Predoiu: În 2009, în zona justitiei au existat confruntări
Cătălin Predoiu a declarat, mar\i, în timpul audierii sale în comisiile parlamentare, că în 2009, în zona justi\iei, s-au înregistrat confruntări, indicând în acest sens cele două conflicte constitu\ionale între puterea judecătorească ;i Administra\ia Preziden\ială ;i mi;cările de protest.
Ministrul nominalizat pentru portofoliul Justi\iei, Cătălin Predoiu, a spus că cele două conflicte juridice de natură constitu\ională iscate între magistra\i ;i celelalte puteri ale statului au fost pierdute de către magistra\i, iar mi;cările de protest au blocat actul juridic.
Totodată, Predoiu a amendat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), arătând că sistematic, CSM a respins deta;ările la Ministerul Justi\iei, în acest sens dând exemplu cazul unui secretar de stat pe care Consiliul nu a vrut să-l mai delege la minister.
Potrivit lui Predoiu, rolul CSM a fost de confruntare ;i manipulare, dovedindu-se a fi gre;it, iar rezultat al politicii de consultare a fost prăbu;irea încrederii cetă\eanului în justi\ie, relateaz[ Mediafax. Predoiu a spus că independen\a magistra\ilor a fost consolidată, iar acum, magistra\ii trebuie să-;i dovedească responsabilitatea.

















