Companiile de asigurări şi şoferii nu sunt pregătiţi pentru constatul amiabil

Scris de Mihai Ghenceanu, 03 Iulie 2009 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Este una din concluziile întâlnirii brokerilor de asigurări din judeţ

Vineri, de la ora 10, la un hotel sătmărean, a avut loc întâlnirea conducerilor sucursalelor judeţene a peste 20 de comapnii de asigurări, precum şi a brokerilor din domeniu. Manifestarea s-a desfăşurat cu ocazia Zilei asigurărilor, având ca deviză Programul “Unde mă asigur?”.

Evenimentul a reprezentat ocazia cu care elita specialiştilor în asigurări şi brokeraj din judeţul Satu Mare s-au întâlnit să facă schimb de experienţă şi să caute soluţii la problemele pe care le întâmpină.
Ordinea de zi a fost foarte bogată, fiind dezbătute teme precum situaţia şi evoluţia pieţei asigurărilor, cu focalizare asupra judeţului Satu Mare, resursele umane şi altele.
Două puncte ale Ordinii de zi sunt de remarcat, şi anume premierea unor sucursale judeţene pentru activitatea depusă în domeniu şi constatul amiabil al accidentelor uşoare.

Informaţiile complete despre constatul amiabil lipsesc atât companiilor, cât şi şoferilor

După cum se ştie probabil, începând cu 1 iulie, accidentele uşoare fără victime sau vătămări corporale se pot “rezolva” fără implicarea Poliţiei Rutiere. Cei doi şoferi care şi-au “şifonat” maşinile trebuie doar să se înţeleagă asupra vinovăţiei şi să se adreseze direct companiei de asigurare la care are poliţa cel vinovat. Aici se completează un formular după care, teoretic, cele două maşini pot fi reparate în scurt timp.
După ce au luat cuvântul mai mulţi participanţi s-a ajuns la concluzia că în acest moment, la trei zile de la intrarea în vigoare a constatului amiabil, nici companiile de asigurări nu cunosc procedurile de parcurs în astfel de cazuri.
Unul din participanţi însă a spus că a avut deja cazuri de constat amiabil pe care compania le-a rezolvat. Iar reprezentantul organizatorilor evenimentului a spus că nu sunt adevărate afirmaţii conform cărora asiguratorii “trag de timp” sau nu plătesc despăgubirile.
Inspectorul principal al Poliţiei Rutiere Satu Mare, Cătălin Dănciuţ, prezent la manifestare, a spus că şi până acum instituţia pe care o reprezintă a colaborat foarte bine cu companiile de asigurări, dar că până în acest moment nici Poliţia Rutieră nu are toate informaţiile şi precizările privind aplicarea măsurii de constat amiabil.
La finalul intervenţiei sale, inspectorul principal a propus o întâlnire între Poliţia Rutieră şi companiile de asigurare pentru clarificarea tuturor aspectelor privind măsura.

  1. dracicus a spus: 04 Iulie 2009, ora 06:13

    vai de mama noastra………..

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.