În dorinţa de a obţine profit, oierii români au metisat oile şi au stricat calitatea firului rezultat

Lâna de pe oile din judeţ ar acoperi aproape 15 hectare

La 21 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, perioadă în care nu s-a atins nivelul efectivelor de animale existente atunci, crescătorii de oi din România se confruntă cu o serie de probleme de ordin financiar.

Produsele lactate – brânză şi caş intră într-o concurenţă acerbă cu cele ale oierilor din străinătate, acolo unde susţinerile financiare sunt consistente, exportul de berbecuţi şi de carne de oaie este controlat în general de intermediari, iar lâna a devenit un lest, sau un produs greu vandabil. Această din urmă problemă apărută în ultimii ani se datoreşte închiderii multor unităţi de industrie uşoară care foloseau în bună parte lână inclusiv de pe piaţa românească.

La vânzare, lâna de pe o oaie nu acoperă cheltuielile cu tunsul

Aşa cum arată statisticile, situaţia fără ieşire în cea ce priveşte lâna apasă şi pe umerii oierilor de la noi din judeţ. Mulţi dintre aceştia au depozitat lâna în speranţa ivirii unor posibilităţi de valorificare, dar acestea se lasă mult aşteptate. În aceste condiţii, o altă categorie de ciobani a decis să arunce lâna numai pentru a nu ocupa spaţiile de depozitare. Încet, dar sigur, lâna aruncată la întâmplare va constitui un factor consistent de poluare a mediului, ştiut fiind faptul că ea nu se degradează în timp şi nici nu arde.
Cu mai puţin de două luni înainte de declanşarea procesului de tundere a oilor, mai mulţi ciobani se gândesc cu teamă la ceea ce îi aşteaptă. Tunsul unei oi, în funcţie de noroc va costa şi pe mai departe între doi şi trei lei, în vreme ce lâna nu se poate vinde. Acest fapt ne-a fost confirmat de Vasile T. – cioban din comuna Micula, dar şi de Grigore Dobraş, oier din Halmeu. Acesta din urmă ne-a spus că în anul 2009 a vândut la un leu kilogramul o parte din lâna obţinută de pe oile din rasa |urcană pe care le deţine, dar după un efort uriaş de alegere a ciulinilor din lână. Cu siguranţă şi în acest an lâna va rămâne fără vânzare, iar costurile înregistrate cu tunsul se vor contabiliza ca pierderi în conturile ciobanilor. Şi totuşi nu este de neglijat cantitatea de lână ce ar putea deveni agent de poluare la noi în judeţ.
De pe cele aproximativ 180.000 de oi din judeţ s-ar putea obţine în cel mai defavorabil caz peste 540 tone de lână de calităţi diferite, poate chiar mai multă. Dacă toată ar ajunge concomitent aruncată la întâmplare este uşor de imaginat dezastrul ecologic. În suprafaţă desfăşurată lâna de pe oile din judeţ ar acoperi aproape 15 hectare de teren. Cifrele vorbesc de la sine.

Oierii ar trebui să revină la rasele specifice

Aflată la Satu Mare zilele trecute, Maria Grapini, preşedinta Patronatului din Industria Uşoară din România, un onorabil om de afaceri din Timişoara în acest domeniu, care are peste 500 de angajaţi, a acceptat să discute cu noi despre lâna de oaie şi perspectivele valorificării acesteia.
Interlocutoarea noastră s-a dovedit cunoscătoare a acestei probleme de maxim interes pentru ciobani indiferent de zonă. Ea ne-a spus că în anii anteriori, înainte de a se închide una după alta ţesătoriile de lână, materia primă de cea mai bună calitate prin prisma lungimii şi a fineţii firului se aducea în special din China. Alături de aceasta se folosea şi lâna autohtonă. Închiderea multor fabrici de prelucrare a condus la situaţia actuală. Cele rămase formulează pretenţii deosebite în ceea ce priveşte calitatea firului, pe care multă lână autohtonă nu le îndeplineşte.
Maria Grapini a prezentat unul din motivele principale pentru care lâna autohtonă nu este preluată de către procesatori. În opinia ei, majoritatea crescătorilor de oi din România ajunşi la disperare au trecut la metisarea oilor cu diverse rase de carne în speranţa că vor găsi piaţă de desfacere. În aceste condiţii s-a degradat calitatea lânii obţinute. Firul de lână a devenit de cele mai multe ori mai gros şi inegal ca lungime. Se estimează că sunt foarte puţine oile care se cresc în rasă pură, iar ciulinii care se regăsesc în multă din lâna tunsă dau bătăi de cap procesatorilor. Şansa oierilor români ar fi revenirea la rasele de oi existente în urmă cu 20 de ani, sau implicarea producătorilor de materiale de construcţii care să folosească lâna drept izolant termic. Şansele sunt minime de revigorare a industriei uşoare care să preia lâna de la ciobani. Cererea pentru export este aproape inexistentă.
La nivel naţional există preocupări în a găsi soluţii menite a scoate din impas crescătorii de oi din România şi revigorarea industriei prelucrătoare,dar perspectivele sunt îndepărtate. O şansă la îndemână ar fi creşterea numărului atelierelor de industrie artizanală care să utilizeze lâna.