Ridzi şi Gică Popescu

Niciunul din scandalurile mediatice nu se naşte din senin. Ele nu apar şi nu ţin atenţia încordată asupra canalelor mediatice numai pentru că s-au găsit câţiva oameni harnici să le pună în dezbatere publică. În spatele fiecăruia dintre ele stă o mare miză, fie ascensiunea publică a respectivei persoane, fie ascensiunea cuiva apropiat.
Ministrul Ridzi a risipit bani publici, e adevărat, cu sacul. Ziua Tineretului a fost dintotdeauna una formală, organizatorii anteriori se rezumau doar să o bifeze. Această zi era una oarecare într-un plan de muncă, fie că era vorba de un minister, fie de o organizaţie de tineret. Nimic mai mult! Acum, ministrul şi-a propus să organizeze ceva antologic, ceva ce trebuia ţinut minte. În consecinţă a folosit sume uriaşe, de neconceput într-o perioadă de jenă financiară. Dar ea nu este nici prima, nici ultima care face acest lucru. Nu este momentul aici să dăm şi alte exemple de risipă, acestea oricum au existat şi de nenumărate ori banii au fost cheltuiţi prosteşte.
Însă niciunul din cazurile anterioare nu a fost în aşa măsură în centrul atenţiei publice ca şi cazul Ridzi. De la solicitările opoziţiei de a fi demisă la atacurile mediatice, ministrul nu a fost cruţat, dimpotrivă, a fost mitraliat ca o ţintă ce trebuia ciuruită.
Pentru a înţelege sensul acestui război, trebuie să ne reamintim că ea este ministru PDL, că este o apropiată a preşedintelui Traian Băsescu şi că a fost un sprijin consistent pentru EBA în timpul campaniei electorale. Fără aceste elemente nu putem gândi cazul Ridzi, fără ele nu putem pricepe ce se întâmplă de fapt.
Gică Popescu se anunţa un contracandidat puternic la şefia Federaţiei Române de Fotbal. Oponenţii săi s-au gândit să-i găsească punctele slabe. Dosarul său în cazul transferurilor cercetat de procurori li s-a părut prea puţin elecvent, un fleac, în condiţiile când o serie de oameni de fotbal sunt incriminaţi.
Unde puteau căuta ei cu mai mult folos? Se ştie că fotbaliştii angrenaţi în competiţii internaţionale erau sub lupa Securităţii. Aveau contacte cu lumea occidentală, primeau oferte de a rămâne în străinătate.
De aceea şi lor, ca şi celorlalţi sportivi de înaltă performanţă din România, li s-a pregătit un regim special din partea poliţiei politice. Mai toţi, întorşi din străinătate, trebuiau să dea şi să semneze declaraţii cu privire la şederea în afara graniţelor. Unii dintre ei au fost racolaţi ca informatori, pentru a-i supraveghea pe ceilalţi. Dacă refuzai să dai aceste declaraţii, sau dacă refuzai racolarea atunci când ţi se impunea, îţi distrugeai premisele carierei sportive. Scotocind prin arhivele CNSAS, s-a găsit acul pentru cojocul lui Gică Popescu. În dosarul său s-au descoperit mai multe informări, din care el recunoaşte doar una. Dacă nu o dădea nici pe aceea, după cum ne spune un analist hâtru, Gică Popescu nu apuca să joace în naţională şi mai târziu la Barcelona, îşi încheia cariera sportivă la Avântul Prăbuşirea din Caracal sau la Fotbal Club Târâş din Calafat.