Grindina a provocat pagube însemnate în Săcăşeni

Scris de Horaţiu Cadar, 02 iulie 2009 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

După cum spune un proverb, “un necaz nu vine niciodată singur”. Proverbul li se potriveşte locuitorilor comunei Săcăşeni. De parcă nu ar fi suficientă criza economică prin care trecem, de curând grindina care a căzut peste această comună a provocat pagube însemnate. Au fost compromise toate culturile localnicilor şi afectate unele clădiri. Autorităţile locale apreciază că au fost afectate culturile de pe aproximativ 1.700 de hectare de teren agricol, cele mai distruse fiind cele din localitatea Săcăşeni. Un calcul exact al pagubelor încă nu s-a făcut. Din nefericire cei mai mulţi dintre proprietarii de terenuri nu şi-au asigurat culturile. Probabil după toate acestea vor fi mai precauţi. De când cu aceste schimbări de climă, niciodată nu ştii la ce să te aştepţi din partea naturii. De asemenea am mai reţinut şi faptul că majoritatea cetăţenilor comunei au ca principală îndeletnicire şi totodată sursă de venit agricultura. În special cultivarea pământului.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.