Pacienţii neasiguraţi trebuie să plătească pentru o zi de spitalizare între 115 şi 470 lei

Scris de Mihaela Ghiţă, 01 iulie 2009 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

În perioada aprilie – mai 2009, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare au fost internate 196 persoane neasigurate


Pentru o persoană neasigurată câteva zile de internare în spital îi golesc buzunarele de milioane de lei vechi.

În aceste condiţii, contribuţia la asigurările de sănătate ar fi o alternativă avantajoasă, însă nu toată lumea conştientizează că este mult mai uşor să achiţi lunar o sumă modică decât să ajungi să îţi dai şi ultimul ban din casă pentru internarea în spital. Pe de altă parte, datorită crizei economice, multe firme au ajuns în situaţia de a nu mai putea plăti pentru angajaţi contribuţia  la fondul asigurărilor de sănătate. Din acest motiv sute de oameni rămân neasiguraţi pentru  perioada când au nevoie de spitalizare.
În perioada aprilie-mai 2009, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare au fost internate 6.800 de persoane, din care 196 au fost neasigurate. Motivele pentru care au necesitat internarea în spital au fost multiple. De altfel trebuie ştiut faptul că în afară de cazurile de urgenţă sau cele care îi pun viaţa în pericol, pentru care internarea şi tratamentul sunt gratuite, o persoană neasigurată trebuie să-şi plătească internarea, la care se adaugă şi cheltuielile legate de hrană, medicamente, materiale sanitare, analize de laborator şi dacă e nevoie şi alte investigaţii mai ample.

Tarifele de spitalizare diferă de la o secţie la alta

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare costul mediu pe o zi de spitalizare diferă de la o secţie la  alta. Depinde unde este internat pacientul. Astfel, costul mediu pentru o zi de spitalizare la secţia de Terapie Intensivă (ATI) la Spitalul Judeţean I este de 467,95 lei, iar la Spitalul Vechi 190,74 lei. Dacă bolnavul ajunge la secţia de Cardiologie, aici costul mediu pe zi de spitalizare este de 128,19 lei, la ORL 152,85 lei, iar la Dermatologie 170,43 lei. În cazul în care bolnavul neasigurat are nevoie  de o zi de internare la Oncologie, trebuie să ştie că aici costul mediu este de 191,86 lei, iar dacă se impune internarea lui la secţia de Chirurgie generală costul mediu pe zi este de 215,90 lei. Pentru o zi de internare la secţia de Boli Interne costul mediu diferă de la un spital la altul: la SJU I tariful este de  185,13 lei, iar la Spitalul Vechi 125,19 lei. Tarifele pe zi de spitalizare ale altor secţii: Psihiatrie cronici – 114,73 lei, Psihiatrie acuţi – 134,47 lei, Ortopedie – 212,79 lei, Neurologie – 151,83 lei, Obstetrică – 212,50 lei, Ginecologie – 257,07 lei, Gastroenterologie – 215,82 lei, Boli Infecţioase – 147,46 lei, Chirurgie şi ortopedie pediatrică – 314,45 lei, Chirurgie plastică şi reparatorie – 170, 51 lei, Urologie – 237,49 lei, Oftalmologie – 192,29 lei, Neonatologie – 245,51 lei, iar la Pediatrie 233,05 lei.

În cazul accidentelor de circulaţie, plata internării este suportată de cel care a cauzat accidentul

De la directorul financiar al Spitalului Judeţean, ec. Rodica Beseni, am aflat că tariful stă la baza întocmirii decontului de cheltuieli, conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1100 din 2005. Acest cost mediu cuprinde toate cheltuielile făcute de o secţie, mai puţin cheltuielile cu hrana, medicamentele, materialele sanitare, analize de laborator, alte investigaţii: computer tomograf (CT),  rezonanţă magnetică (RMN) etc. Aşadar pe lângă aceste tarife bolnavul trebuie să-şi plătească şi restul cheltuielilor enunţate mai sus, care diferă în funcţie de complexitatea tratamentului. “Fiecare pacient, indiferent că este asigurat sau nu, primeşte un decont de cheltuieli pentru a putea vedea cât s-a cheltuit pe perioada cât a fost internat. Majoritatea persoanelor neasigurate au fost fie victimele unui accident de circulaţie, fie ale unor agresiuni, iar în acest caz plata spitalizării se face de către persoana care se face vinovată de  producerea accidentului. Deocamdată nu au fost probleme privind achitarea costurilor de spitalizare şi nici a celorlalte cheltuieli”, a precizat ec. Rodica Beseni.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.