La ce ne foloseşte polarizarea?

Scris de Dumitru Păcuraru, 02 Noiembrie 2009 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Suntem polarizaţi. În urmă cu ani de zile polarizarea electoratului de stânga şi de dreapta era o dorinţă a tuturor liderilor politici. Asta înseamnă de fapt ca jumătate din cetăţeni să vadă acelaşi obiect într-un fel şi jumătate în alt fel. Albul devine negru şi negrul devine alb în funcţie de opţiunea politică. Într-o situaţie asemănătoare suntem acum. Suntem gata polarizaţi. Lumea politică s-a împărţit în două tabere. De o parte se află PDL şi Traian Băsescu, de alta PSD-PNL-UDMR şi candidaţii lor la preşedinţie. În absolut orice problemă cele două tabere au păreri diferite.
Disputa se desfăşoară în termeni duri, mergând până la ură. Pedeliştii se văd de departe. Ei au reuşit performanţa de a se alinia ideologic în spatele liderului. Nu e lucru uşor să ai aceeaşi părere în absolut toate domeniile. Membrii PDL aprobă toate ideile venite de la centru cu o rapiditate extraordinară. Îl auzi pe un lider PDL spunând cu convingere “părerea mea este că… eu cred că…” , în realitate el repetând tezele lui Traian Băsescu. Aşa ceva nu se întâlneşte decât în interiorul unor secte.
Fundamentalismul democrat-liberal este o realitate care izolează un partid cu cel mai mare număr de parlamentari. De aici vine blocajul. Lucrurile nu pot funcţiona pentru că în Constituţia actuală nu sunt clarificate cu exactitate prerogativele preşedintelui. Campania prezidenţială ar trebui desigur să se învârtă în jurul instituţiei prezidenţiale. Dar nu despre asta se vorbeşte, ci despre partide, parlament şi parlamentari. Contracandidaţii preşedintelui în exerciţiu nu reuşesc să stabilească teme de dezbatere. Agenda lor este dictată de Traian Băsescu. Este darul şi talentul lui Băsescu să lanseze subiecte atractive, uşor de dezbătut de toată lumea, însă fără consistenţă.
Dacă am avea doar două formaţiuni politice situaţia ar fi aparent mai simplă. Nu şi dacă preşedintele rămâne cu aceleaşi prerogative discutabile, echivoce. Viaţa politică din România s-a remarcat prin diversitate. Am avut tot felul de partide până s-a ajuns ca în parlament să intre patru partide. Ele se împart după un singur principiu, al majorităţii şi minorităţii. Regula generală e ca majoritatea să se constituie ca putere, iar minoritatea ca opoziţie. Aici e marea problemă. Preşedintele poate decide inversarea rolurilor. Poate de aceea ar fi fost mai bine să avem o republică parlamentară, în care preşedintele să fie ales de parlament, după principiul majorităţii şi minorităţii. În felul acesta am avea un guvern puternic.
Avem de ales între un preşedinte puternic şi un guvern puternic. La ce foloseşte un lider naţional autoritar am văzut şi în timpul regimului Iliescu şi în regimul Băsescu. Am avut ocazia să vedem şi guverne puternice, nu neapărat prin faptul că au avut o susţinere mare în parlament. Executivul are forţă când primul-ministru are autoritate. Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu au fost astfel de premieri. Despre Emil Boc nu se poate spune acelaşi lucru.
Dacă vom avea un parlament unicameral sau un număr mai mic de parlamentari se va schimba ceva? Nici vorbă. Sunt două chestiuni total diferite. Dar polarizarea electoratului ajută cu ceva? Dacă 49% din alegători au o anumită opţiune politică, iar 51% altă opţiune, nu înseamnă nici pe departe că am putea avea şi o guvernare bună. Criza actuală înseamnă lipsa unui guvern capabil să administreze ţara. Dacă Traian Băsescu va fi reales ce se va schimba în bine? El a reuşit într-adevăr să polarizeze electoratul, dar la ce ne foloseşte?

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.