Voci discordante

Deşi sunt tensiuni, voci discordante şi în PSD, şi în PDL, ele sunt de natură diferită. PSD se află în pragul unor alegeri, moment crucial care înseamnă o posibilă schimbare a conducerii şi, de aici, o modificare a traseului politic. Acest fapt se poate citi în declaraţiile oponenţilor lui Mircea Geoană. Ele fac referire, prin excelenţă, la modalităţile de organizare a Congresului de la sfârşitul lunii februarie şi la detalii ce pot asigura şefia partidului. Bănuiala celor din afara anturajului actualului preşedinte al PSD, Mircea Geoană, este că lucrările Congresului şi alegerile vor fi măsluite. Şi Adrian Năstase, dar şi alţi social-democraţi care nu fac parte din tabăra lui Mircea Geoană, denunţă modul de desemnare a participanţilor la acest Congres. E adevărat că aceasta este cheia problemei: desemnarea unor delegaţi partizani ai lui Mircea Geoană îi asigură acestuia realegerea în fruntea partidului. La fel de bine se poate spune că dacă majoritatea electorilor de la Congres sunt înclinaţi spre candidatura lui Adrian Năstase sau a altuia acela are cele mai mari şanse să fie ales ca preşedinte al PSD.
În faza aceasta, de dinainte de întrunirea Congresului, se dau lupte surde, chiar în culise, iar ceea ce răzbate în afara vestiarelor de partid sunt reflexe ale acestor pregătiri. Nu este exclus ca în interior să se simtă mai clar cerbicia confruntării.
Din câte reuşim să aflăm până în prezent, din câte deducem din declaraţiile date de cei ce intuiesc de pe acum că vor fi frustraţi, Mircea Geoană se ţine bine pe picioare la această oră. Are de partea sa o serie de organizaţii mobilizate de omul său de încredere Vanghelie şi, mai ales, are tot de partea sa şi numeroşi preşedinţi de organizaţii din teritoriu. Fiind titularul funcţiei de preşedinte al partidului, lui Mircea Geoană i-a fost mult mai uşor decât altora din conducere să-şi câştige aderenţi, susţinători, să creeze o categorie de membri de partid din toate structurile care să-i fie binevoitori atunci când este nevoie de bunăvoinţa lor. Dacă alegerea noului lider de partid va fi fraudată, frauda porneşte de aici, de la rădăcină. Alegerea în sine, credem, va fi corectă, numărătoarea voturilor la fel, balanţa va înclina în favoarea unuia sau a altuia în funcţie de tendinţa majorităţii celor ce îşi dau votul. Victorios va fi cel ce are de partea sa această majoritate.
În PDL faptele sunt mult mai simple. Câţiva membri de partid, neocupând poziţii importante în cadrul acestei grupări politice, reclamă o modernizare a structurilor. Fenomenul este firesc la urma urmei, dacă ne gândim că acest partid în numai câţiva ani a evoluat de la stânga la dreapta, a suferit şi modificări prin inserţia de liberali, răstimp în care nu s-a modificat nici sigla şi nu s-a organizat nicio dezbatere doctrinară. Cu toate că există un grup relativ numeros de liberali în partid, aceştia sunt obligaţi să danseze pe sunetele vechiului imn al PD şi să admită în cele mai importante funcţii din executiv numai foşti democraţi. Partidul dă nota unui neaşteptat conservatorism, resimţit şi în alte aspecte sau domenii ale funcţionării acestuia. Că acest conservatorism este resimţit în primul rând de cei ce abia acum au intrat în partid nu ne miră. Doar cu un picior în partid, ei văd mai limpede ce este în interiorul acestuia.