A fost avizat Planul de Management al bazinului Someş-Tisa

Scris de Mihai Ghenceanu, 18 noiembrie 2009 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

De la Biroul de presă al Direcţiei Apelor Someş-Tisa (DAST) am aflat că Planul de Management al spaţiului hidrografic Someş-Tisa a fost avizat în cadrul şedinţei Comitetului de Bazin Someş-Tisa.
În acest fel, documentul devine instrumentul principal de planificare în gestionarea calitativă a resurselor de apă, pentru următorii şase ani. Totodată, Planul de Management implementează Directiva Cadru pentru Apă, alături de celelalte directive specifice managementului calităţii apei. Acesta se încadrează în Planul  Naţional de Management al României, care este parte componentă a Planului Districtului Hidrografic al Dunării.
Documentul evidenţiază presiunile care au un impact semnificativ asupra corpurilor de apă şi stabileşte obiectivele de mediu, precum şi măsurile necesare pentru gospodărirea  durabilă, unitară, echilibrată şi complexă a resurselor de apă.
La întrunire au participat reprezentanţi ai instituţiilor de mediu, ai autorităţilor publice locale, ai utilizatorilor de apă, ai organizaţiilor non-guvernamentale şi ai mediului de afaceri, din cele cinci judeţe arondate DAST: Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.