Patru migranti retinuti de politistii de frontiera satmareni
Patru persoane – doi cetăţeni pakistanezi, un indian şi un afgan – au fost depistate de poliţiştii de frontieră sătmăreni în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
În cursul nopţii trecute, în jurul orei 00.25, în timp ce se aflau în misiune de supraveghere a frontierei de stat folosind autospeciala pe principiul termoviziunii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Petea au observat un grup de persoane care se îndrepta spre teritoriul statului vecin, peste câmp, ocolind punctul de trecere a frontierei.
Imediat, un alt echipaj P.F. a actionat pentru reţinerea grupului, cele patru persoane fiind conduse la sediul sectorului pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că grupul era format din doi cetăţeni pakistanezi, un indian si un afgan, cu vârste cuprinse între 24 si 42 de ani. Cei patru intentionau să treacă ilegal din România în Ungaria pentru a ajunge apoi într-o tară din vestul Europei, mai exact în Italia.
Totodată, s-a mai stabilit că un cetătean pakistanez si cetăteanul afgan se aflau la a doua tentativă de acest gen, în cursul lunii iulie a acestui an fiind depistati de către politistii de frontieră de la I.J.P.F. Bihor când încercau să iasă ilegal din România, fapt pentru care, la acea dată li s-a întocmit dosar penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei.
Având în vedere cele constatate, persoanelor în cauza li s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârsirii infractiunii de tentativă de iesire din tară prin trecere ilegală a frontierei de stat a României. Cercetările în acest caz sunt continuate de politistii de frontieră sătmăreni.
Ştiri similare
- Şase asiatici reţinuţi pe raza localităţii Oar
- Cinci migranti prinsi de politistii de frontiera
- 19.000 pachete de ţigări de contrabandă confiscate la frontiera cu Ucraina
- Un pakistanez a incercat sa treaca ilegal frontiera
- Maramuresean cercetat de politistii de frontiera satmareni
- Cetatean sudanez retinut la frontiera

















