Pompierii au acordat 85 de atestate
În judeţ au fost pregătiţi 330 de specialişti în prevenirea incendiilor
În perioada mai-iunie 2009, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” al judeţului Satu Mare a organizat un curs de pregătire a specialiştilor compartimentelor pentru prevenire din Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU).
Programul s-a desfăşurat pe baza structurii-cadru elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, fiind adaptat specificului judeţului Satu Mare. Pregătirea teoretică şi practică a fost asigurată de cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” al judeţului Satu Mare, împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare şi Sistemului de Gospodărire a Apelor Satu Mare.
În judeţ au fost pregătite 3 serii
În cadrul seriei I de pregătire, derulată în perioada 19 august – 18 septembrie 2008, au fost instruiţi un număr de 90 de cursanţi. În cadrul seriei a II-a de pregătire, derulată în perioada 14 octombrie – 13 noiembrie 2008, au fost instruiţi un număr de 169 de specialişti ai componentei preventive.
În cadrul seriei a III-a de pregătire, derulată în perioada 25 mai – 24 iunie 2009, au fost instruiţi un număr de 85 de specialişti ai componentei preventive de la Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă.
În total la aceste cursuri, respectiv examinări, au participat şi absolvit 330 de specialişti care vor ajuta SVSU-rile în munca de prevenire şi de conştientizare a locuitorilor localităţilor în care trăiesc asupra pericolului incendiilor, respectiv asupra măsurilor ce trebuie luate pentru preîntâmpinarea lor.
La sfârşitul acestei serii de pregătire, ca şi la al celorlalte două, toţi participanţii au susţinut un test-grilă de verificare a cunoştinţelor cu 12 întrebări, constatându-se o bună pregătire a acestora.
Pe baza testului s-au fixat punctajele, cele mai multe din acestea fiind bune şi foarte bune. În prezent, după această serie, în fiecare localitate din judeţul Satu Mare sunt 3-5 specialişti în prevenirea incendiilor.
În cazul în care, în viitor, numărul lor se va reduce din diferite motive, va fi organizată o nouă serie de pregătire.
Cei 85 din ultima “promoţie” au primit ieri, de la şeful Inspectoratului de prevenire, colonel Remetey Sigismund, adeverinţe de absolvire a cursului de pregătire în domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă.
















