Execuţii publice în PSD

Consiliul Naţional PSD seamănă cu şedinţele de demascare ale unor partide aflate la răscruce. În  astfel de ocazii, în mod deschis fiecare spune ce are pe suflet. Conducerea este pusă la zid. Sunt scoase la iveală greşelile comise de însuşi liderul partidului. Se fac liste cu vinovaţii pentru eşecurile partidului. Sunt deplânşi cei plecaţi din partid. Într-un cuvânt, se spun lucrurilor pe nume. Efectele? Dacă ai criticat tabăra care va ieşi învingătoare ai încurcat-o rău de tot.
Cei mai duri la adresa echipei Geoană s-au dovedit a fi Miron Mitrea şi Adrian Năstase. Tonuri foarte critice au avut majoritatea vorbitorilor. E şi normal atâta vreme cât PSD a rămas în afara guvernării. Alegerile parlamentare din 2008 au fost pierdute la o diferenţă infimă. Mircea Geoană a pierdut cursa prezidenţială pe ultima sută de metri, după ce conducea în sondaje cu 8 procente. De fapt din 2004 în mod sistematic PSD a pierdut toate bătăliile importante. După ce şi-a atras titulatura de partid-stat, PSD s-a mulţumit să intre în jocurile făcute de alţii. A sprijinit guvernul PNL, pentru ca după alegerile din 2008 să accepte propunerea PDL de a forma împreună un guvern.
Mircea Geoană a avut timp suficient să-şi demonstreze limitele. Că nu ştie culege roadele după o bătălie, pierdută sau câştigată, este o realitate. Pentru un lider abilitatea de a negocia este fundamentală. A avea o viziune clară asupra viitorului apropiat este, de asemenea, o condiţie. Toate aceste daruri îi sunt contestate. Membrii de partid vor un singur lucru: să ajungă la guvernare. Nu îi interesează prin ce mijloace. Asta este treaba conducerii.
Din acest punct de vedere Adrian Năstase întruchipează liderul care îşi conduce partidul cu o mână de fier spre victorie. Este adevărat că a pierdut în faţa lui Traian Băsescu, dar asta nu se pune. Ceea ce se reţine este faptul că în decurs de patru ani, între 2000 şi 2004, PSD a fost prima vioară politică. Ba chiar mai mult decât atât. A fost un fel de mitralieră care râdea tot în cale. Sub guvernarea sa s-au născut celebrii baroni locali. Dar tot în mandatul său s-a înregistrat o creştere economică substanţială. În mod cert, el a pregătit terenul pentru creşterea explozivă a economiei în timpul guvernului liberal.
Pe de altă parte, sub Mircea Geoană partidul s-a reformat. În sensul că nu a mai existat acea disciplină de fier, că pe anumite paliere s-a instituit o anumită democraţie internă.
Toate acestea s-au dovedit inutile din moment ce au fost pierdute alegerile cele mai importante, parlamentare şi prezidenţiale. Deci sunt motive pentru înlocuirea comandantului suprem? Desigur că sunt.
Sunt motive pentru ca Adrian Năstase să nu redevină preşedintele partidului? Sigur că sunt. Sub conducerea lui PSD-ului i s-a pus pe frunte eticheta de cel mai corupt partid din România. Peste acest lucru nu se trece atât de uşor.
Restul candidaţilor, Cristian Diaconescu în special, au fost figuri mai puţin expuse, mai puţin compromise. În caz că va fi ales nu se ştie cum se va comporta, în ce direcţie va conduce partidul.
În situaţii extraordinare se iau decizii extraordinare. Revenirea lui Ion Iliescu în funcţia de preşedinte ar fi o lovitură de teatru. Unul dintre avertismentele sale lansate în 2005 suna astfel: “Gândiţi-vă pe mâna cui daţi soarta acestui partid.” Se referea direct la Mircea Geoană.