Iliescu îl susţine pe Geoană la prezidenţiale
Fostul preşedinte Ion Iliescu susţine, pe blog, că Traian Băsescu nu mai trebuie să câştige un nou mandat de preşedinte, fiind de preferat oricare din primii trei contracandidaţi ai acestuia, menţionând că el îl susţine pe Mircea Geoană, deşi acesta are unele slăbiciuni. “În ce priveşte contracandidaţii, desigur fiecare are preferinţele sale, inclusiv opţiunile sale politice. Eu cred că oricare dintre principalii contracandidaţi (în esenţă primii trei cu şanse reale) este de preferat în locul lui Traian Băsescu”, a scris Ion Iliescu. “Bineînţeles, eu îl susţin pe Mircea Geoană, candidatul Partidului Social Democrat. Nu contest că are unele slăbiciuni: insuficientă experienţă şi formare politică, unele inabilităţi şi stângăcii. Dar, cine nu are slăbiciuni? În schimb, spre deosebire de Traian Băsescu, Mircea Geoană are capacitatea intelectuală şi potenţialul necesar să le depăşească şi deţine o experienţă utilă în domeniul relaţiilor internaţionale (aşa cum spuneam, atribut esenţial al şefului statului)”, scrie Ion Iliescu.
Iliescu este de părere că trebuie stopată prezenţa lui Traian Băsescu în fruntea statului, deoarece “aşa-zisa charismă” a acestuia, “manifestată la nunţi şi botezuri”, nu este la nivelul cerinţelor unui şef de stat.
“Lucrul cel mai grav ar fi realegerea lui Traian Băsescu. Mandatul său a însemnat cinci ani pierduţi – timp în care s-a degradat continuu climatul politic. El a întreţinut o permanentă stare conflictuală între instituţiile statului”, scrie Ion Iliescu pe blog.
Acesta spune că Băsescu, în loc să fie un factor de coagulare a forţelor, a fost un factor de discordie – pentru că este, prin firea şi caracterul său, un om conflictual. “Nu are, cred eu, calităţile elementare necesare unui om de stat (nicidecum unui şef de stat). Intenţia sa, anunţată, că dacă va câştiga va reforma statul sună chiar a avertizare! Asta ne-ar mai lipsi! La nivelul său de cultură şi de capacitate intelectuală, ar fi o catastrofă să mai vrea să şi reformeze ceva! (am văzut şi până acum câtă confuzie a generat orice intervenţie a sa, într-un domeniu sau altul)”, apreciază fostul preşedinte al României.
“El nu a fost capabil să-i ţină alături de sine nici pe proprii săi consilieri. Iar în planul relaţiilor internaţionale – atribut esenţial al şefului statului – a reuşit să ne izoleze în lume, chiar şi în relaţiile cu vecinii”, mai spune Iliescu.
“Trebuie stopată prezenţa lui Traian Băsescu în fruntea statului”, scrie Iliescu pe blog, cu litere mari.
Ştiri similare
- Băsescu spune că nu se bate nici cu Geoană, nici cu Antonescu, ci cu Ion Iliescu
- Băsescu ar vrea trei dezbateri cu Geoană
- Antonescu: Îl rog pe Hrebenciuc să-i dea voie lui Geoană să vină la o confruntare
- Rezultatul renumărării voturilor nule din judeţul Satu Mare: 16 voturi – Traian Băsescu, 7 voturi – Mircea Geoană
- Băsescu:Geoană ar putea fi pregătit pentru Preşedinţie în 2014 dacă devine între timp stăpânul PSD
- Mircea Geoană a făcut un salt “consistent” şi că ar putea să fie preşedintele României în 2014 dacă devine între timp stăpânul partidului








