Doi elevi sătmăreni la campania naţională “Don’t Crash”
Sătmărenii au demonstrat, nu o dată, că se implică în numeroase activităţi şi o fac de fiecare dată cu succes. Fie că este vorba despre acţiuni la nivelul judeţului, a ţării sau chiar la nivel internaţional, tinerii noştri se întorc de fiecare dată acasă cu câte un premiu. Intră în categoria celor cu care ne putem mândri şi Ionuţ Foldes, elev al Colegiului Naţional “Ioan Slavici”, şi Diana Buzilă, de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”. Recent, ei au participat la campania “Don’t Crash”, al cărei scop este reducerea accidentelor de circulaţie şi implicit a victimelor cauzate de acestea. Campania se desfăşoară în liceele din Transilvania şi este organizată de Centrul de Politici şi Sănătate Publică din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.
Prima etapă a acestui proiect s-a desfăşurat la Băşara, în judeţul Cluj, sub forma unui training cu o durată de trei zile, la care au participat un număr de 39 de elevi din clasele a XI-a şi a XII-a de la licee din Transilvania. Programul trainingului a constat într-o dezbatere a unui număr de patru teme legate de comportamentul participanţilor la traficul rutier: centura de siguranţă, conducerea sub influenţa alcoolului, viteza excesivă şi distragerea atenţiei la volan. Împărţiţi pe grupe, elevii au realizat propriile lor campanii. Din echipa celor doi sătmăreni, Ionuţ Foldes şi Diana Buzilă, au mai făcut parte alţi trei elevi de la licee din Braşov, Câmpia Turzii şi Şimleul Silvaniei. Tema campaniei lor a fost centura de siguranţă, iar pentru a ilustra au realizat o prezentare şi un clip, prin care au înfăţişat dezastrul pe care îl poate provoca neutilizarea centurii de siguranţă. Membrii echipei au făcut referire şi la ideea impunerii unui nou trend, acela al folosirii centurii de siguranţă. Demonstrând şi de această dată că sătmărenii sunt mereu la înălţime, campania echipei a primit premiul pentru cea mai bună campanie. A doua etapă a campaniei se va desfăşura la nivel local, unde fiecare participant la training îşi va forma propria echipă în vederea realizării unei campanii mult mai complexe şi mai elaborate.
Ştiri similare
- Echipa Let’s Do It Satu Mare a finalizat identificarea gunoaielor din judet
- Scoala din Culciu Mare are elevi merituosi
- 10 politisti satmareni au contribuit la scaderea cu 44% a furturilor de pe litoral
- Trei accidente usoare intr-o singura zi
- Elevii prinsi copiind la bac nu mai pot da examen in doua sesiuni
- Sfarsit de saptamana cu multe accidente grave



















Se pare ca articolul initial a suferit unele modificari.
A fost o experianta placuta, am invatat lucruri noi si o mare parte din noi vom continua; Satu Mare va avea o noua surpriza.
Sătmaru’ îi baza :>
Şi voi ( noi ) bineînţeles. ;;)
Ionut, pt mine a fost deja surpriza articolul :))
Trainingul a fost foarte bine organizat, o experienta frumoasa. nu regret deloc ca am mers
PS: Nu am fost doar noi 2 din Satu Mare :P
Felicitari pentru reusita, pentru ceea ce ati realizat ca echipa si va doresc sa o tineti tot asa. Ati meritat locul 1, proiecul vostru a fost cel mai tare.
proiectul *
Intradevar nu am fost doar doi, ci am fost 4 in total, dar se mai creeaza si confuzii.
Felicitari si voua, Mariana si Marius pentru ca totusi ati avut doua campanii reusite.