Gallup Poll: ANTONESCU ŞI GEOANĂ SE LUPTĂ PENTU TURUL II. Băsescu – 33%, Antonescu – 22%, Geoană – 22%, Oprescu – 11%
Cele mai recente date centralizate de compania americană Gallup la comanda portalului Inpolitics indică faptul că bătălia pentru intrarea în turul II devine din ce în ce mai tensionată.
Astfel, Traian Băsescu conduce în continuare în ceea ce priveşte intenţia de vot pentru preşedinţie, cu 32,5% din intenţia de vot, în vreme ce Crin Antonescu şi Mircea Geoană se află la egalitate cu 21,5% din preferinţele românilor, liderul PSD nereuşind să îi convingă pe simpatizanţii social-democraţi de propria prestaţie, în condiţiile în care PSD este cotat la 34% din intenţia de vot. Corneliu Vadim Tudor ar obţine 6%, Gigi Becali 5%, iar Kelemen Hunor aproximativ 2,5%.
Traian Băsescu ar fi învins în turul II de doi dintre posibilii săi contracandidaţi: de Sorin Oprescu cu 56% la 44% şi de Crin Antonescu cu 54% la 46%. În cazul în care în turul II ar intra Mircea Geoană, acesta ar avea cele mai mici şanse de a-l învinge pe Traian Băsescu, scorul fiind echilibrat: 50%-50%.
Dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare, pe primul loc s-ar plasa Alianţa PSD-PC cu 34%, urmată de PDL cu 27%. PNL creşte uşor la 22%, UDMR este cotat la aproximativ 7%, PRM la 6%, iar PNG la 3%. Este evidentă erodarea PDL, formaţiunea prezidenţială fiind cotată anul trecut la circa 36%-37% din intenţia de vot, pierzând aproape zece procente în decurs de doar un an.
Altfel, 47% din populaţie nu este de acord cu modul în care preşedintele Traian Băsescu îşi exercită atribuţiile, faţă de 39% care aprobă comportamentul şefului statului, iar 14% nu îşi exprimă opinia.
În ceea ce priveşte opiniile generale despre candidaţi, Traian Băsescu întruneşte cele mai multe opinii favorabile (42%), într-o proporţie egală însă cu opiniile defavorabile.
Următorii trei clasaţi în topul opiniilor favorabile se află la cota 39% (opinii favorabile), dar se diferenţiază prin cotele diferite de opinii defavorabile. Astfel, Mircea Geoană are cele mai multe opinii defavorabile (39%), faţă de Crin Antonescu şi Sorin Oprescu care înregistrează procente mai mici de opinii defavorabile (34%) decât de opinii favorabile (39%). Gigi Becali şi Corneliu Vadim Tudor înregistrează doar 26%, respectiv 24% opinii favorabile.
87% dintre respondenţi sunt în continuare nemulţumiţi de modul în care merg lucrurile în România, faţă de doar 11% care sunt mulţumiţi.
În consecinţă, 64% consideră că nivelul lor de trai se înrăutăţeşte în prezent, faţă de 25% care consideră că rămâne la fel, iar 9% că li se îmbunătăţeşte nivelul de trai. Datele sondajului au fost culese de Gallup în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie, pe un eşantion de 1.014 persoane, reprezentativ pentru populaţia adultă a României.
Ştiri similare
- Cristian Preda despre sondajul IPP: PDL şi Traian Băsescu plătesc menţinerea lui Emil Boc în funcţie
- Cristian Pârvulescu, despre INSOMAR: Situaţia PDL şi a lui Băsescu e gravă
- O noua aiureala
- Electoratul nu iarta
- Sondaj de opinie IPP Data Research: PSD – 40%, PNL – 26%, PDL – 12%, UNPR – 7%
- 65% dintre romani cred ca anul viitor va fi mai rau

















Sa vina Antonescu si sa aduca nemtii la conducerea Romaniei :) Cine a zis ca istoria se repeta? Jos Basescu!!!
SONDAJ MINCINOS FRATILOR NU CREDETI TOATE MINCIUNILE . AVEM PANA IN PREZENT PROPUNEREA UNUI NEAMT SI UNUI EVREU CA PRIM MINISTRU URMATORUL CINE VA FI ? OARE ROMANI DESTEPTI NU MAI AVEM? CEI CARE FAC SONDAJELE VREAU SA DUCA IN EROARE ALEGATORI . MAI ALES PE CEI PDL-isti DAR SA NU CREADA CINEVA CA SUNTEM ASA PROSTI SII CREDEM PE TOTI NESIMTITI SI MINCINOSI …………VOTATI TRAIAN BASESCU………..ACTUAL SI VIITOR PRESEDINTE………VICTORIE BASESCU TRAIAN………..
bai pdl-istule tu nu vezi in fata ta decat Traian Basescu??? Se pare ca tie nu ti-a ajuns 5 ani de zile cu Traian mai vrei asai ??? Nu pot sa inteleg ce e cu voi romani astea care il vreti in continuare pe Base !!!
Voi nu vedeti ce prapad este in tara asta de cand este basescu la putere , dar se pare ca va place de asta il votati tot pe el, una va este cununa la toti, toti sunteli ca el, si toti distruigeti TARA ASTA
Basescu=dictator Geoana=PRESEDINTE
Si ce daca iohannis ii neamt? Si cum ii neamt? Are buletin de germania? Nu cred. Si daca ar fi tigan? Ai avea probleme cu asta, pdlistule? Nu crezi ca atitudinea nu te onoreaza? Nu ar fi mai degraba potrivita la PRM? Ai gresit partidu? Dar ce sa faci, asta e natura sustinatorilor lui basescu…
Ce aveti domnilor cu cei din PD-L ? Fiecare are o optiune si cu asta basta!
Si nu vreau sa fiu rea dar cu cat faceti mai multa zarva impotriva lui Basescu , cu atat creste in sondaje
Pentru ANTIBASE…
Sa te uiti nu numai la ultimii 5 ani….priveste in urma la revolutie sau lovitura de stat cum doresti si intreaba-te de ce de la zero datorie externa si milioane de $ in cont Romania a ajuns in situatia de fata
Cine a guvernat? PD-L ul???
Ia gandeste-te un pic si apoi acuza !
De ce isi face basescu campanie din banii mei? Cine credeti ca plateste toata tevatura cu referendumu? Eu si tu si noi toti. E mai mult decat furt, dar ce mai conteaza? Oricum parlamentu e asta, si inca 3 ani tot asta va fi. Deci ce conteaza, acuma, in criza economica, criza politica si toate felurile de criza, cati parlamentari va avea romania peste 3 ani? Pai conteaza, ca alta campanie basescu nu isi stie face. ca nu are cu ce
unde e huliganul electoral? aaaa, acum ii vorbeste stapanul la tv si e ocupat. parca il bad cum ii curg balele cand il vede pe marinar
Domnul basescu a gasit noul tehnocrat!!!! Traiasca!
Antonescu presedinte!!!!!!Sa speram ca acest sondaj are dreptate.
Stimate sustinator al pdl,care romani pot conduce tara asta fara sa o fure pe rupte?
Singura solutie este sa fim condusi dinafara tarii,de oameni corecti, pentru ca dupa 20 ani vedem unde am ajuns…
Nici macar sperante de indreptare nu mai avem!
traiasca BASESCU
O SA CISTIGE SIGUR
SA VEDEM ACUMA DE CE NEGOITA NU ESTE BUN?
bravo BASESCo sa cistigi
@elena care e problema draga? te simti ofticata? vezi numai portocalui? i-al pe huliganul electoral (gal pt cine nu stie) de mana si defilati voi pe unde vreti si facati-va auzite aberatiile. crezi ca e cineva interesat de balivernele voastre? nu cred! poate doar voi astia portocalii, voi aveti profilul unor oameni care au suferit o spalare de creier, asa sunt si caii, vad numai inainte. treziti-va mai “drogatilor” ca sunteti prea intoxicati de ciuma asta
Sa vedem de ce ar fi bun negoita. Nu de ce sa nu fie bun. Asa poa sa propuna orice cioflingar, ca de… mai conteaza?
Io ma mir de ce nu l-a numit basescu pe gal prim-ministru. De ex. Ca nu reusesc sa gasesc un criteriu pentru alegerea lu ala, plus ca inca basescu nu a spus, cu niciun cuvant, de ce nu ar fi fost bun iohannis.
eu sunt de acord sa il numim pe gal prim ministru :)) ca doar nu o fi el mai dobitoc ca restul nominalizatilor, sau…????
Cine nu vrea neamt premier sa se mute in Turcia sau Afganistan unde de 2000 de ani nu a fost stabilitate politica si nici economica. Unde nemtii si Englezii au condus, unde nemtii vorbesc si conduc si astazi Romanii nu gasesc cuvinte nici propuneri. Cine voteaza cu Basescu voteaza cu saracia, dictatura, minciuna,hotie si tot ce duce la o societate bolnava din toate punctele de vedere. Nustiu dragi romani ce aveti impotriva nemtilor? ati uitat Made in Germania? ati uitat unde este civilizatia Europei? Nu vedeti un model in nemti? Romanii ar trebui sa se puna in genunchi la nemtii sa i conduca la civilizatie respect,demnitate.
neamtul cred ca ar conduce bine tara…ia mai lasati si pe altcineva sa vina cu idei nemtesti…ca de ideile voastre romanesti se c-am satura lumea,,,nu credeti…????iar inteligenta nemtilor nu se compara cu a romanilor…
basescu-i bate pe astia la c.u.r.u. gol
catre vasile behrens.dupa cite stiu eu in Turcia este stabilitate si pe-deasupra au iesit deja din criza .
poti sa te uiti la ce turism se face in tara aceea.
sau a dezinforma este specialitatea celor care il susti pe Geoana sau Antonescu.
JALNIC.
daca stiti putina istorie,ganditi-va de cand a venit primul rege in Romania care a fost neamt si a mers f bine tara parca Bucurestiul s-a numit micul paris, dar de cand co nduc comunisti ce mai avem in tara; saracie curata minciuna avari dupa putere oameni inculti de fapt toti comunisti au fost si sunt fara pregatire au fost luati di randul sarantocilor a escrocilor apoi au confiscat averile celor care nu au vrut sa mearga cu ei si traiesc bine si in ziua de azi si se mostenesc din tata in fiu; acestia conduc Romania noastra si voi va certati pe cine sa alegeti. Daca judecati ganditi-o. Hai Elena sa te vad.
gunoi ca basescu nu exista nicairea numai in România.
csaba eu cred ca ar fi mai bine sa mergi altundeva sa nu mai stai pe aici sa mirosi gunoiul.
GAL! te asteapta toata lumemea sa faci comentarii.Ce s-a intamplat ma rahat cu ochi ce esti? Ai inghitit madularu lui base? Hai rahatule sa mai postezi ceva. Esti doar o papusa homosexuala a dictatorului. scuze, a pdilor din judet, scula prezidentiala nu f..te fraieri ca tine.
tu crezi ca daca o sa fie asta prim ministru o sa scoata tara din rahat, sunt de acord cu tine dar gandeste ca este propus de comunisti, asa ca nu o sa poata sa si puna in aplicare ideile, asa ca el o sa fie un fel de marioneta sau se retrage si i si vede de ale lui
ai dreptate patrik …..şi să nu uităm că dezvoltarea României moderne s-a realizat datorită reformelor iniţiate de P.N.L. (Ion C. Brătianu,Ion I. C. Brătianu, Spiru Haret,etc) apoi a venit ciuma roşie …..şi în ultimii 20 de ani pepiniera comunistă ..
aiaiaii, ce tari sunteti la istorie…daca ati si scrie pe masura…agramatilor!!
pentru cârcotaşa…..se scrie a-ţi…
Careian – nu mai intra pe blog . Lasa-ne sa dezbatem normal si politicos . Nu iti mai manifesta impotenta verbala pe net . Pleaca pe legheleu si manifesta-te !!!! BASESCU PENTRU ROMANIA
BASESCU PENTRU ROMANIA BASESCU PENTRU ROMANIA
BASESCU PENTRU ROMANIA BASESCU PENTRU ROMANIA
BASESCU PENTRU ROMANIA BASESCU PENTRU ROMANIA
lEGAT de Johannis sunt convins ca nu a avea nimeni nimic cu el daca nu i-ar avea in spate pe Tariceanu , Patriciu , Voiculescu . Si-a stricat si imaginea de om serios pe care se pare ca o avea !!
Eu pana acum am votat cu domnul Basescu. Totusi in timp de un an a reusit sa-mi schimbe parerea. As fi bucuros daca ar castiga Domnul Antonescu.
Votez Crin Antonescu si revolutia bunului simt. M-am saturat de circ si de Basescu.
E PLIN DE COMENTARII PLATITE PE AICI… SECURISTII LUI BASESCU OR SA IASA IN SOMAJ PE 6 DECEMBRIE… CRACIUN FERICIT SECURISTILOR !!!
ROMANIA VOTEAZA ORICE ALTCEVA DECAT DCITATORUL TRAIAN BASESCU !!!