]>
Protestatarii aveau foi pe care scria “Suntem 75%, citim, vorbim ungureşte” sau “Mai mult respect faţă de cetăţenii judeţului”.
“Suntem 75%, citim, vorbim ungureşte! Numai banii noştri vă trebuie? Limba noastră nu vă place? Vrem inscripţii bilingve şi angajaţi care vorbesc şi limba maghiară. Într-un judeţ unde 75% din populaţie este de etnie maghiară, ar fi normal ca vânzătoarele să vorbească şi limba maghiară”, se arată în petiţia formulată de oameni.
Aceasta a fost citită în faţa magazinului de reprezentantul Tineretului Maghiar din Ardeal, Nemes Elod. Potrivit acestuia, şi în alte supermarketuri din oraş au identificat aceste aspecte legate de folosirea limbii maghiare.
Nemulţumiţi de problemele din Educaţie şi, implicit, de salarii, sindicaliştii din Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) vor organiza, în intervalul 15 martie-2 aprilie, mitinguri, pichete şi greve de avertisment la nivel local. Tot FSLI a anunţat un miting în timpul şedinţei de guvern care va avea loc săptămâna viitoare. În perioada 12-30 aprilie vor avea loc pichete la Guvern şi la Ministerul Educaţiei, iar între 1 şi 15 mai, mitinguri de protest la nivel central, urmate de depunerea unor plângeri împotriva Executivului la organismele internaţionale. Între 15 şi 31 mai, urmează să fie organizată o grevă de avertisment la nivelul ţării. Protestele cadrelor didactice, la care este probabil să participe şi celelalte federaţii din branşă, ar putea culmina, înainte de sfârşitul anului şcolar, cu o grevă generală. Studenţii au anunţat că, tot de luni, vor picheta Ministerul Educaţiei, până când oficialii îi vor primi la discuţii. Protestele, care ar putea dura cel puţin două săptămâni, sunt urmarea nemulţumirilor legate de micşorarea fondurilor pentru bursele studenţeşti, care au oricum un cuantum mic, de reducerea drastică a numărului de locuri în tabere pentru studenţii merituoşi şi de lipsa transparenţei decizionale de care ar da dovadă ministerul. Joi, 18 martie, sunt premise pentru paralizarea circulaţiei în Capitală. Asta ca urmare a grevei angajaţilor de Metrou, anunţată pentru intervalul 4.00-16.00, dar şi a faptului că mii de transportatori ameninţă cu proteste în Piaţa Victoriei. Lucrătorii de la metrou vor relua, astfel, greva din noiembrie 2009, pe care Curtea de Apel Bucureşti a declarat-o între timp ca fiind legală şi în urma căreia nu li s-au rezolvat, spun ei, revendicările de ordin salarial. Pensionarii au anunţat că, în intervalul 22-26 martie, vor picheta Guvernul şi prefecturile din ţară. Ei sunt nemulţumiţi de hotărârea decizia Executivului de a indexa punctul de pensie în raport cu rata inflaţiei, şi nu în raport cu salariul mediu brut pe economie. Pensionarii mai cer majorarea punctului de pensie la 45 la sută din salariul mediu brut pe economie. Tot în această lună, Federaţia Agrostar va picheta minsterele Agriculturii şi Finanţelor, cerând astfel subvenţii şi scăderea accizelor pentru motorina folosită în agricultură. Din pricina Legii salarizării unice, în stradă ar putea să iasă şi sindicaliştii din administraţie. Tonul protestelor din 2010 a fost dat de sindicaliştii din Cartel Alfa, care au anunţat că, după pichetări, ar putea urma o grevă de avertisment în aprilie şi grevă generală în mai. Protestele vizează diminuarea lefurilor bugetare, proiectul noii legi a pensiilor şi îngheţarea salariului minim pe economie la 600 de lei.
În Sănătate, Federaţia Sanitas nu a definivat încă un calendar al protestelor, însă va trimite, luni, ministrului Attila Cseke o scrisoare deschisă cu mai multe propuneri pentru îmbunătăţirea situaţiei din sistemul sanitar. Printre acestea, semnarea unui acord în care ministrul să se angajeze că nu va face disponibilizări în sistem, dar şi că va menţine salariile. ”Îi vom propune ministrului şi semnarea unui Pact Naţional pentru Sănătate, dar şi consultări cu toţi partenerii sociali. Ministrul va fi invitat să ia parte la Consiliul Sanitas, care va avea loc pe 15 aprilie, iar dacă nu vom ajunge la un acord cu autorităţile pe marginea problemelor din sistem, după această dată se va discuta despre un calendar al protestelor”, a declarat, pentru NewsIn, liderul Sanitas, Marius Petcu.
„S-a confirmat din nou, după declaraţia de la Sfântu Gheorghe din 12 martie, cu privire la încălcarea Constituţiei şi la introducerea limbii ungare ca limbă oficială în Harghita, Covasna şi Mureş, s-a confirmat că Uniunea Vatra Românească (UVR) are dreptate de 20 de ani de zile când a subliniat pericolul unguresc. Din păcate, cu încălcarea Constituţiei României şi a Legii partidelor politice, în mai multe Guverne ale României a fost cooptată UDMR, care este o uniune culturală, este o organizaţie neguvernamentală, care are ca obiectiv dezmembrarea teritorială a României. A organizat de 20 de ani numeroase acţiuni antiromâneşti şi antieuropene, este de fapt o organizaţie teroristă. În locul unei asemenea organizaţii în Guvernul României, noi cei din Vatra Românească ne manifestăm disponibilitatea de a fi daţi afară din Guvern udemeriştii şi să fie cooptaţi reprezentanţi ai Vetrei Româneşti, organizaţie patriotică, care apără interesele neamului românesc. Şi sper ca preşedintele României să fie receptiv la această disponibilitate a UVR, să alunge cât mai repede UDMR din Guvernul României, ar trebui să acţioneze pentru scoaterea în afara legii a acestei irganizaţii teroriste şi să coopetze UVR în Guvern”, a declarat Gheorghe Funar, transmite corespondentul NewsIn.
Consiliul Naţional al UNVR a redactat o Declaraţie în 11 puncte în care îşi arată dezacordul privind anumite acţiuni ale Guvernului, considerate a fi în favoarea UDMR. „Vatra Românească dezaprobă modul în care clasa politică pune problema sărbătoririi zilei de 15 martie pe teritoriul României şi reaminteşte acesteia că Ziua Naţională a României este1 Decembrie”, se arată în punctul 2 al documentului. Într-un alt punct Vatra Românească arată că „a atras atenţia încă din mai 2009 asupra proiectului de lege privind reorganizarea regiunilor de dezvoltare social economică a ţării, solicită Camerei Deputaţilor respingerea acestui proiect”.
O altă cerere din declaraţie se referă la acţiunile recente de la Sfântu Gheorghe, iar UVR cere autorităţilor statului să se autosesiseze „Politica şovină, rasistă, autonomistă pe criterii de rasă la care din neştiinţa şi laşitate s-au asociat guvernanţii trebuie înlocuită cu o politica înţeleaptă de recuperare a majorităţilor maghiarizate şi slavilizate, benefică Europei bazate pe diversitate. Vatra Românească respinge autonomia ţinutului secuiesc şi introducerea unei a doua limbi oficiale şi cere autorităţilor abilitate ale statului (DIICOT, Parchetul General) să se autosesizeze în privinţa acţiunilor desfăşurate în 12 martie 2010 la Sfântu Gheorghe iar Parchetului General să se pronunţe în privinţa sesizării filialei Cluj a UNVR în privinţa Plutonului Secuiesc ca falangă a “Batalionului Wass Albert” el însuşi criminal de război”, arată documentul emis de UVR.
UVR consideră că modernizarea statului se poate face numai cu ajutorul specialiştilor şi consideră că „politizarea tuturor structurilor statale este un grav act de sabotare a statului român”, dar are sugestii şi în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ. „Încăpăţânarea autorităţilor de a nu folosi specialişti pentru accesarea de fonduri structurale aduce mari prejudicii românilor creând sau accentuând: şomajul, scăderea nivelului de trai, abandonul ţării de către tineri, decese premature. Al doilea act major de modernizare, constă în subordonarea programei şcolare în întregime formarii caracterului, concomitent cu substituirea învăţământului pasiv bazat pe memorare cu un act educaţional activ şi creativ”, se arată în document.
Vatra Românească condamnă taxarea excesivă a muncii concomitent cu privilegierea unor sectoare profesionale bugetare. „Batjocorirea medicilor şi a profesorilor concomitent cu stipendierea excesivă a “puterilor” este un act deliberat de subminare statalităţii române”, susţine conducerea UVR.
UVR a arătat în continuare că nu va înceta să iniţieze „demersuri legale şi sesizarea autorităţilor competente pentru scoaterea în afara legii a organizaţiei teroriste şi antiromâneşti, UDMR”.
Două galerii de artă, din Lausanne şi din Geneva, sunt vizate în această anchetă. Acestea sunt în colimatorul justiţiei române, care anchetează de mai mulţi ani soarta a 15 brăţări din aur masiv. Aceste obiecte ar fi fost luate ilegal de la situl arheologic Sarmisegetuza, ce face parte din Patrimoniul mondial UNESCO.
În 2007, judecătorii de la Bellinzone au dat deja o primă aprobare în acest sens. Ei au acceptat transmiterea unor documente bancare către autorităţile române.
Ancheta a permis stabilirea faptului că brăţările dacice au fost vândute de cetăţeni români în diferite ţări. Traficul viza şi Italia, Marea Britanie şi Statele Unite.
În anchetă sunt vizaţi şi proprietarii uneia dintre galerii, un cetăţean elveţian de origine română şi tatăl său. Judecătorul de instrucţie din cantonul Vaud a deschis în cazul lor o procedură judiciară pentru tăinuire şi încălcare a legii elveţiene privind transferul internaţional de bunuri culturale.
Procesele verbale ale audierilor celor doi, precum şi cele ale mai multor percheziţii, vor fi trimise autorităţilor române.