Jandarmii au semnat un protocol cu CSDR

Scris de Stela Cădar, 03 iulie 2009 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Vineri, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare a semnat un protocol cu Confederaţia Sindicatelor Democratice din România. Protocolul a fost semnat de lt. col. Gheorghe Avram, şeful inspectoratului, şi Ioan Secan, preşedintele filialei judeţene a CSDR.
“Scopul semnării acestui act îl reprezintă cooperarea dintre părţi, stabilită pe principiul parteneriatului şi respectului reciproc, în vederea prevenirii şi soluţionării pe cale amiabilă a unor situaţii tensionate pe timpul adunărilor publice, în conformitate cu legile în vigoare din România.
Obiectivele protocolului au în vedere mai multe aspecte dintre care amintim: organizarea şi punerea în aplicare a unui sistem eficient de informare reciprocă cu probleme specifice ordinii publice, respectiv desemnarea unor reprezentanţi din partea ambelor părţi ca persoane de legătură atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial”, se arată într-un comunicat de presă al IJJ Satu Mare, semnat de preot militar Cristian Silaghi.
Potrivit sursei citate se va avea în vedere organizarea şi desfăşurarea acţiunilor iniţiate de filialele sindicale în condiţii de normalitate.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.