“Cununiţa năzdrăvană” la Festivalul “Tradiţiile Europei” de la Praga
În perioada 2-8 octombrie 2009, Ansamblul folcloric “Cununiţa năzdrăvană” reprezintă România la Festivalul “Tradiţiile Europei” din capitala Cehiei, Praga. Maria Carmen Sas, Leontina Dorca şi Dana Maria Huja însoţesc două perechi de dansatori ai ansamblului la acest important festival european.
În Cehia, Ansamblul “Cununiţa năzdrăvană” va susţine spectacole de cântece şi jocuri populare din zona Codrului.
Totodată, vor face o prezentare a ţării noastre, a judeţului pe care îl reprezintă, şi se vor bucura de un schimb de experienţă în cadrul unei şcoli de dans europene.
Din programul săptămânii în curs nu lipseşte expoziţia de ceramică, de costume populare codreneşti, iar celor prezenţi la Festivalul “Tradiţiile Europei” sătmărenii noştri le oferă şi produse tradiţionale româneşti. Vor dansa pe scena festivalului de la Praga Clara Maria Supuran, Carina Dobaş, Cristian Gorbatâi şi Ziua Armin, toţi copii de ciclu primar, iubitori ai folclorului codrenesc, care alături de Maria Carmen Sas au învăţat să împărtăşească celor din jur iubirea pentru tot ceea ce înseamnă tradiţie şi cultură.
Ştiri similare
- Ansamblurile Cununita si Kuratka, in spectacol in Centrul Nou
- Vineri, satmarenii sunt invitati la un spectacol folcloric in Piata 25 Octombrie
- Duminica are loc editia cu numarul 54 a Festivalului de la Oteloaia
- Festivalul “Datini si traditii”, pentru prima data la Scarisoara Noua
- Festivalul de la Oteloaia nu se va mai desfasura pe scena de pe lac
- Festivalul de la Oteloaia va avea artisti de renume


















Putin mai multa atentie la numele copiilor.Multumesc