Copiii din Cuţa fac zilnic pe jos doi kilometri până la şcoală

Distanţa mare se explică prin faptul că satul este de tip răsfirat

Satul Cuţa se află la marginea judeţului Satu Mare, unde toate drumurile se termină brusc, într-o fundătură la poalele unui deal al Zonei Codrului.

În Cuţa cândva trăiau cel puţin 300 de familii, iar sălile de clasă ale şcolii erau pe atunci pline de copii. Azi satul este îmbătrânit şi sărăcit, iar copii abia se mai găsesc pe la case.
Tocmai de aceea, averea şi speranţa cea mare a satului sunt copiii. Nu sunt mulţi, 12 la grădiniţă, 10 de clasele I-IV, dar sunt şi câţiva de clasele V-VIII care fac naveta la şcoala din Socond.
De cei de la şcoala din Cuţa se ocupă învăţătoarea Mirela Goste, care e ataşată nu numai de copii, dar şi de aceste locuri, uitate aici la margine de lume.
Copiii o iubesc pe doamna lor învăţătoare pentru că se ocupă de ei, iar de multe ori le spune şi poveşti frumoase despre feţi frumoşi şi zâne împărăteşti.
La sfârşitul lui noiembrie 2009, când am fost în sat, doamna Goste ne spunea că o fundaţie a căutat şcoala pentru a le oferi cadouri de Moş Nicolae. Şcoala din Cuţa a fost contactată apoi şi de Inspectoratul Şcolar pentru ca la anul să organizeze aici un concurs de cros. Locul a fost bine ales, pentru că pe dealurile din jurul satului este loc destul de alergat pentru toată lumea.
Viaţa la ţară nu e uşoară pentru cei care trăiesc şi învaţă aici. Copiii de şcoală sunt nevoiţi să umble pe uliţele satului pline de noroaie, unde o lopată de pietriş nu s-a mai aruncat demult, dacă s-a aruncat aşa ceva vreodată. Adesea, copiii în drumul lor spre şcoală preferă marginea dealurilor sau cărările făcute prin grădinile oamenilor.
Sus pe deal, jos pe deal, copiii fac zilnic în jur de 2 km pe jos, pentru că satul e întins pe o lungime de 2-3 km.
În ciuda acestor greutăţi şi eforturi de a învăţa carte, copiii din Cuţa nu se plâng. Dragostea învăţătoarei pentru ei, căldura cu care sunt înconjuraţi zilnic, compensează mereu lipsa materialelor didactice moderne pe care le au multe şcoli din acest judeţ. Soba veche de când lumea asigură şi încălzirea centrală, pentru că e aşezată în aşa fel încât toţi copiii să se încălzească la fel. În ziua când am fost acolo cei mici au pregătit o expoziţie din fructe şi legume tradiţionale zonei de Codru.
Aveau emoţii pentru că cei de la Liceul German, cu care au relaţii de parteneriat, le promiseseră că îi vor căuta la şcoala lor. Nu ştim dacă întâlnirea s-a concretizat sau nu până la urmă. Ştim însă că acolo în inima Codrului bat inimi de pui de români, adevăraţi urmaşi ai oamenilor din această zonă, unde omenia şi respectul se învaţă de mici, nu numai acasă, dar şi la şcoală.