Sute de tineri sătmăreni au vizitat Palatul de Justiţie
Parchetul, Judecătoria şi Tribunalul au organizat “Ziua Uşilor Deschise”
Vineri porţile Palatului de Justiţie din Satu Mare au fost larg deschise pentru vizitatori.
Cele trei instanţe care îşi au sediul în clădire, respectiv Parchetul, Judecătoria şi Tribunalul, au organizat a treia ediţie a “Zilei Uşilor Deschise”.
În anul 2003, Consiliul Europei şi Uniunea Europeană au stabilit ca în fiecare an la data de 25 octombrie să se desfăşoare Ziua Europeană a Justiţiei Civile, cu scopul de a aduce modul de funcţionare a justiţiei în atenţia publicului. Sistemul judiciar românesc s-a aliniat la această iniţiativă, la fel şi instanţele sătmărene.
Elevilor li s-a explicat circuitul unui dosar în instanţă
Încă de la primele ore ale dimineţii în faţa clădirii de pe strada Mihai Viteazu grupuri de elevi, majoritatea de liceu, de la diferite instituţii de învăţământ sătmărene şi-au anunţat dorinţa de a vizita instanţele şi de a înţelege mersul justiţiei. Mulţi dintre ei au recunoscut că se află prima dată pe holurile tribunalului şi mai spun că dacă nu ar fi fost acest prilej probabil că ar mai fi trecut mult timp până să ajungă să-l viziteze.
Clasa a XI-a G de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” însoţită de diriginta Gigelia Silaghi a fost prezentă în jurul orei 10.00 pentru a vizita Palatul de Justiţie. Elevii au poposit la registratură şi arhivă, dar şi într-o sală de judecată unde se desfăşura un proces penal. Au înţeles în urma explicaţiilor primite de la însoţitorul grupului care este circuitul unui dosar în instanţă şi etapele procesuale prin care trece acesta până la soluţionarea unei cauze.
“Am văzut până acum o sală de judecată doar în filme”, ne-a declarat unul dintre elevi, adâugănd că a fost o experienţă destul de interesantă. Au urmat apoi numeroase grupuri de elevi de la Liceul de Industrie Alimentară, Liceul I.C. Brătianu, Şcoala Grigore Moisil, Şcoala Generală nr. 10, Şcoala Generală din Doba. Din partea gazdelor prezentarea instanţelor a fost făcută de judecătorii Ramona Cădar, Mihai Ciorcaş, Eugen Roşioru, Camelia Pop, Laura Micle, Paula Ştefan şi Marta Sălăjan, Nilda Preda Târnoveanu – preşedintele Tribunalului Satu Mare – şi Adriana Vîlcu – preşedintele Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ din cadrul Tribunalului Satu Mare.
Vizitatorilor le-au fost puse la dispoziţie patru ghiduri despre organizarea sistemului judiciar şi reguli de conduită în instanţă.
Organizatorii au apreciat că a fost o manifestare reuşită, care pe an ce trece se bucură de o mai mare receptivitate în rândul tinerilor din şcoli şi licee.
Ştiri similare
- Ziua Porţilor Deschise la Palatul de Justiţie
- Judecătorii sătmăreni nu mai fac faţă schimbărilor dese din legislaţie
- Livia Stanciu, propunerea CSM pentru presedintia instantei supreme
- Concurs pentru 2 posturi de judecător şi 2 de procuror
- ONSS la fotbal licee se desfăşoară la “Traian Vuia”
- Mihai Chiţac va fi eliberat luni






